Această traducere a fost publicată cu acordul editurii Galaxia Gutenberg S.L.
Medea © Chantal Maillard 2023 – incluse inițial în volumele Medea (Tusquets, 2020) și Lo que el pájaro bebe en la fuente y no es el agua (Galaxia Gutenberg, 2022).
fragmentul 1
Je suis un revenant.
M-am întors din moarte.
Din nimicul enorm
imensul
vid de sub manta.
Je suis un revenant.
M-am întors transparentă
spectrală cuvântul ca un fir
de salivă tremurând între buze.
In-versat cursul vorbirii.
Ai grijă ce-ți dorești,
tu care vii să m-asculți,
Nu cumva să se-ntâmple!
Am vrut să mă-ntorc printre vii
să nu mai am darul
abisurilor. Am vrut
să-nchid ochii care mă țin
trează pe-ntuneric și să-i deschid iar
pe cei ce disting
lucrurile după lumina lor.
Mi-am dorit asta. Am vrut asta. Acum
mi-e dor de regatul umbrelor.
Mă sufoc. Lovesc
gheața-ntărită
încercând să fac o gaură
un tunel care să ducă
înapoi la ce-am pierdut. Îmi distrug
unghiile. Alunec.
Am uitat cum se face.
Privește-ți greșelile
tu care intri în celula mea acum,
că eu le-am privit deja pe ale mele
cu mult timp în urmă.
fragmentul 2
Să fug.
Fără alte bunuri decât
corpul moștenit:
indispensabila proteză.
Să fug.
De ceilalți.
sau chiar de umbră când ia
forma celorlalți.
Din Corint în Atena, din Italia-n Tesalia
din Fenicia în Persia și-napoi în Colchida
să mă îmbarc din nou
în cine știe ce direcție
să traversez Adriatica s-acostez
pe țărmurile Libiei
Corsicăi Ampuriei
Sau pe-ale Mării Alboran.
Ce intensă era lumina acolo
ce adâncă și limpede apa!
Altcândva. Altă poveste.
Sau e aceeași?
Oare nu sunt toate aceeași poveste?
Din Bosfor până la Marea Alboran cât se face:
câțiva centimetri pe-o hartă
câteva secole de rătăcire
o scurtă mențiune într-un caiet de călătorie?
Știu bine că tot ce-am trăit a fost
o strategie dilatată.
Am plecat să caut alte orizonturi.
Am făcut egoul să danseze
ca un urs drogat cu opiacee
conștientă de sfâșierea prin care
odată
când se va trezi din letargie
îmi va arăta nimicul și
în el
pedeapsa-placentă care-l hrănește.
Toate cercurile sunt vicioase:
în orice punct ai porni
la drum
te găsești la sfârșit.
În orice punct te afli la-nceput.
fragmentul 3
Și totuși un punct
nu e un simplu punct e o
răscruce
în care alte cercuri converg și
unindu-și elipsa iau altă
direcție.
Povestea personală pe care o narăm
și de care de mândrim sau ne rușinăm
e simpla rezonanță a unei lupte
fără adversar
nici alt scop pe care să-l hrănească
cercul foamei.
Eul își inventează fantomele
și zeii îl aplaudă
pe prostul care se-ncrede în imagini
și se roagă pentru viața lui:
roata se-ntărește cu rugi.
Nimic nu e permanent
Popoarele se strică precum
corpurile cerești.
În acest univers
nu e lege care să nu se aplice
în mod identic
precum sus la fel și jos.
Atomii noștri – astre – corpusculi –
se întâlnesc o clipă – o viață –
și-n dorința lor de-a fi altul
se dezagregă pe loc.
Poveste
lume
eu
:
zarvă de rândunici
împărțind adăpostul spre seară.
voci în fugă filamente
de stele muribunde
picături de apă care-ndată ce cad
pe nicovala timpului
se evaporă.
fragmentul 4
Ceea ce este solid:
repetiție
de impacte. Ușoare.
Rapide.
Succesive.
Pe care noaptea le-aranjează
în țesutul ei-timp
ca să continue să povestească.
Mintea sau dorința să te agăți
de colțul lunecos
al hăului să oprești
șuvoiul particulelor
și să FII
să rămâi în același.
Să așezi o clipă calea în ceea ce-i rapid.
Materia obosește, declară
astronomii
cu jumătate de limbă de poet.
Materia obosește.
Memoria
e felul ei de a dormi.
Nostalgia,
modul ei de-a hiberna.
fragmentul 5
Câte-o culoare uneori
galbenul
sau ocrul
roșul intens al pământului
verdele pinilor – doar
verdele –
pe albastrul – fără cer – al cerului
– vibrații corpuscule
materie-n ușoară combustie –
și aurul crepusculului încâlcit în părul său.
Atât de puternică era setea și atât de putredă apa!
traducere din limba spaniolă și prezentare de Ioana Alexandrescu
