1. Cum s-a conturat ideea romanului „Rupturi”?
Ideea romanului a venit oarecum natural. L-am scris aproape dintr-o suflare, imediat după ce am finalizat volumul de proză scurtă Fericire, mai mult din senzația că nu terminasem tot ceea ce avusesem de spus. M-au preocupat o vreme anumite teme la care am tot revenit și pe care le-am aprofundat aici (tema ratării în special, apoi a debusolării, a căutării continue a unui sens, relația dintre părinți și copiii adolescenți, relația cu partenerul de viață, cu lumea înconjurătoare, cu societatea în general, totul din perspectiva unor personaje din clasa de mijloc românească, o clasă firavă, aflată în derivă). Am vrut să scriu un fel de trilogie a ratării, un ciclu de cărți înrudite tematic. Am început cu … și toate zilele de azi, unde există o critică a societății actuale, făcută prin vocea unui personaj extravagant, am continuat într-o notă mai calmă, mai echilibrată, dar destul de ironică cu volumul de proză scurtă, și acum închei cu Rupturi. Cărțile nu au legătură între ele, în sensul că firul epic nu se continuă în niciun fel, nu există personaje comune, însă avem de-a face cu același univers tematic.
2. Cum a decurs scrierea lui?
L-am scris ușor, aproape s-a scris de la sine. Lumea descrisă în roman îmi este destul de familiară, am avut nevoie doar de un impuls, de un pretext pe care să-l folosesc pentru ca personajul principal să se poată manifesta în cadrul pe care îl știu atât de bine. M-am folosit de evenimentul descris la începutul cărții, căderea unui copil de la etajul trei. Începutul a fost cel mai greu, apoi lucrurile au curs.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Rupturi”?
Aș vrea să fie citit cu deschidere și plăcere. Nu este un roman moralizator, deci nu mi-aș dori ca cititorul să tragă învățăminte din el. Nu este nici ceva în zona dezvoltării personale, ci o expunere a unei realități în care se află o parte din România, una la care poate mulți dintre noi nu au acces, așa că pot folosi ocazia pentru a încerca să înțeleagă, sau măcar să cunoască o parte din zbaterile și neîmplinirile clasei de mijloc românești, cea considerată înstărită, sau cel puțin decentă din punct de vedere material. Cea invidiată, de multe ori, de atâta lume. Poate, citind cartea aceasta, mulți își vor lăsa prejudecățile deoparte, laolaltă cu invidiile și propriile aspirații de-a aparține unei astfel de lumi.
