/

Poeme de Ion Buzu

Start
720 vizualizări
Citiți în 13 de minute
Septembrie 


„Coșmarul din care, recunoscători,
ne trezim, e viața altcuiva.” – scria Jim Harrison

Puțină carbonizare pe din interior,
dar cu oboseala fizică capeți detașare
și cînd scrii despre tine ca și cum ai scrie despre altul
chiar pe un altul îl doare.

Măcar acum o poți porni la nimereală
cu un grup de femei de 60 de ani pe străzile Chișinăului
cu ghidul în față care ține agățat la gît un magnetofon
din care cîntă un muzician din secolul trecut
și ții ritmul rapid cu el prin ploaia ciobănească
și rusoaicele de 60 de ani merg în perechi,
vorbesc și rîd cu poftă.

Graphwalker nu poate merge decît înainte
și nu poate reia o tranziție eșuată.
Așa funcționează 
state model based testing.

Dacă vrei să revii în starea precedentă
trebuie să mergi înainte și să treci prin celelalte
stări care conduc la 
acea stare de dinainte.

Vrei să te scuturi și să ieși din tine,
să fii Graphwalker,
să știi că ești mai mult decît durerea pe care o simți,
îți reușește timp de trei minute
cît asculți Eudomonia și mergi pe străzi necunoscute,
simți acea fericire binecuvîntată de zei.

Pe cîntărețul care sună din magnetofon
îl chema Petre Leșenco, a murit în închisoare
otrăvit cu mîncarea din conservă.

Îți spui că e mai bine să tot trăiești și trăiești
chiar și cu așa moarte
decît să ai o viață otrăvită în conservă.



 
Septembrie din nou

Sînt un cîmp de luptă în mișcare,
îmi ține privirea în jos și vorba în gîtlej.
Copacii înfipți lîngă lac
obișnuiau să fie gînduri fixe de care mă agățam,
acum sînt gînduri înfipte în mine
care mă țin într-o toamnă ca într-un lagăr din Kolîma.

Ghidul ne vorbește despre Neanderthali
care aveau capul mai mare
și Cro Magnonii care deși aveau capul mai mic
se foloseau mai bine de mîini
pentru a-și face rost de mîncare și 
așa și-au păstrat și evoluat specia.

Furtuna creierului din depresia lui Styron,
Furtuna nebunului Lear,
„Suflați, turbate vînturi, să vă crape
Și bucile obrajilor, suflați!”
Bătrînul terorist poetic, bătrînul Johnny Buz 
nu mai e.
Spălați solul și lăsați la iveală bucăți de stînci
din timpurile începutului măreț.

Risipiți iluzia care a crescut în capul de Neanderthal,
să devin îndeajuns de umil 
cît să merg în drumeție cu babele vorbitoare de rusă
de-a lungul Răutului spre o berărie underground
și s-o găsesc închisă.



Mohammed capitalistul

Acceptă modelul american, 
viața liberă și ideea de îmbogățire.
„Hai să ne întrecem la flotări, 
cine face mai mult pune de băut.”
Viața liberei competiții.
Urcăm pe turnul bizantin să facem flotările.
Mohammed merge la sală, mușchii se contractă
cînd faci sport și revin la forma inițială doar parțial,
ceva din ei rămîne încordat.
Își construiește corpul și libertatea sistematic.
Fără alcool, alcoolul ucide mușchii,
sex – doar o dată la două săptămîni, să ții testosteronul
în tine pentru antrenament.
Mohammed obișnuia să facă 150 de flotări în armata iraniană.
Îi trimiteau în operațiuni în Afganistan
să elimine teroriștii talibani.
Îl întreb în glumă cîți oameni a împușcat.
Îmi arată cu degetele trei.
„Pe doi i-am împușcat și pe unul l-am înjunghiat în piept,
mi s-a blocat arma și inamicul era să-mi ucidă camaradul.
Ei nu-s oameni, sînt teroriști, asta ne spunea psihologul după operațiune,
orice soldat era obligat să meargă la psihologul armatei după operațiune.”
Mohammed avea 21 de ani cînd a văzut erorile de calcul
și întîrzierea elicopterului, muniția care se termina,
o femeie cu un copil în față care se jura că nu e talibană
și în momentul de distragere a scos arma de la spatele
copilului și din prea multă grabă a tras accidental
în propriul băiețel.
Acum Mohammed face animație, îi pare copilărească
ideea comunismului, vrea competiție și distracție
a capitalismului care-l duce în adolescența dinaintea armatei
cînd a fugit de acasă și făcea bani din curse de noapte cu mașini
și vînzări ilegale de alcool.
Dar tot mai tresare cînd vede un turn 
care în operațiunile sale erau locurile perfecte pentru lunetiști
și erau primele locuri pe care trebuiau să le arunce în aer într-un oraș al inamicului.
După prea mult antrenament mușchii care zvîcnesc spontan sînt
panica lui Mohammed la vederea acelui turn pe care a uitat să-l dărîme.


