1. Cum s-a conturat ideea romanului „Maestrul și Makarenko”?
De obicei, după ce termin un roman, îl am în cap pe următorul. După biografia romanțată despre Ionesco, aveam mai multe notițe ale viitorului roman, care nu trebuia să arate așa cum a ieșit. Dar m-am obișnuit deja și cu socoteala de acasă care nu coincide cu cea din târg. Stilistic, eram încă sub influența absurdului ionescian și a structurii dramatice în care am conceput biografia, iar tematic mă gândeam la o replică la „Maestrul si Margarita” de Bulgakov, doar că nu dracii ne vizitează, ci îngerii. În acea perioadă, lucram la „Panorama comunismului în România”, care era proiect IICCMER și eram penalizată pentru tot felul de nimicuri inventate. Ajunsesem în timp record (în câteva luni) la două penalizări, ultima cu tăiere de salariu etc. și urma a treia, desigur, care însemna demiterea din instituție. Cum țineam să duc la capăt proiectul, singura mea soluție era să contest penalizarea în instanță. Adică, am dat IICCMER în judecată, oficial, cu toate formalitățile, uluitoare, chiar și după tot absurdul cu care eram familiarizată. Nu am avut avocat (s-a retras discret) și am învățat de pe internet ce trebuie să fac. Pe scurt, noul roman are și formula unui proces, și ideea de a face dreptate (chiar am urmărit, studiat, căutat probele de vinovăție și nevinovăție ale personajului Anton Makarenko, pedagog sovietic căruia i se impută crimele de la Pitești). Am folosit, cu alte cuvinte, și experiența curentă, lucru mai rar în cariera mea scriitoricească
2. Cum a decurs scrierea lui?
Au fost mai multe etape. Am folosit și adaptat notițele mai vechi, despre colonia îngerilor, despre biblioteca virtuală. Am citit și recitit foarte mult Bulgakov, care urma să aibă loc central în carte (dar n-a fost să fie, poate altă dată). Am făcut documentare despre rai și viața curentă de acolo, dar, cel mai mult, m-am ocupat de Anton Makarenko, căruia i-am citit opera și am studiat destul de mult din bogata bibliografie despre viața și metodele lui. Ba chiar am văzut și câteva filme artistice și documentare despre el. În paralel, am căutat la specialiștii români contextul în care apare numele lui Makarenko și argumentele aduse, care i-au întărit statutul de „părinte al reeducării”. Pentru că nu sunt specialist în fenomenul Pitești, am citit și despre acest diabolic experiment câteva studii și volume de documente și, pentru că mi s-a părut insuficient, am simțit nevoia să merg acolo, să refac drumul deținuților și să văd închisoarea. Nici asta nu făcusem mai înainte. M-a ajutat pentru capitolul al treilea, cel mai spiritual, al cărții. Ultimele două capitole au fost scrise în paralel, vedeam cum deținuții își luau zborul, auzeam muzica din închisoare, dar nu vedeam sentința pentru Makarenko, nu-mi era clar de ce numele lui era totuși atât de legat de inumanele metode folosite la Pitești. La un moment dat, am simțit că omul era nevinovat, dar nu găsisem încă destule dovezi. Și, la judecată, nu simțurile primează, ci rațiunea. Mi-am bătut capul, așa cum vrei să rezolvi o ecuație cu mai multe necunoscute sau o șaradă complicată. Am fost tentată, la un moment dat, să las lucrurile neclare, să nu fiu prea fermă și să nu-mi asum o responsabilitate prea mare. Dar judecata e judecată și nu merge cu jumătăți de măsură. Totuși, cititorul își poate face singur o părere, indiferent de cea prezentată de mine. Am prezentat, democratic, și argumentele pro și cele contra. Am terminat de scris înainte de războiul din Ucraina și apoi am așteptat un pic (nu-mi imaginam că această oroare nu se va termina în câteva zile), apoi am așteptat, de data asta, destul de mult, răspunsul editurilor și, între așteptări, am mai adăugat câteva elemente și am mai scos din citate.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Maestrul și Makarenko”?
Inițial, m-am gândit să îl intitulez „roman juridic”, dar juridic e doar capitolul al patrulea, ultimul, în timp ce celelalte sunt de cu totul altă factură. Am considerat, în cele din urmă, că formula de „roman științific” e mai potrivită și mai puțin severă. Trăim timpuri foarte intense și schimbătoare, gustul meu pentru literatură se schimbă, viața în jur se schimbă, vertiginos, și scriu ce vreau să citesc, adică altceva. Dacă pot să găsesc o nouă formulă, atunci îmi asum toate riscurile și mă bucur că am reușit să duc la capăt asemenea scriere. Cu bucurie. Cu bucurie (încântare) vreau să fie citită cartea. Dar știu că vreau cam mult.
