Trei răspunsuri despre volumul „Pe cine iubești mai mult?” de la autoarea lui, Mihaela Buruiană

„Am simțit cum te fură povestea și îți dai seama pe măsură ce o scrii încotro se duce.”

628 vizualizări
Citiți în 7 de minute
1

1. Cum s-a conturat ideea volumului Pe cine iubești mai mult??

Mi se tot plimbau niște idei prin cap. Le „vedeam” cu ochii minții, îmi deveneau tot mai familiare, uitam de ele o vreme sau le alungam, dar după un timp constatam că sunt tot acolo. La un moment dat, când circumstanțele exterioare s-au schimbat (pandemia, plecarea la țară, schimbarea stilului de viață), s-a reașezat și interiorul. Am avut mai mult răgaz să stau cu gândurile mele, mai multă liniște să le ascult și spațiul propice să le pun pe hârtie. Mă rog, în Word.

Dar oricâtă experiență aveam ca cititoare și ca traducătoare de literatură, când venea vorba de textele mele, nu mai aveam încredere în propriul simț critic. Așa că mi-am făcut curaj și m-am înscris la un curs de scriere creativă. Acolo am primit niște confirmări, care m-au ajutat să merg mai departe. Și m-am mai înscris la unul, și încă unul… Sentimentul ăla că aparțin unei comunități, că am găsit oameni care, la fel ca mine, încearcă să spună niște povești cât de bine pot ei, dar și discuțiile despre cărți și autori pe care acolo i-am descoperit, motivația de a scrie uneori și câte două texte pe săptămână sau măcar unul la două săptămâni, ei bine, toate astea mi-au dat un soi de dependență.

Iar textele pe care le scriam pentru cursuri sau ateliere s-au legat ușor-ușor între ele, personajele au vrut să revină, spațiile, să se repete. Lumea din mintea mea căpăta coerență și consistență și în scris.

2. Cum a decurs scrierea lui?

Am anticipat puțin întrebarea asta, dar o să dezvolt acum. La început, temele erau pretexte pentru a-mi scoate poveștile din cap. Mai târziu, n-am mai avut nevoie de pretexte, poveștile se cereau completate, continuate. Unele povestiri au curs simplu și firesc, știam de la prima până la ultima frază ce și cum vreau să spun. La altele m-am chinuit un pic, pentru că nu eram mulțumită, simțeam că nu e unghiul potrivit, că lipsește ceva. Uneori aveam în minte doar finalul, alteori doar o scenă, puteam să plec de la un personaj sau de la o replică și apoi să țes o pânză în jurul lor, să pun carne pe schelet, să adaug detalii și profunzime.

Mărturisesc că mai citeam înainte interviuri cu diverși scriitori care declarau că poveștile se scriu singure sau că ei se lasă conduși de personaje, iar eu nu înțelegeam cum vine asta. Autorul e cel care scrie, care gândește totul, care creează, nu? Personajele vin din închipuirea lui, nu au o voință proprie, și atunci cum adică preiau ele controlul? Abia când am fost și eu în postura de autoare am înțeles ce voiau să spună. Am simțit cum te fură povestea și îți dai seama pe măsură ce o scrii încotro se duce, dar nu pentru că așa vrei tu, ci pentru că așa cer logica ei, structura interioară a personajelor și încă ceva, un element mai greu de definit, dar care face ca paginile alea să nu fie o simplă relatare a unei întâmplări posibil reale, ci un text literar.

3. Cum vă doriți să fie citit volumul Pe cine iubești mai mult??

Se spune că, odată ce trimiți o carte în lume, ea nu-ți mai aparține. Fiecare o percepe în felul propriu, în funcție de experiența sa (și de viață, și de cititor/oare), de gusturi, de moment și de tot felul de factori subiectivi. Eu m-am atașat de personajele mele și de poveștile lor, am lăsat în ele câte ceva din mine și din mediul meu, am pus în ele joacă și căldură, dar și ezitări și tăceri, legături strânse de familie, dar și relații ratate, mâini întinse către alții, dar și priviri întoarse spre interior.

Dacă e să mă iau după reacțiile – destul de numeroase – primite până acum, aș zice că toate cele de mai sus ajung la cititori și, mai mult de atât, și ei se recunosc în ele, rezonează cu oamenii, întâmplările, perioadele sau locurile evocate în carte. Cred că asta arată cât de asemănători suntem, chiar dacă nu știm, dar și ce putere au poveștile de a ne aduce mai aproape unii de alții.

Familiaritatea și emoțiile sunt minunate, mă bucură mult, însă sper ca povestirile astea să suscite în timp și alte discuții, despre tehnică și stil, de exemplu, despre literatura română contemporană și autorii români, despre citit și scris, în general.  

1 Comment

  1. Felicitări încă o dată pentru debut, Mihaela! Mi-a plăcut tare mult volumul, la cât mai multe!

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”