Joi, 8 iunie, vă așteptăm la trei spectacole din cadrul secțiunii Concurs – Festivalul de Teatru Scurt. Primul spectacol, Nu vorbim despre asta (Teatrul Odeon București), va avea loc de la ora 17, la Sala Transilvania și spune povestea celor care au copilărit în ’90 fără telefoane mobile sau internet, a unor tineri adulți care s-au maturizat „după ureche”, fără să aibă vreun manual de utilizare al vieții. De la ora 19, la Sala Mare, invităm publicul la Băieții de zinc (Teatrul Bulandra București), un spectacol impresionant, care are în distribuție nume mari, precum Mariana Mihuț, și poartă semnătura regizorală a lui Yuri Kordonski. De la ora 21, la Sala Arcadia, are loc spectacolul Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois (Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca), care abordează modul în care negociem cu iminența propriei dispariții. Pentru rolul din acest spectacol, actrița Emőke Kató a câștigat în 2021 Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță.
Ziua de vineri, 9 iunie, începe cu o… nuntă! Mai exact, cu spectacolul stradal Nunta (Teatrul de Nord Satu Mare) care se va desfășura în Cetatea Oradea (cu mențiunea că dacă va ploua, se va muta în Pasajul Vulturul Negru). Spectacolul este de-a dreptul savuros, o nuntă cu mimi, foarte vie, antrenantă, plină de surprize, uneori tragică, dar mai ales comică. De la ora 18, la Sala Transilvania, spectacolul Teatrului Regina Maria Până când moartea ne va despărți (Liselotte și luna mai) se va juca în secțiunea Concurs-Festivalul de Teatru Scurt, iar de la ora 20, la Sala Mare, are lor spectacolul Ierbar (Teatrul Național Târgu-Mureș) în regia lui Radu Afrim, câștigător al Premiului UNITER pentru Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolute – 2023.
Sâmbătă, 10 iunie, au loc trei spectacole în secțiunea Concurs – Festivalul de Teatrul Scurt. De la ora 17, la Sala Transilvania, are loc one-man show-ul Oglinda neagră, după nuvelele „Roaba” și „Suflul” de Luigi Pirandello (Teatrul Național Cluj-Napoca), un spectacol profund, care invită la reflecție. De la ora 19, la Sala Arcadia, are loc spectacolul Eroine (Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani) care vorbește despre rănile iubirilor nedrepte și propune întreruperea unui parcurs nefast al istoriei dominante și al patriarhatului internalizat sub îndemnul „Te văd, sora mea!”. Seara se încheie cu O scrisoare pierdută în concert, un spectacol concert de Ada Milea(Teatrul Național Cluj-Napoca), care reușește să se joace într-o manieră inedită cu personajele clasice ale ridicolei clase politice românești, nedezmințindu-și stilul mereu inventiv și exploziv, găsind cheia perfectă a sarcasmului caragialesc.
Duminică, 11 iunie și ultima zi de festival aduce pe scenă spectacolul Noapte bună, Mamă! în regia lui Vlad Massaci (Teatrul Mic București) care face parte din secțiunea Concurs – Festivalul de Teatru Scurt și va avea loc de la ora 17, la Sala Transilvania și de la ora 19, la Sala Mare, spectacolul Plugarul și Moartea de Johannes von Tepl, regia: Silviu Purcărete (Teatrul Național Iași), în care două personaje stau real (și nu simbolic) față în față și își apără vehement, fiecare în parte, dreptul de a exista împotriva celuilalt: viața și moartea. De la ora 18:30, în Foaierul de la Sala Mare, va avea loc vernisajul de caricaturi realizate de Iancu Avram pe tot parcursul festivalului, chiar înainte de începerea spectacolului „Plugarul și Moartea”. Imediat după încheierea spectacolului va avea loc festivitatea de premiere a secțiunii Concurs – Festivalului de Teatru Scurt.
Mai multe informații despre evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Teatru găsiți pe site-ul nostru www.fitoradea.ro, iar biletele pot fi achiziționate de la agenția de bilete a teatrului sau online de pe Eventim.ro. Pentru informații suplimentare și rezervări de bilete, vă invităm să sunați la numărul de telefon: 0359.452.324.
Vă așteptăm cu drag la FITO!