1. Cum s-a conturat ideea volumului „Oameni care m-au trăit”?
Oameni care m-au trăit s-a născut în urma unei gestații prelungite, de peste zece ani chiar, aceasta fiind vârsta celei mai vechi povestiri din carte, intitulată Moarte în lupanarul străjerilor. De altfel, acest text, inspirat dintr-o tragedie petrecută la Râșnov, județul Brașov, a fost premiat în cadrul Festivalului de Scriere Creativă Mystery&Thriller Râșnov 2012, ideea scrierii lui venindu-mi după parcurgerea întâmplătoare a știrilor prezentate într-un ziar local, care consemnau un viol oribil, astfel că până la construirea unei trame cu tentă polițistă a fost doar un pas. Alte povestiri au fost scrise când azi, când mâine, în funcție de „momentul lor”, fiindcă există un timp al tuturor lucrurilor, nu-i așa? Atingerea finală însă, în privința apariției acestui volum, a fost a editoarei Violeta Borzea, redactor-șef al Editurii Național, cu care am colaborat anul trecut la publicarea volumului colectiv de povestiri de dragoste Neterminatele iubiri, unde fiecare dintre cele 14 autoare și-a povestit iubirile sau, în cazul meu, neiubirile. Persuasivă, Violeta a insistat un an întreg asupra ideii de a-mi aduna proza scurtă într-o carte, găsindu-i valențe neîndoielnice, drept care i-am pus la dispoziție 35 de texte autentice, cuprinse în Oameni care m-au trăit. Cartea a apărut în colecția de literatură română contemporană Violet, la Editura pentru Artă și Literatură, o divizie nouă, dar independentă, a Editurii Național, înființată de numai un an. Mărturisesc că, văzându-mi poveștile și povestirile laolaltă, coabitând fericite, mi-am dat seama că Violeta știa exact ce face, având în minte inclusiv ordinea firească a fiecărei povești sau povestiri. Cam asta ar fi istoria romanțată a Oamenilor care m-au trăit.
2. Cum a decurs scrierea lui?
După ce-am adunat toate povestirile deja scrise, după ce le-am revăzut, descâlcit, pieptănat cu pieptenele cu dinți mărunți, coafat și dat cu fixativ, am găsit cu cale să completez câteva istorioare cu unele noi, pe care mi le-am amintit în timp ce le reciteam pe cele existente. Curgeau, aveam să constat, drept care m-am oprit destul de greu. Așa s-a născut în special capitolul „Suflete care nu adorm”, pe care mi l-am smuls din inimă, lăcrimând, pur și simplu, în timp ce-l scriam.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Oameni care m-au trăit”?
Trăind fiecare cuvânt, simțind fiecare subtilitate, văzând fiecare colțișor descris de mine acolo. Râzând sau plângând, după cum îi vine omului. Cititorilor cărții mele le-am scris, de altfel, în cuvântul-înainte al Oamenilor care m-au trăit, că „pelicula arsă pe margini, captivă între paginile acestea, pentru posteritate, îmi va aduce beneficiul mântuirii prin cuvânt, cuvântul fiindu-mi mumă și ciumă încă din zorii primelor rostiri. Fie-vă, vouă, de dar!” Cu alte cuvinte, să trateze cartea aceasta ca pe un dar pentru minte și inimă. Și atunci, sigur va fi la fel și pentru literatură.
