Dragoste adevărată

Start
703 vizualizări
Citiți în 24 de minute

Abia trezită, întorcându-se cu fața spre fereastră, Sara văzu că era în sfârșit soare și-n casă se încălzise binișor. Intră în baie morocănoasă. Se spălă pe dinți și, în timp ce-și aplica crema de față, se privi în oglindă: aproape 35 de ani, două riduri încă fine pe frunte, multe fire de păr alb la tâmple, ascunse printre cele brune, pielea încă frumoasă, întinsă. Atâta doar că se îngrășase brusc în ultimul an, avea deja 76 de kilograme și nu era foarte înaltă. Când mergea, coapsele începuseră să i se frece între ele și o jenau, mai ales vara. Când era stricat liftul și urca pe scări cele trei etaje până la apartament, gâfâia mult, iar blugii nu i se mai încheiau peste burtă. O singură satisfacție avea din asta – luându-și sânii în mâini și strângându-i ușor, se bucură că se măriseră și ei pe măsură ce se luase în greutate, erau tari și frumoși, cu sfârcuri mereu treze, motiv pentru care nu mai purta decât foarte rar sutien, iar multe dintre bluzele și rochiile ei erau acum decoltate, ca din întâmplare. Urcând puțin, degetele dădură de ridicăturile mici, negre, de la subraț: firele de păr îi creșteau cu repeziciune, se epilase cu lama după-amiaza trecută și vârfurile întunecate începuseră deja să se vadă. La fel și pe picioare, se gândi trecându-și mâna dreaptă pe gambe în jos și simțind asprimea. Degetele urcară imediat înspre chiloți, arătătorul și mijlociul pătrunseră încet despicătura, răzgândindu-se aproape imediat. Mai bine să aștepte să rămână singură.

Cosmina asculta sunetele venite dinspre baie. Le despărțea doar un perete, prin care auzi apa curgând și pe Sara întinzându-se, cu oasele spatelui pocnind. Își imagină zidul ca o membrană și pe ele ca doi fetuși suspendați într-un săculeț translucid. Se întinse și ea – dormise prost, într-un pat prea mic, cu picioarele dezvelite și atârnându-i în afară, cu sentimentul șters că ceva urma să apară din întuneric ca să-i reteze membrele, scurtându-le la o dimensiune satisfăcătoare. Sara ieși trântind ușa cu zgomot, iar Cosmina tresări. Îi ascultă pașii îndreptându-se înspre bucătărie. Zâmbi și mai rămase câteva minute sub cearșaf, trăgând adânc aer în piept. În partea stângă, coastele îi pulsau dureros. În cele din urmă, se ridică din pat și aruncă o privire în living. Acolo, regăsi dezordinea boemă de seara trecută: haine aruncate pe podele și pe canapea, două sticle de vin și paharele goale, tablouri îngrămădite de-a lungul unui perete cu spatele la ea. Intră în baie, se spălă pe dinți cu degetul, își trecu pieptănul de două ori prin păr și, înfometată, o luă și ea spre bucătărie.

Cosmina asculta sunetele venite dinspre baie. Le despărțea doar un perete, prin care auzi apa curgând și pe Sara întinzându-se, cu oasele spatelui pocnind. Își imagină zidul ca o membrană și pe ele ca doi fetuși suspendați într-un săculeț translucid.

