Trei răspunsuri despre volumul „Noctiluca” de la autoarea lui, Ioana Nicolaie

„În «Noctiluca» nu m-a preocupat câtuși de puțin ce-i masculin sau feminin, ci numai ceea ce-i omenesc pur și simplu. Despre ceea ce-i omenesc scriu, atât cât pot vedea, atât cât pot intui, atât cât pot rosti.”

1047 vizualizări
Citiți în 6 de minute

1. Cum s-a conturat ideea volumului „Noctiluca”?

Dacă m-ați întreba care a fost primul poem scris din carte, n-aș putea spune. Sigur e că l-am pus pe hârtie (chiar pe hârtie, într-un caiet, deși poezia mea anterioară e „la tastatură”, ca să zic așa) pe când migăleam la romanele mele. S-ar putea ca unele texte să se fi ivit în paralel cu „Tot înainte”, altele cu „Cartea Reghinei”. În „Miezul inimii” chiar am o proză care se numește „Lampyris Noctiluca”. Cu alte cuvine, titlul volumului a răsărit cu claritate cam de atunci. Apoi, când am introdus poemele în computer, mi s-a strâns inima, nu voiam să le arăt, de ce-aș fi făcut-o? Mi-am dat seama cu uimire că se împlineau zece ani de la „Autoimun”, cartea mea anterioară de versuri. Poate cifra asta rotundă m-a făcut să scot manuscrisul din fișier și să-l dau spre publicare. Cartea s-a făcut apoi repede, artista Sidonia Călin a pictat coperta plecând de la un poem, iar la Bookfestul bucureștean, unde nici măcar n-am avut lansare, „Noctiluca” a fost pe prima poziție în topul de vânzări al Editurii Vellant. Cum să nu mă mire asta? Proza e ca și cum ți-ai pune mască după mască, pe când poezia e ca și cum ai urla un secret, i-am zis unui prieten. Și nu citi, te rog, cartea, am continuat. Fiindcă în ea, poezie fiind, nu e deloc învăluire, ci numai dezvăluire.

2. Cum a decurs scrierea lui?

Toate volumele mele anterioare de versuri – „Poză retușată”, „Nordul”, „Credința” și „Autoimun” – au fost scrise nu doar cu instrumente de poet, ci și de prozator. Fiecare a avut o osatură epică, a dezvoltat o poveste, fie ea de dragoste, fie de formare în copilărie, fie de uluire în fața bolii. Poemele nu au autonomie, fiind fragmente din istoria care le conține. În aceste cărți ale mele eu am pus naratori, am aluvionat voci, am fost atentă la fondul antropologic al unor lumi, m-au preocupat subdialectul și, uneori, felurite întâmplări miraculoase. Ei bine, în „Noctiluca” e altfel, fiecare text are independența lui, deși vocea din fundal e singulară. În vocea aceea, în modulațiile ei, mă aud pe mine însămi, și când sunt dezabuzată, și când sunt cotropită de nostalgie, și când reacționez la nedreptate, și când strig împotriva războiului, și când încerc să înțeleg, și tot încerc, și tot încerc, și când sunt recunoscătoare și uluită că, uite, firul de praf pe care viețuim încă se rotește, și pe el, în modul cel mai ireal cu putință, mă găsesc și eu, scrijelind la răstimpuri, nu din limpezimi, ci mai curând din disperare, poezie.

3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Noctiluca”?

La lansarea bucureșteană, jurnalista Mirela Nagâț a spus despre poemele mele că ar fi… androgine. Că ele nu au mărci de gen, cu alte cuvinte că sunt neutre. M-a mirat, pentru că deseori am fost întrebată cum mă raportez eu la literatura feminină. Există o literatură feminină? Și dacă da, cum aș putea-o descrie? Am răspuns în toate felurile posibile, da, există, măcar în mentalul colectiv, care o asociază cu miorlăiala, și adjectivele, și romanțiosul ce dă în clocot, și da, dar e dimpotrivă, protestatară, e dură, e ca o măciucă pentru bunul-simț comun, și da, dacă există literatură masculină, cum să nu fie și literatură feminină?, și da, dar sunt și unii bărbați care pot scrie literatură „feminină”, cei mai buni dintre ei, desigur, cei care nu falsează, care se pricep la registre, care nu amestecă lucruri, și da, dar sunt și femei care scriu literatură „masculină”, și… Sigur e că eu una n-aș fi putut scrie „Cerul din burtă” dacă n-aș fi fost femeie. Și sigur mai e că-n „Noctiluca” nu m-a preocupat câtuși de puțin ce-i masculin sau feminin, ci numai ceea ce-i omenesc pur și simplu. Despre ceea ce-i omenesc scriu, atât cât pot vedea, atât cât pot intui, atât cât pot rosti.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”