*
în dimineața asta
cele mai sensibile apropieri
cureaua strânsă mai mult
din nevoia de sufocare
toate retroactive și nimic nu funcționază
conform taskboardului
aproape imperfect cumulul de socializare
aglomerat insensibil
caleidoscop preocupat
ce
acoperă retina ca praful
de pe suprafața unei cărămizi
puse între alte cărămizi străine
hai să vorbim despre
ce se ascunde în interior adevărul
hai să vorbim despre pace
ca într-un pachet ce se vrea golit
pe un tote bag în mijlocul orașului
nimic mai mult & despre & adevărul
& părăsirea necondiționată &
despre
supozițiile zarva monumentală ce ne înconjoară
din străzi
din patiserii
din biblioteci
din interiorul
binevoitor
hai să vorbim despre
ce se ascunde în interior adevărul
hai să vorbim despre pace
ca într-un pachet ce se vrea golit
pe un tote bag în mijlocul orașului
nimic mai mult & despre & adevărul
& părăsirea necondiționată &
despre
supozițiile zarva monumentală ce ne înconjoară
din străzi
din patiserii
din biblioteci
din interiorul
binevoitor
granada, 15 martie
umplutura care seacă lampioanele
ce se sting noaptea deasupra alhambrei
ne-alăturăm și noi grupului de turiști de parcă ne-am traduce unul celuilalt mângâierile
pieptul meu încordat spre maurul de la intrare
cu inima ce încă bate în ritmuri răsăritene
așteaptă să pășești înainte prin grădinile
ce-aduc surplus tălpilor mele
atunci când netezim întâmplător
aceleași flori cu tine
aici cu maurul
în cealaltă parte a cetății
a lumilor noastre amestecate
parcă
la ora ce lasă granada fără scânteie
dimineață în piazza vittorio emanuele ii
imediata izbire a tencuielii cu fosa septică încă descoperită
incognito
nimic bun nici azi în
mersul tramvaielor
nimic bun nici azi în
mersul pe lângă
piazza vittorio emanuele ii
și
micile conversații
prin gesturi
și
recurența îngrijorătoare a ținutului de mână
a amprentelor mele 2D
strivite de amprentele tale 2D
în
piazza vittorio emanuele ii
cât de românesc pronunțai ț-ul, draga mea
doar atunci
când lucrurile
aveau
să se despartă
în traduceri, in traducéri
Alex Higyed exprimă foarte bine cosmopolitismul orașului său, Timișoara cea intrată în mit & istorie, în egală măsură. Iar această perpetuă dualitate are legătură, desigur, atât cu librăria La Două Bufnițe, cât și cu ilustrarea sistematică a performativității poetice. E o poezie de stare și de limbaj, în același timp, cu o caligrafie la propriu, fiindcă poetul ține să așeze versurile și cuvintele în moduri de tot originale, semnificând suplimentar. Cititorul e invitat să decripteze și această transcriere de tip dramaturgic a poeziei, oarecum congruentă insistenței pe latura performativă: sunt de imaginat frazări, dicții, accente, intonații și registre diferite pentru cuvinte alăturate sintagmatic, dar transcrise original pe pagină, la început, la mijloc și la capăt de rând, într-o sui generis coregrafie a semnelor lingvistice, devenite, printr-o specială alchimie, semne poetice.