Trei răspunsuri despre romanul „Codicilul” de la autoarea lui, Lili Crăciun

„Aș vrea ca oamenii să se îndrăgostească de literatură în general, să le devină lectura un mod de viață.”

702 vizualizări
Citiți în 7 de minute

1. Cum s-a conturat ideea romanului „Codicilul”?

Bun găsit, Familia!

Încep prin a spune nu cum s-a conturat „Codicilul”, ci cum scriu în general. Scriu total nepotrivit. Uneori nu mă ridic din fața laptopului cu zilele (exceptând necesitățile vitale, dar și în acele scurte întreruperi sunt cu gândul la următoarea scenă din poveste), alteori nu scriu luni de zile – deși în minte îmi imaginez povești. Sunt o dezordonată în scris (curios, nu și când corectez). Nu scriu șase pagini pe zi, ca Stephen King, nici nu mă țin de un program ce se transformă în rutină, cum spunea Murakami. Poate doar, dacă mă raportez la sfaturile lui Steinbeck, nu corectez în timp ce scriu. Dacă citești prima variantă a unei povești scrisă de mine, nu înțelegi nimic, pare scrisă într-o limbă necunoscută. Nu scriu din imaginație 100%, și aici ajung la întrebarea ta. Mă inspir din bucățile de viață pe care le-am trăit, pe care le-au trăit alții și m-au durut, m-au înfuriat sau m-au bucurat. Scriu despre oameni cu care m-am intersectat, chiar și tangențial. Sunt câțiva ani de când vreau să termin cartea asta. Mi-am făcut la început un plan – pe care l-am tot schimbat, am adăugat idei, personaje, am conturat în linii mari povestea și am lăsat-o să zacă într-un ungher al laptopului. Fiindcă, trebuie să știi, am și acest obicei, de a scrie o poveste și de a o abandona în favoarea unui alt subiect care mi se pare la un moment dat mai interesant (de asta spun mereu că am în laptop cel puțin zece cărți: unele doar schițate, altele gata pe jumătate ori pe trei-sferturi, sunt și care așteaptă să le iau la corectat sau să-mi fac curaj să le trimit unor edituri). Cât privește „Codicilul”, am cunoscut un caracter ca al lui Titi Suceveanu. Și mi s-a părut atât de tipic unei anumite categorii sociale, dar și atât de trist, încât am vrut să-i ofer un strop de nemurire. N-am cunoscut și toată povestea din spatele acelui personaj real, am intuit-o folosindu-mi imaginația.       

2. Cum a decurs scrierea lui?

La începutul anului trecut povestea era în linii mari schițată, conturată, unele părți chiar dezvoltate în detaliu. În acea limbă necunoscută pe care doar eu o înțeleg. Întâmplarea a făcut ca fiica mea să ne ofere, mie și soțului, o lună de vacanță în Tenerife. Nici nu-mi imaginam, pe vremea tinereții, că voi ajunge acolo. Când spui Tenerife spui soare, plajă, distracție, plimbare… un vin bun. Doar că eu am răcit chiar în primele zile după aterizare. Așa că aproape toată luna am stat în casă. Cărți nu aveam cu mine, taxa operatorilor de transport aerian, dacă vrei să-ți iei multe bagaje, este uriașă, iar eu nu pot citi cărți în format electronic. Drept care, între reprize de tuse și medicamente, am început să „frunzăresc” manuscrisele din laptop. Și s-a legat „Codicilul” de mine, m-a trăit povestea atât de puternic, încât, la început de aprilie – când am ajuns acasă –, era și corectat.         

3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Codicilul”?

Așa cum își dorește orice scriitor: cu sufletul la gură. Omul care o citește să nu poată să o lase din mână, să uite de somn, de mâncare… să se gândească la poveste și după ce a dat ultima pagină; să se îndrăgostească de felul cum scrie Lili Crăciun, de personajele ei, să-i devină fan (ha, ha, uite cum țipă orgoliul!). Însă îmi doresc mai mult de atât! Aș vrea ca oamenii să se îndrăgostească de literatură în general, să le devină lectura un mod de viață. Am inventat un „Colț al cititorului” pe pagina mea de Facebook unde postez impresiile cititorilor. Îmi plac toate părerile, mă bucură aprecierile din mediul literar, dar cea mai mare bucurie o simt când citesc mesaje de la oameni simpli care îmi scriu că n-au citit aproape deloc în viața lor, însă nu s-au putut dezlipi de cartea mea, că le-am deschis apetitul spre lectură și că vor căuta și alte cărți scrise de mine, dar și cărți de alți autori români. Și nu pot decât să îi sfătuiesc să o facă! Se scrie bine în România, există o mulțime de autori care merită să fie citiți.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”