1. Cum s-a conturat ideea volumului „Bipolarul de la mansardă”?
A fost o idee mai veche, născută încă de pe vremea în care îmi construiam mansarda de la Casa Vlașinilor în care actualmente funcționează Camera de Poezie și Camera de Proză în care am adunat de-a lungul timpului peste 3000 de cărți. Odată reîntors în România, acum 3 ani, mi s-a reîntors și ideea de-a scrie o carte „bipolară”.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Cartea s-a scris aproape singură, nu repede și nici ușor, cam în aceeași pondere cu care am scris și celelalte cărți de poezie. De data asta a fost mai dificil pentru că poemele sunt „în oglindă”, scrise ca niște epistole, între ego și alter ego. Uneori m-am poticnit, alteori mi se părea că nu-mi mai găsesc inspirația, însă, în cele din urmă, „Bipolarul de la Mansardă” a luat naștere și a început să călătorească prin țară.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Bipolarul de la mansardă”?
Cartea poate fi citită într-o cheie dublă, atât de cei care văd partea luminoasă a lucrurilor, sunt îndrăgostiți și fericiți, cât și de cei care clocotesc de neputință, sunt pesimiști și au sentimentul că nimic nu mai poate fi schimbat. Această dualitate există de fapt în fiecare dintre noi, uneori domină partea luminoasă, alteori însă intrăm în partea noastră întunecată și nu ne place deloc ceea ce găsim acolo. Deci, „Bipolarul de la Mansardă” poate fi citit de oricine, la orice vârstă în ideea că, poate, o să-și identifice flash-uri de trăire și o să-i folosească drept terapie vindecătoare. Pentru mine, cartea pe care am scris-o a însemnat cu siguranță o terapie personală prin care am reușit să vindec anumite răni interioare.
