/

Ponei

651 vizualizări
Citiți în 7 de minute

În imensa-i înțelepciune, Ministerul Educației a emis de curând o serie de recomandări pentru sărbătorirea în școli a Zilei Internaționale a Lecturii. „Pe 15 februarie, vă invităm, cu mic, cu mare, la o călătorie în universul cărților preferate! Împărtășim, descoperim și îi încurajăm pe copii să se apropie de lumea magică a cărții!”, putem citi pe pagina oficială de Facebook a Ministerului. Cu siguranță că nu vom apropia copiii de lumea magică a cărții cu sintagme ce par scrise de botul ChatGPT într-o zi proastă. Mai degrabă așa îi gonim. Seria de gândeme postate online de distinsa instituție continuă cu o mostră demnă de o antologie a umorului involuntar. Se pare că elevilor trebuie să „le încurajăm interesele de lectură în limitele normelor de conduită (s.n.)”. Oare ce a vrut să spună autorul? Ce ai voie să citești și ce n-ai? Trebuie să citească elevii doar ce le recomandă profesorul de română? Ce zice programa? Sau poate ce le recomandă bunul simț! Dar nicicând literatura n-a ținut cont de așa-zisul bun-simț, și cu atât mai puțin literatura bună, fie ea pentru copii sau nu. Literatura are de-a face cu viața, care e mult prea complexă ca să se lase cuprinsă în formule simplificatoare și în lozinci goale de conținut.

Ca autor al unor Povestiri de citit pe sub bancă, mă simt direct vizat. Cititul pe sub bancă cu siguranță nu respectă normele legale aflate în vigoare. Cititul pe sub bancă e ceva subversiv, ceva ce faci împotriva sistemului, iar asta nu de azi, de ieri. Așa cum nici mie nu mi-a plăcut să citesc cărțile recomandate de establishment, nici puștilor din ziua de azi nu cred că le convine să le facă altcineva liste de lectură. E dubioasă în sine inițierea unei campanii pentru încurajarea lecturii pornind de la restricții, de la lucrurile pe care nu ai voie să le faci. Miroase a acțiune de fațadă, de bifare a unor obiective din mapa unui ministru sau a unui angajat care trebuie să dea un raport. Dar, sigur, poate mă înșel, iar librăriile și bibliotecile se vor umple în perioada imediat următoare de tineri dornici să-și deschidă mintea și portofelul cumpărând cărți cu nemiluita.

***

R.J. Palacio este graficiană și scriitoare. După ce și-a încheiat studi­ile în arta ilustrației la Parsons School of Design, a lucrat ca art director la câteva dintre cele mai mari edituri americane. A realizat designul a numeroase cărți înainte să devină ea însăși autoare. A cunoscut consacrarea ca autoare a super-hitului Minunea, carte gustată de copii și adulți din toată lumea, care s-a vândut în peste un milion și jumătate de exemplare și a avut parte de o ecranizare de succes acum câțiva ani.

Povestea e simplă: trei indivizi înarmați apar la coliba izolată în care trăiesc Martin Bird, un cizmar pasionat de fotografie, și fiul lui, Silas. Aceștia îl silesc pe tată să meargă cu ei, lăsându-l pe Silas singur, speriat și confuz. De fapt, nu e chiar singur – îi are alături pe Mittenwool, fantoma alături de care a copilărit, și pe Ponei, un căluț misterios. Drumul pe care-l are de făcut prin America anilor 1860, nu la mult timp după Războiul de Secesiune, îl duce pe Silas printr-un labirint al suferinței și brutalității, punându-l față în față cu propriile spaime. N-o să dau mai multe spoilere, pentru că nu e corect, dar e o poveste care te prinde, pentru că e pur și simplu bine scrisă.

Geneza cărții mi se pare cel puțin la fel de interesantă ca subiectul ei. Cartea a fost scrisă cap-coadă acum ceva vreme, după ce R.J. Palacio s-a documentat intens mai mulți ani cu privire la subiecte precum istoria fotografiei, tehnicile fotografice de pe vremuri, dar și spiritualismul și falsificarea de bani. Apoi, ea a considerat că poate crea ceva mai bun și a făcut un gest ieșit din comun: a aruncat practic manuscrisul de patru sute de pagini la care lucrase până atunci și s-a apucat să-l rescrie. Și nu oricând, ci chiar în timpul pandemiei, când resursele de creativitate și energie ale multora dintre noi erau secătuite. A rezultat un volum excelent, perfect construit și foarte sensibil, prin care autoarea a ales să facă ceva diferit. A apucat-o pe o altă cale și e posibil ca prin subiect și abordare să-și îndepărteze o parte dintre vechii fani, apropiindu-și însă cu siguranță unii noi, ceea ce e un act de mare curaj pe o scenă editorială unde deciziile creatoare depind într-o mare măsură de cele financiare.

Cartea a apărut în 2022 la Editura Arthur, în traducerea Iuliei Arsintescu.

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuiește și acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz și e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. A terminat Filozofia, a tradus peste treizeci de cărţi și a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie și și-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă. În 2016 a publicat la Editura Arthur primul său roman pentru copii, Olguţa și un bunic de milioane. Băiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cartea pentru copii”