/

Un duh al ambiguității

La Nicolae Coande regăsim natura elegiacă a viziunii și neodihna de a provoca mereu noi linii pentru expresivitate.

254 vizualizări
Citiți în 5 de minute
Nicolae Coande, 33 de cântece pentru Didgeridoo, Editura Tracus Arte, 2023

Nicolae Coande se înscrie cu această carte recentă de poeme (33 de cântece pentru Didgeridoo, apărută la Editura Tracus Arte) în trendul unei poetici ale cărei motoare și comenzi aparțin tinerilor poeți (ale celor care contează prin valoare și originalitate). Este o poezie a intelectului și experimentelor (inclusiv tipografice) în corpul căreia e etalată – uneori cu superbie – o poftă acută de a scormoni în adâncurile eului liric. Didgeridoo din titlu este un instrument muzical al aborigenilor (australieni), care produce suflând în el o vibrație puternică, evocatoare. E o metonimie, probabil, ori o metaforă; muzica acestui instrument este, prin extensie, vocea poetului.

Cartea e gândită ca un întreg cu trei părți: Diastema, Regizorul mut și Salteaua de paie, incluzând fotografii aparținând artistului fotograf Albert Dobrin.

Viața, care e obiectul și subiectul esențial al poeziei, este prezentată sub forma unui jurnal, în care sunt comentate metamorfozele ei de suprafață și de adâncime. Este raiul visat, dorit, urmărit în real, mereu, chinuitor și voluptuos totodată. Un vis, totuși, fragil, alterabil, drept care poetul e obsedat de ideea că e chemat a fi paznic, concomitent faur al ,,altui rai”, operație a intimității celei mai vii, plasată metaforic dincolo de un ,,gard”: ,,Sînt campionul care n-a ajuns campion./ Învingi cu inima nu cu pumnii/ Dar câteodată trebuie pumni tari/ Iar inima singură nu poate sări un gard unde/ Dincolo te așteaptă raiul/ Deseori dincolo nu este niciun rai/ Doar o grămadă de pietre chiar îți trebuie pumni tari/ Iar când una dintre pietre deschide un ochi/ Înțelegi că pietrele au fost cândva fețe de oameni/ Care n-au ajuns campioni/ Și atunci asta necesită refacerea forțelor/ Alți pumni din ce în ce mai tari/ Alte inimi din ce în ce mai dornice să piardă/ Alte fețe din ce în ce mai împietrite./ Alt rai – dacă îmi este permis” (Gardul). ,,Un estic nepăsător plantator de gânduri prin Rheinland”  este, în timpul unei burse în Germania, lumina în care se vede poetul îndrăgostit de o Marga Fraikin, o ființă reală ori imaginară. Poetul e un maestru al producerii de imagini absolut surprinzătoare, puternice, memorabile, incitante. Bunăoară: ,,Mamele noastre întinerite de așteptare/ Lumânări obosite pe Cale Lactee/ Sufli în ele la mulți ani noapte bună”. Elementele realității și cele culturale, istorice, politice intră într-un melanj aiuritor, frizând absurdul, ironia, sarcasmul.

Un duh al ambiguității plutește pe deasupra textelor, făcându-le oglinzi înșelătoare. De exemplu, cuvântul innuendo utilizat într-un poem înseamnă simultan aluzie, insinuare și titlul unui disc înregistrat de formația Queen, cu Freddie Mercury solist etc. etc.

La Coande, (născut la Osica de sus, Oltenia, în 1962), regăsim fondul problematic, natura elegiacă a viziunii și neodihna de a provoca mereu noi linii pentru expresivitate. Deseori vocea care vorbește e a unei femei, iubite acum ori în timpuri variate, aici ori în locuri ce-și trag frumusețea din experiențele din copilărie ale poetului.

Multe se pot spune despre această poezie. Un singur lucru e însă sigur: nu te vei plictisi niciodată de Nicolae Coande.

Ioan Moldovan este poet, eseist, fost redactor-șef și apoi director al revistei „Familia”, seria a V-a (1990-2020). S-a născut la 21 martie 1952 în satul Mureșenii de Câmpie, comuna Sava (astăzi comuna Pălatca), județul Cluj. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al ASPRO și al PEN-Clubului Român.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poeți în cărți”