1. Cum s-a conturat ideea volumului „Într-o dimineață, devreme”?
Am început să scriu proză scurtă mai degrabă dintr-un impuls interior, abia apoi am scos povestirile în lume. Pe primele le-am trimis unor prieteni, apoi Adina Dinițoiu și Raul Popescu le-au publicat pe Literomania, unde am văzut că își găsesc cititori. A contat mult să am mai înainte de volum acest feedback al cititorilor, profesioniști și din publicul larg. Mi-au dat încredere că nu este vorba doar de nevoia mea de scris, de limpezire, de oglindire a unor intuiții și trăiri pe care nu le puteam da semnificații suportabile decât așa. Mi-am asumat riscul să le ofer și altora, deși le simt foarte intime, dar oamenii se oglindesc și se lămuresc în diverse experiențe, așa că acum nu mai sunt doar ale mele. M-am bucurat mult când mi-a scris Andreea Răsuceanu – o extraordinară prozatoare ea însăși – să adun un volum pentru Editura Humanitas.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Scriu destul de ușor, numai că îmi ia mult timp să încep. Nu mă număr printre autorii care corectează, rescriu, au nenumărate variante, ci fac parte din rândul celor care „varsă” pagini întregi din prima și ulterior iau pauze destul de lungi, dar nu rescriu, nu corectez decât foarte puțin. Durează până reușesc, din pricina faptului că am o viață destul de plină, e greu să găsesc timpul și starea în care să pun pe hârtie gândurile, imaginile, istoriile, frazele care se rotesc tot timpul în spatele acțiunilor la care angajamentele mele profesionale și de familie mă obligă. Poate că aceasta este marea mea dorință, să muncesc mai puțin și să scriu mai mult, pentru că scrisul mă așază în mine însămi și mă eliberează.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Într-o dimineață, devreme”?
Aș vrea să găsească emoția, să închidă din când în când volumul visând sau gândindu-se altfel la propria viață sau la momentele în care destinul i s-a schimbat sau în care eul său profund a câștigat un nou cerc sau o nouă treaptă.
