Septembrie „Coșmarul din care, recunoscători, ne trezim, e viața altcuiva.” – scria Jim Harrison Puțină carbonizare pe din interior, dar cu oboseala fizică capeți detașare și cînd scrii despre tine ca și cum ai scrie despre altul chiar pe un altul îl doare. Măcar acum o poți porni la nimereală cu un grup de femei de 60 de ani pe străzile Chișinăului cu ghidul în față care ține agățat la gît un magnetofon din care cîntă un muzician din secolul trecut și ții ritmul rapid cu el prin ploaia ciobănească și rusoaicele de 60 de ani merg în perechi, vorbesc și rîd cu poftă. Graphwalker nu poate merge decît înainte și nu poate reia o tranziție eșuată. Așa funcționează state model based testing. Dacă vrei să revii în starea precedentă trebuie să mergi înainte și să treci prin celelalte stări care conduc la acea stare de dinainte. Vrei să te scuturi și să ieși din tine, să fii Graphwalker, să știi că ești mai mult decît durerea pe care o simți, îți reușește timp de trei minute cît asculți Eudomonia și mergi pe străzi necunoscute, simți acea fericire binecuvîntată de zei. Pe cîntărețul care sună din magnetofon îl chema Petre Leșenco, a murit în închisoare otrăvit cu mîncarea din conservă. Îți spui că e mai bine să tot trăiești și trăiești chiar și cu așa moarte decît să ai o viață otrăvită în conservă. Septembrie din nou Sînt un cîmp de luptă în mișcare, îmi ține privirea în jos și vorba în gîtlej. Copacii înfipți lîngă lac obișnuiau să fie gînduri fixe de care mă agățam, acum sînt gînduri înfipte în mine care mă țin într-o toamnă ca într-un lagăr din Kolîma. Ghidul ne vorbește despre Neanderthali care aveau capul mai mare și Cro Magnonii care deși aveau capul mai mic se foloseau mai bine de mîini pentru a-și face rost de mîncare și așa și-au păstrat și evoluat specia. Furtuna creierului din depresia lui Styron, Furtuna nebunului Lear, „Suflați, turbate vînturi, să vă crape Și bucile obrajilor, suflați!” Bătrînul terorist poetic, bătrînul Johnny Buz nu mai e. Spălați solul și lăsați la iveală bucăți de stînci din timpurile începutului măreț. Risipiți iluzia care a crescut în capul de Neanderthal, să devin îndeajuns de umil cît să merg în drumeție cu babele vorbitoare de rusă de-a lungul Răutului spre o berărie underground și s-o găsesc închisă. Mohammed capitalistul Acceptă modelul american, viața liberă și ideea de îmbogățire. „Hai să ne întrecem la flotări, cine face mai mult pune de băut.” Viața liberei competiții. Urcăm pe turnul bizantin să facem flotările. Mohammed merge la sală, mușchii se contractă cînd faci sport și revin la forma inițială doar parțial, ceva din ei rămîne încordat. Își construiește corpul și libertatea sistematic. Fără alcool, alcoolul ucide mușchii, sex – doar o dată la două săptămîni, să ții testosteronul în tine pentru antrenament. Mohammed obișnuia să facă 150 de flotări în armata iraniană. Îi trimiteau în operațiuni în Afganistan să elimine teroriștii talibani. Îl întreb în glumă cîți oameni a împușcat. Îmi arată cu degetele trei. „Pe doi i-am împușcat și pe unul l-am înjunghiat în piept, mi s-a blocat arma și inamicul era să-mi ucidă camaradul. Ei nu-s oameni, sînt teroriști, asta ne spunea psihologul după operațiune, orice soldat era obligat să meargă la psihologul armatei după operațiune.” Mohammed avea 21 de ani cînd a văzut erorile de calcul și întîrzierea elicopterului, muniția care se termina, o femeie cu un copil în față care se jura că nu e talibană și în momentul de distragere a scos arma de la spatele copilului și din prea multă grabă a tras accidental în propriul băiețel. Acum Mohammed face animație, îi pare copilărească ideea comunismului, vrea competiție și distracție a capitalismului care-l duce în adolescența dinaintea armatei cînd a fugit de acasă și făcea bani din curse de noapte cu mașini și vînzări ilegale de alcool. Dar tot mai tresare cînd vede