1. Cum s-a conturat ideea volumului „Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor”?
Am citit, de-a lungul timpului, mai multe dări de seamă despre copilăria și adolescența în România din perspectivă masculină și, în mai toate, fetele erau repartizate la margine (pentru că nu „știau” fotbal, mașini, muzică, faze etc). În cel mai bun caz erau interesul amoros al personajului principal și, în cazurile mai puțin fericite, erau niște ființe ciudate, diferite, care fascinau de obicei printr-un singur lucru, sexualitatea lor. Așa că am vrut să aduc în literatura română o perspectivă feminină asupra adolescenței: proze în care fetele sunt personaje principale și care vorbesc despre complexitatea relațiilor cu băieții, dar și despre complexitatea relațiilor dintre fete. Și am mai vrut să mă joc cu clișee și cu așteptările cititorului: Raluca vrea să se culce cu Tudor, în timp ce Tudor pare să nu vrea; prietenele din „Intoxicare” au grade diferite de frumusețe, dar aleg să nu intre în competiție; fetele care fac autostopul în „Noi, fluturașii” nu sunt fragile și în pericol, ba din contră; bunica din „Bravo” nu se arată indignată de poziții sexuale din revistele pentru adolescenți, ci curioasă etc. Am încercat să aplic același principiu personajelor masculine: preotul din „Fan Curier” nu e un bigot; băieții din „Fluturașii” nu sunt niște brute capabile de orice, ci aleg să își exprime frustrarea… simbolic; declarația jignitoare din „Cealaltă Cristina” se dovedește o complicată declarație de dragoste. Cred în capacitatea poveștilor de a deschide noi perspective pentru înțelegerea lumii și pentru a acționa.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Prozele au fost scrise de-a lungul ultimilor nouă ani și definitivate în ultimii doi, dar majoritatea erau povești pe care le aveam în minte de mult timp. Cea mai veche dintre ele, „Fluturașii”, o proză scrisă în timpul masterului din Anglia, a avut peste 25 de variante până am simțit că spun povestea pe care vreau să o spun. Cele mai noi, „Peștișorul rătăcitor” și „Cyber Grandpa”, mi-au ieșit din doar două-trei editări, deci procesul a devenit mai rapid și mai ușor, grație exercițiului și cursurilor de scriere creativă. Dar scriu încet, editez maniacal, cer feedback de la prieteni, scriitori și nescriitori, și trec printr-un montaigne russe de emoții până reușesc să văd clar toate straturile poveștii și să aduc textul la forma cea mai bună.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor”?
Sper să fie un volum pe care să-ți facă plăcere să-l citești, o lume în care să îți dorești să te afunzi. Am încercat să pun ceva „plăcut” în fiecare proză, fie că e natura, un personaj, o relație, ceva pozitiv de care să te poți agăța, indiferent ce altceva se mai întâmplă. Aș vrea ca cititorii să aibă momente când râd, dar și să cadă pe gânduri și să se mai gândească la proze și după ce au închis cartea (nu asta își dorește orice scriitor?). Și poate merită încercată o lectură cu melodiile menționate în proze pe fundal. Adolescența e momentul când muzica contează enorm și mi s-a părut firesc să includ versuri legate de acțiunea poveștii, dar, reascultând recent melodiile, mi-am dat seama că muzica în sine îmbogățește peisajul emoțional al prozelor cu niște trăiri specific adolescenței: un amestec de furie, energie și sete de viață.
