Start
346 vizualizări
Citiți în 10 de minute
1
B side

           „Icar stă mut ca un scaun de camping”
                                        (Emese Bodor)

dați-mi o dimensiune
în care stomacul poate să creeze
ca un sculptor cu tulburare dismorfică
enervat că mâna lui fină
poate să lucreze doar pe suprafețe

dați-mi o dimensiune 
în care șopârlarițele ies la suprafață
supraviețuirea lor e o surpriză
când își deschid gurile
muștele zboară înăuntru

dați-mi o dimensiune 
fiindcă spun cuvinte prea mari
și nu pot să calculez
unghiul de înclinare al lucrurilor

vezi în ce măsură nu sunt gata
vezi în ce măsură nu sunt
comunitatea să fie a dezbinării
să luăm poziție
pe încheieturile altora
stele tatuate
piele închisă
sânge imperial
puterea este copilul poștașului
face crize la noi la grădiniță

atunci adoarme-l te rog
spune-i o poveste în care crezi și tu
agață-te de brațele madonei
dragă revoluție
joacă delectează-te cântă astfel
încât polițiștii să închidă ochii
și în clipa aia
furișează-te afară în vară

desigur nu poți mântui
nici pe tine însuți nici pe alții
nu poți să schimbi orarul autocarelor turistice
înmulțirea pescărușilor
dar nici măcar iubirea fratelui tău
nu poți cuceri vara
sărutându-te cu hybrisul


*

m-am mai uitat la bărbați
prea frumos sau blând
acum știu
că barba ascuțită 
e întotdeauna malefică
că între bărbia ascuțită și osul jugal
trebuie să faci manevre 
să te duci acasă după spovedanie
ca o cârpă stoarsă
și să sapi groapă împotrivirii
îngropându-i cristalele alături 

acum simt deja că 
nu există oameni răi
doar că toată lumea are cel puțin douăzeci de complexe
și o mireasă
pe care n-a iubit-o niciodată
pentru că trebuie să comiți de câteva ori
cea mai frumoasă moarte de lebădă a secolului


ne înțelegem greșit în autobuzul 6

Atlas ia luna în spinare,
când pornesc înspre casă,
traversând Eroilor,
la dreapta pe lângă Operă,
după trei episoade de delir.


* 

Dizolvă-ți anxietățile!
Adu-ți aminte
parolele uitate. 

Trebuie făcute plimbări lungi,
asta e cheia. Fantezia e un glob de zăpadă,
ai putea s-o zdrobești. 

Comandă-ți încă o bere,
orientează-te prin barurile în aer liber,
desenează-ți diagrama păienjenișului
în funcție de tejghelele lipicioase.


*

În zori nu mai repetam decât aceleași 3 fraze:

1. Astăzi adorm cu Amărăciunea Speluncilor.
2. Nu-mi plac semnele de întrebare la sfârșitul poeziilor.
3. Oda e frumoasă dacă e verde. 


*

poate că de fapt ar trebui doar să dormi
timp de 30 de veri
să te trezești blând și bătrân
ratând tot ce e
orgasm și iluminare

poate că ar trebui doar să uiți
imboldul incert al eroilor
sau să fie al furiei tot
ce e orgasm
și iluminare


*

Atlas s-a săturat
de cuvintele mele mari,
i-ar plăcea să nu-l mai invoc,
cel mai măreț erou-poet pe care-l cunosc.
Titanul e îngrozit, îmbătrânește,
generația suprimată
îi sfârtecă gâtlejul. 


*

Dacă ai mai comandat o bere,
mai comandă una,
dă-ți timp,
ochilor care se deschid,
pupilelor care se dilată. 
Să se relaxeze mușchiul îndărătnic,
poți în sfârșit să sesizezi 
zgomotul mașinilor rulând pe străzi lăturalnice. 
Nu contează că e miezul zilei
sau după-amiaza,
iubește în secret
în tine însuți la fel ca în ceilalți
transparența. 


*

Mă porți,
corp gazdă loial,
când pornești către casă,
traversând Eroilor,

netemându-te 
că o să te surprindă asupra 
acestei mici chestiuni,
care a fost a mea de la bun început. 


*

Mi se strânge pumnul când te văd,
Amărăciunea Speluncilor,
spune-mi, după câte poeme
ai început să te simți bărbat?