Între timp, Sara deschisese frigiderul, căutând să încropească ceva de mâncare: avea ouă, brânză, câteva roșii, iar în dulap cafea și o jumătate de pâine veche. Încinsese o tigaie și spărsese ouăle într-un castron, apoi pescuise fragmentele de coajă rămase. Adăugase și brânză, sare și piper, amestecase și turnase totul în tigaie până-și făcuse apariția Cosmina. Puse omleta în farfurii și gustă: ieșise prea sărată și, cât se ocupase ea de salată și cafea, se și arsese pe fund. Nu gătea foarte des. Nici nu prea rămâneau oamenii la ea la masă. Cu bărbații, ce-i drept, îi era ceva mai ușor să facă o invitație. Cu Cosmina fusese nevoie să iasă de patru-cinci ori până ca aceasta să se simtă suficient de în largul ei ca s-o poată aduce acasă. După-amiaza trecută, chiar pe când se sărutau într-un gang dintre blocuri, în penumbră, un porumbel speriat se scăpase pe Cosmina, chiar pe umărul drept, o pată imensă pe cămașa ei albă. Râseseră amândouă, iar Sara luase asta drept semn bun, zicându-și că-i va purta noroc. Descoperise însă curând că prezența străinei în casa ei o irita. Apartamentul îi părea prea strâmt pentru o asemenea femeie. Coregrafă și obsedată de sport, era mai înaltă decât mulți dintre bărbații cu care se văzuse în ultimii ani. N-avusese îndrăzneala să-i spună să plece, s-o fi lăsat să doarmă în liniște, nu înghiontită toată noaptea, în patul cel mic, de coatele și picioarele lunganei, ba se mai și trezise pe la opt cu mâinile ei apucând-o de coapse, stângace. N-avea însă chef să repete experiența de dinainte, cu Cosmina transpirată toată după doar câteva minute, cu picurii de sudoare scurgându-i-se ei pe față și năclăind cearșafurile. Așa că nu mișcase nici măcar un deget, ci se prefăcuse adormită, stând tot cu spatele la ea, și-n câteva minute o simțise că se liniștește. Acum, învârtind furculița în farfuria aproape goală, se gândi că totuși nu e vina Cosminei – doar ea singură o invitase acasă, insistase, îi umpluse de mai multe ori paharul cu vin și apoi o trăsese în dormitor, flămândă, în ciuda trăncănelilor ei despre conspirațiile din toată lumea. La început, îi plăcuse Cosmina teribil, râdea mult, o făcea să se simtă inteligentă și-i arunca momeli interesante, discutau despre nimicuri și se amuzau împreună de oamenii de pe stradă, dar, spre orele mici ale dimineții, își dăduse seama că fata avea un nu știu ce care începuse s-o plictisească. I se întâmpla asta destul de des: să-și dorească să nu mai fie singură într-o seară și apoi, imediat ce oamenii se apropie prea tare, să-și caute disperată independența. O mai privi o dată și căzu pe gânduri. Felul în care Cosmina se așezase la masă, cu un picior strâns sub ea, îi amintea de Evelyn, englezoaica a cărei vârstă n-o cunoștea nici acum – putea avea oricât între 20 și 40 de ani –, acea femeie care nu se temea s-o sărute în public, la terasă, în parc și în metrou – nici măcar în orașul ăsta așa-zis european, dar încă homofob –, tipa dură care înjura bărbații când o hărțuiau pe stradă și alături de care mersese la nudiști la mare. Își aminti mirosul pielii sale arse de soare, cum nu se abținea să-i strige numele în pat sau să-i șoptească, în rarele momente de tandrețe, „Sara, you’re the poet of my heart”. Cu ce rămâi în urma unei astfel de relații? Cu tehnici de seducție? Se gândi cum ar fi fost să rămână împreună cu Evelyn, cât de repede s-ar fi putut fâsâi totul dacă s-ar fi văzut mai des de patru-cinci ori pe an, în reprize de câteva zile, scurte, dar intense, apoi mintea îi sări imediat la Bogdan, răsuflând ușurată la gândul că nu se căsătorise cu un astfel de bărbat, că n-ajunsese să aibă aceleași partide nesărate de sex, mereu în dormitor („să luăm neapărat saltea cu spumă cu memorie, aia e cea mai bună”, sigur, cine nu și-ar dori un pat care să țină minte toate trupurile care trec prin el?), mai întâi de câteva ori pe săptămână, apoi o dată pe lună, apoi doar la aniversări, și poate-ar fi scăpat doar cu câte-un oral, deși asta nu-i plăcuse niciodată în mod special, să i-o sugă vreunui tip i se păruse mereu puțin, doar puțin înjositor, pe când să lingă pizda unei femei…

— Ce faci mai târziu?

Cosmina o trezi din reverie.