 
De două ori

Hegel spune că orice lucru mare în istorie
se întîmplă de două ori,
Marx adaugă:
o dată ca o tragedie, a doua oară ca o farsă;
experiența îi corectează:
o dată ca o nefericire, a doua oară
ca o violență murdară să-ți nimicească speranța.
După o despărțire executată militărește
a mărșăluit cu hotărîrea psihotică
a celui care face lucruri la cinci dimineața.
După asta mi-am pierdut rucsacul cu cheile de la apartament,
cu cardurile și pinurile de pe care mi s-au furat 1000 de euro –
cea mai scumpă zi de naștere.
După declarația de la poliție cu ora cînd 
am început să ne relaxăm, cîți eram, numerele de telefon la fiecare
și ora cînd am terminat să ne relaxăm,
după ce mă suna poliția pe mine să mă întrebe dacă
am noutăți despre rucsac și dacă am găsit făptașii
primesc o filmare de la bancomat cu cel
care îmi scotea banii și mă apucă 
o ură pînă la greață pentru el.
Filmarea arăta ora cinci dimineața, 
ora cînd toți dorm pînă și cei care se întorc de la party,
ora cînd nebunia se trezește prima.
După o pandemie de doi ani cu săpătorii
de gropi care nu țineau pasul cu sicriele,
după ce credeam că umanitatea se va uni
în războiul contra biciului haotic al naturii,
rușii au dat drumul la rachete, tancuri și ceceni
împotriva Ucrainei la ora cinci dimineața,
ora cînd încă e întuneric și mitropolitul binecuvîntează bombele
să distrugă de tot speranța,
au dat drumul la psihotici și schizofrenici cărora le era mai bine
să urmărească gloanțele ieșind din pușca lor
și degetele căzînd de pe mîna unui locuitor din Herson urlînd.
O ură care mă umple pînă la greață.
Cînd am văzut videoul de la poliție cu cel care îmi fura banii
m-am speriat pentru cîteva secunde
și m-am dat mai aproape de ecran – 
cel din filmare semăna cu mine.


 
Ultimul preot din Thessaloniki

Să mergem în Ladadika, în Ladadika.
Unica parte din sudul orașului care a supraviețuit incendiului.
Vin ieftin vărsat pe jos, retsina și sticle de Alfa și Vergina răsturnate,
în curînd podeaua se va îmbăta și ea.
O fată din Germania 
varsă bere pe mine, 
varsă pe asfalt 
un lichid gălbui, varsă sec.
Ladadika, unicul loc care a supraviețuit incendiului.
Pentru ce?
Pentru pileala de sîmbătă noaptea la Forumul Roman,
unde în pirostrii, mănînc semechki, gopnik style, 
citesc Manifestul Comunist și înjur trecătorii în rusă.
Am băut, mi s-a făcut rău, am supraviețuit.
A doua zi am văzut pe cineva
care mergea pe bicicletă lîngă mare
s-a oprit, și-a dus mîna la ochi să-și acopere privirea de soare,
să vadă lumina – 
dorința ultimului preot din Thessaloniki,
cu metaniile în mîna stîngă,
dă cîte un nod cu degetul și rostește în șoaptă
rugăciunea inimii,
cît așteaptă la semafor, cît stă la coadă,
puterea de a ignora 
pantalonii mulați prin care se văd formele labiilor,
motocicletele huruind, nervii de la mașinile parcate pe trotuar
și fata în tricou roșu cum dă cu piciorul într-un prezervativ nedesfăcut.
Dansul cu o italiancă din Sicilia cu mîna în ghips
ca un cadou pe care așteaptă cu nerăbdare să-l desfacă.
Ladadika îți dă o șansă, din nou și din nou,
e arbitrul care continuă să numere și după zece atunci cînd ai căzut la pămînt. 

ION BUZU (n. 1990) s-a născut în satul Ratuș, raionul Criuleni, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Marketing a Academiei de Studii Economice din Moldova și a urmat cursurile unui masterat la Tesalonic. Autor al volumelor 3ml de Konfidor (2013) și Realist și egal (2021).

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „BOX OFFICE. POEZIA”