un turn care în operațiunile sale erau locurile perfecte pentru lunetiști și erau primele locuri pe care trebuiau să le arunce în aer într-un oraș al inamicului. După prea mult antrenament mușchii care zvîcnesc spontan sînt panica lui Mohammed la vederea acelui turn pe care a uitat să-l dărîme. De două ori Hegel spune că orice lucru mare în istorie se întîmplă de două ori, Marx adaugă: o dată ca o tragedie, a doua oară ca o farsă; experiența îi corectează: o dată ca o nefericire, a doua oară ca o violență murdară să-ți nimicească speranța. După o despărțire executată militărește a mărșăluit cu hotărîrea psihotică a celui care face lucruri la cinci dimineața. După asta mi-am pierdut rucsacul cu cheile de la apartament, cu cardurile și pinurile de pe care mi s-au furat 1000 de euro – cea mai scumpă zi de naștere. După declarația de la poliție cu ora cînd am început să ne relaxăm, cîți eram, numerele de telefon la fiecare și ora cînd am terminat să ne relaxăm, după ce mă suna poliția pe mine să mă întrebe dacă am noutăți despre rucsac și dacă am găsit făptașii primesc o filmare de la bancomat cu cel care îmi scotea banii și mă apucă o ură pînă la greață pentru el. Filmarea arăta ora cinci dimineața, ora cînd toți dorm pînă și cei care se întorc de la party, ora cînd nebunia se trezește prima. După o pandemie de doi ani cu săpătorii de gropi care nu țineau pasul cu sicriele, după ce credeam că umanitatea se va uni în războiul contra biciului haotic al naturii, rușii au dat drumul la rachete, tancuri și ceceni împotriva Ucrainei la ora cinci dimineața, ora cînd încă e întuneric și mitropolitul binecuvîntează bombele să distrugă de tot speranța, au dat drumul la psihotici și schizofrenici cărora le era mai bine să urmărească gloanțele ieșind din pușca lor și degetele căzînd de pe mîna unui locuitor din Herson urlînd. O ură care mă umple pînă la greață. Cînd am văzut videoul de la poliție cu cel care îmi fura banii m-am speriat pentru cîteva secunde și m-am dat mai aproape de ecran – cel din filmare semăna cu mine. Ultimul preot din Thessaloniki Să mergem în Ladadika, în Ladadika. Unica parte din sudul orașului care a supraviețuit incendiului. Vin ieftin vărsat pe jos, retsina și sticle de Alfa și Vergina răsturnate, în curînd podeaua se va îmbăta și ea. O fată din Germania varsă bere pe mine, varsă pe asfalt un lichid gălbui, varsă sec. Ladadika, unicul loc care a supraviețuit incendiului. Pentru ce? Pentru pileala de sîmbătă noaptea la Forumul Roman, unde în pirostrii, mănînc semechki, gopnik style, citesc Manifestul Comunist și înjur trecătorii în rusă. Am băut, mi s-a făcut rău, am supraviețuit. A doua zi am văzut pe cineva care mergea pe bicicletă lîngă mare s-a oprit, și-a dus mîna la ochi să-și acopere privirea de soare, să vadă lumina – dorința ultimului preot din Thessaloniki, cu metaniile în mîna stîngă, dă cîte un nod cu degetul și rostește în șoaptă rugăciunea inimii, cît așteaptă la semafor, cît stă la coadă, puterea de a ignora pantalonii mulați prin care se văd formele labiilor, motocicletele huruind, nervii de la mașinile parcate pe trotuar și fata în tricou roșu cum dă cu piciorul într-un prezervativ nedesfăcut. Dansul cu o italiancă din Sicilia cu mîna în ghips ca un cadou pe care așteaptă cu nerăbdare să-l desfacă. Ladadika îți dă o șansă, din nou și din nou, e arbitrul care continuă să numere și după zece atunci cînd ai căzut la pămînt.
ION BUZU (n. 1990) s-a născut în satul Ratuș, raionul Criuleni, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Marketing a Academiei de Studii Economice din Moldova și a urmat cursurile unui masterat la Tesalonic. Autor al volumelor 3ml de Konfidor (2013) și Realist și egal (2021).
V-ar mai putea interesa
Cele mai recente din „BOX OFFICE. POEZIA”
de Cătălina Matei
Poeme de Livia Ștefan
de Răzvan Țupa
de Diana Cornea
de Ștefania Mihalache