1. Cum s-a conturat ideea volumului „Gene dominante”?
Inițial am vrut să scriu o carte de „povestiri în ramă”. Rama ar fi fost curtea casei celor două personaje pe care atunci le vedeam principale – doamna Craiu cea tânără și doamna Craiu cea bătrână –, iar povestirile ar fi aparținut vecinelor de pe străzile vecine, care ar fi considerat casa respectivă o casă deschisă la orice oră, cu stăpâne gata oricând să asculte. S-ar fi conturat astfel poveștile unor familii și ale unor timpuri (ante și postrevoluție). Treptat însă, vocea nepoatei, Ileana, a preluat controlul, și mi-am dat seama că poveștile aveau să existe, dar urmau să se stratifice altfel, și anume în povestea creșterii și Ilenei, iar structura s-a revelat a fi cea a unui coming of age in reverse.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Scrierea a decurs la început încet, am luat și o pauză destul de mare de la volum (cam 1,5-2 ani) pentru că între timp am scris volumul de poezie Cronica Akasha. Gene dominante a intrat în ritm când am găsit vocea personajului principal și apoi când am câștigat rezidența Cărturești (oferită cu sprijinul Pro Patrimonio și al Asociației Maria) și am stat o lună la Vila Golescu în Câmpulung Muscel, unde m-am concentrat foarte mult mai ales pe partea mediană a volumului. Când m-am reîntors din rezidență, am reușit să mențin ritmul și focusul până când cartea a ajuns la final.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Gene dominante”?
Îmi doresc ca Gene dominante să fie citită cu emoția cu care ne transpunem într-o zi nesfârșită de vară din copilărie în care până și rănile, mai mici sau mai mari, sclipesc altfel în lumina soarelui.
