1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alionușka”?
În primăvară, am observat în mod repetat mișcări ce mi-au amintit de anii ‘90, la Chișinău. Ură, exaltare, etichetări pe motiv de naționalitate și de limbă, susținute de anumiți scriitori. Am vrut să intervin atunci ca să le amintesc, mai ales celor care pretind că susțin aderarea la UE, că n-ar trebui să încurajeze violența, nici măcar una justificată de emoții. Europa înseamnă unitate prin diversitate, nu prin ură. Numai că o postare de FB sau un articol n-ar fi schimbat mare lucru. Și tot meditând la întrebarea „De ce nu am învățat mare lucru în cei 30 de ani de independență?” mi-a venit ideea unui roman-memorie. O poveste inspirată din viața reală care face notă discordantă cu tot ce s-a scris despre anii `90 până acum. A doua provocare era să lucrez mult la nuanțe și detalii (de unde preferința pentru ficțiune).
2. Cum a decurs scrierea lui?
E o carte care n-a avut nevoie de documentare ca romanul precedent, „Sunt oare un călău?” (Polirom, 2022), deci am scris-o repede. Am trăit în Chișinăul anilor `90. Am văzut, am auzit, am simțit. Fiind copil de bibliotecă, știam să pun și întrebări. Multe, incomode, obraznice. Riscam pedepse și le-am primit. Dar nici atunci și nici azi nu mă veți vedea făcând parte dintr-o gloată. Mai ales dintr-o gloată care cere capul cuiva.
Am scris cartea cum respir. Cam tot așa se și citește, dacă e să mă iau după ecouri. Cred că e important ca cititorul să nimerească în respirația autorului. Cresc șansele de înțelegere a celor mai fine nuanțe. Oricum, nu poți imita o respirație și cititorul simte asta.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Alionușka”?
Ca un roman despre ipocrizie, în primul rând. Mi-aș mai dori să fie citit fără prejudecăți și fără păreri gata făcute. Lucrurile sunt mult mai complexe decât par la prima vedere. Exact ca în viață. Dacă sari cu emoția, fără a gândi puțin, ai pierdut. Devii ușor de manipulat.
Chișinăul anilor `90 rămâne încă o istorie complicată, nepovestită, cu traume nerezolvate și o ură neagră, mare și mocnită, gata să erupă oricând. Sper să apară mai multe cărți și voci distincte, din care să putem compune în sfârșit un tablou mai amplu al epocii. Iar termenii în care se va discuta despre această carte sau despre alte cărți, pe același subiect, vor arăta bine gradul nostru de maturitate.
