1. Cum s-a conturat ideea volumului „Garoafe la bordel”?
M-am gândit că n-ar fi rău să plantez un vaccin comic în umărul României noastre căreia îi cam place, nu ştiu de ce, să umble bosumflată. Asta înseamnă că am cotrobăit prin volumele mele mai vechi şi am încercat să alcătuiesc, în loc de un best of, un fel de funniest of. Adică să aleg povestirile cele mai amuzante din câtă proză scurtă am scris până acum. Am adăugat şi ceva nou. De fapt, volumul se deschide cu o povestire – Bravo, ai stilou! – scrisă special pentru volumul ăsta. Iar dacă Maurice Munteanu, unul dintre juraţii de la „Bravo, ai stil!”, n-ar fi fost la Iaşi exact pe durata Bookfest-ului, m-ar fi însoţit la lansare. Oricum, dacă vin cu cartea asta la Oradea (mi-aş dori s-o fac), sper ca printre vorbitori să se numere şi Dan-Liviu Boeriu. Ştim toţi trei de ce.
2. Cum a decurs scrierea lui?
La drept vorbind, n-a fost mare scofală. Am recitit textele ceva mai vechi, despre care o bună parte din public nici măcar nu ştie, şi am rescris pasaje sau porţiuni mai mari din unul sau din altul, acolo unde mi s-a părut necesar s-o fac. Două povestiri au un alt titlu faţă de cel pe care l-au avut la prima înfăţişare. Omagiu supliciatului pasiv se numeşte acum Come Meet Our Zombies, iar Animal Plan(e)t are titlul Smirdarul şi bulbucul. Unul dintre motivele pentru care am readus la viaţă povestiri mai vechi este acela că publicul meu tânăr şi o parte din cel mai puţin tânăr habar nu aveau de existenţa lor. Mi s-a părut util să le dau ocazia cititorilor care m-au descoperit abia în ultimii cinci ani să citească texte apărute iniţial în 2004 sau în 2015. Şi care articulează, vorbind preţios, o viziune comică a României.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Garoafe la bordel”?
Mi-aş dori să fie citit de doamne şi domni, de tineri şi vârstnici. De fapt, de cât mai mulţi oameni. Mi-aş mai dori ca povestirile acestea să provoace buna-dispoziţie a cititorului sau, dacă ea există deja, s-o întreţină, eventual s-o intensifice. În fine, mi-aş dori ca oamenii care vor parcurge scrierile din Garoafe la bordel să nu creadă că literatura comică (proza, dar nu numai ea) e facilă şi prisoselnică. Nu e. Şi nu-i tocmai uşor să scrii literatură comică de calitate. Cine defilează cu prejudecata că literatura comică e o pierdere de vreme şterge dintr-un condei o bună parte a patrimoniului literar, în care, să ne înţelegem, nu am trufia să mă includ. Plaut şi Aristofan, facili? Rabelais şi Molière? O. Henry şi Woody Allen? Hašek şi Twain? Nu, nu, literatura comică nu e deloc şi defel o glumă.