*

seara sunetele înving
ziua lumina
seara hala răsunătoare
ziua drumul de pământ
creierul colonie
drum de pământ circumvolut
hală răsunătoare
și evacuare


*

S-a întâmplat așa,
stăteam amândoi
și ne-am certat rău
(Amărăciunea Speluncilor și cu mine),
într-o bejenie fără de țară,
mereu prea aproape unul de altul. 

Ne-am rătăcit într-o pădure 
de faptele noastre, printre copacii tăcuți. 
Cu greu poate fi numit pitoresc: exista acolo
umbră autoreferențială,
umbră ferecată,
ciuperci dulci, iz de zmeură. 
Rădăcina e o structură hipodamică,
dorințe zgomotoase sub pământ.

Nu pot să evoc
exact ce cuvinte ne-am aruncat
(Amărăciunea Speluncilor și cu mine),

dar de atunci nu ne mai vorbim
și probabil
că nici el nu-și mai amintește.

 
încă o rugăciune

nici azi nu am reușit să dorm, doamne.
am ascultat cântecul vacilor-domnului.
m-au întristat lucruri mărunte.
ce problemă ar putea avea cel care cel mult 
uită să plece din galerii?

azi mi-am adus aminte, ce bine ar fi
să spun ceva interesant despre natură,
că mama natură e un păpușar schizofrenic
și că vremea ne mână ca pe o turmă. 
până la urmă n-am dezvoltat ideea,
fiindcă mi-e tare milă de mine, doamne. 
asta fac și acum.
nu mă mai paralizează, e încă în sângele meu.

ieri am avut disfuncție erectilă
la vederea unui delfin inteligent.
sunt îndrăgostit și mi-e teamă de peșteri.
am douăzeci de ani și vreau să cânt fără grijă
la muzicuță. ăsta este un mesaj, doamne.
nu cânt la niciun instrument
și nu am griji.

se face încet un an de când amân,
vreau să văd un film documentar
despre miles davis, pentru că mi-ar plăcea 
să-mi placă jazzul, dar abia dacă-l savurez. 
filmele mă plictisesc. sunt la fel de frapant
ca titlul tradus în maghiară al unei comedii.

așadar asta e zbaterea, doamne.  
ne plictisim de minune aici în doi,
fiecare în măreția sa. 
ce ușor ar fi să stăm o vreme,
să lăsăm după-amiaza să ne formeze un pic.

în loc de asta îmi trece prin cap
că habar n-am 
dacă actualmente sunt pedepsit de altcineva
sau dacă mă pedepsesc pe mine însumi
sau dacă toată treaba asta
care mi se întâmplă,
care nu mă lasă să dorm,
adică multele lucruri mărunte
adunându-se ca un roi de vacile-domnului
sunt cumva o pedeapsă.

Traducere de Andrei Dósa

1 Comment

  1. În textele poetice ale lui Zalán Nagy se întrezărește un oblomovism la granița fragilă, indefinită dintre frust și rafinament. Dacă la alți autori procrastinarea are o motivare metafizică sau, dimpotrivă, de tot prozaică, în cazul particular al lui Zalán Nagy, tradus în românește de către Andrei Dósa, amânarea fără termen a faptei este oarecum în firea lucrurilor, pur și simplu acțiunea nu se mai justifică, chiar dacă inițial putea avea o motivare mai mult decât pertinentă. Și, paradoxal ori nu, tocmai în această situație, practic imposibilă, se află o formă de poezie pe lângă care poți trece indiferent. Însă Zalán Nagy nu o ignoră, întețind astfel fiorul liric până la cote amețitoare. Dacă autorul și-ar fi propus deliberat o asemenea atitudine, poezia ar fi eșuat, dar această clamare a plictiselii e puțin spus autentică, este parte esențială a vieții, fiindcă subtil, dar cu un efect maxim, ceea ce inițial ești tentat, apoi convins să atribui exclusiv emițătorului de discurs se generalizează pentru mai toți oamenii, emoția poetică izbutind o solidarizare neașteptată, tradiționala insolitare. Nu ai de ce să cauți filiații și cronotopuri cunoscute în această poezie: te regăsești în ea, iar actul lecturii n-a făcut decât să te adâncească mai mult în tine însuți/însăți, clarificându-te și ambiguizându-te, concomitent.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”

Poeme

Poeme de Paulin Octavian Boldiș