— Știu o biserică frumoasă aici aproape, la cinci minute de bulevard. Vreau să aprind o lumânare pentru părinții mei, poate să stau puțin la slujbă…

— Nu vrei să te și spovedești? izbucni Sara în râs și clătină din cap, ridicându-se apoi să strângă farfuriile de pe masă. Să-ți ceri iertare pentru păcatele tale?

Continuă, stând cu spatele la Cosmina:

— Mi te și imaginez cu capul plecat sub patrafir, povestindu-i în amănunt lui tata popa ce-am făcut noi aseară. Chiar, noi în ce categorie specială intrăm?

— Dacă știam c-o să-ți bați joc, nu-ți mai ziceam nimic, îi răspunse Cosmina aproape în șoaptă.

Se ridică fără zgomot și se întoarse în dormitor. În urma ei, pe scaunul cu pernuță din vinilin rămăseseră două urme rotunde de transpirație. Sara o urmări cu privirea, strâmbă din sprâncene și continuă să spele vasele murdare. În dormitor, Cosmina se trânti în pat. N-o mai durea spatele, nu-i mai era somn, se trezise de-a binelea. Cearșafurile erau încă umede, le simțea cum i se lipesc de spate. Se scutură, amintindu-și pielea moale a Sarei. Moale, fără vlagă, fără mușchi, fără antrenament. De om leneș, care nu iese cu zilele din casă și se mai și laudă cu asta, plângându-se în același timp de clienții năbădăioși care-i vin pe cap în miez de noapte cu cereri absurde. „Unii au impresia că și-au cumpărat animăluț de casă, nu graficiană freelancer”, așa îi spusese Sara noaptea trecută, apăsând pe free din freelancer și pe libertatea pe care și-ar fi dorit-o. Cu care ce să facă, se întrebă Cosmina. Dacă nu muncești pentru sufletul tău, ci pentru bani, dacă nu faci lucrurile din inimă, e degeaba. Crezuse că mărturisirea credinței le va apropia. În schimb, simțea secretul întinzându-se între ele ca o cicatrice cusută prost. Și ce mare lucru, își spuse ea, doar Dumnezeu le vede pe toate și le iartă, cu condiția să te căiești. Doar ei îi iertase divorțul de un soț violent, după ani de chin și întors celălalt obraz în speranța că totul va fi bine. Cel de Sus îi acceptase, apoi, până și orientarea sexuală. Gândindu-se la asta, se simți cu adevărat binecuvântată. Ce dovadă mai mare de iubire să existe decât aceasta? Părintele Mihail, de la bisericuța ascunsă printre blocuri, îi repeta mereu: important e să fii bun, milos și generos cu aproapele tău, să nu faci rău altora, să-l ai pe Domnul mereu în sufletul tău, să nu-i iei numele în deșert. Că ai alături, noapte de noapte, o femeie sau un bărbat e mai puțin important. După antrenamente, orele de rugăciune îi limpezeau cel mai bine mintea.

— Hai mai bine să ne plimbăm puțin! Eu și-așa voiam să ies, te conduc până în centru, îi strigă Sara din bucătărie, în timp ce se ștergea pe mâini.

Intră în dormitor fără să se uite la ea. Cosmina se ridică, sprijinită în coate, urmărind-o cum îmbracă o pereche de blugi strâmți, negri, și-și schimbă tricoul. Sara se privi în oglindă, aranjându-și sprâncenele cu degetele, scoase din portfard un ruj mov închis, pe care și-l aplică cu grijă, apoi intră în baie. În urma ei, Cosmina se întinse impulsiv după batonul în ambalaj scump. Își desenă un cerculeț pe mijlocul buzei de jos, întinzând apoi culoarea cu degetul, ușor, pe buza de sus. Rezultă o nuanță liliachie, prăfuită. În lift, se mai privi o dată în oglindă: movul o îmbătrânea.

Se grăbiră să iasă din scara blocului, plină de miros de chimicale venit dinspre coaforul de la parter. Afară, soarele intrase în nori, dând clădirilor din jur o nuanță tristă de cenușiu. Câțiva angajați strângeau decorațiunile de sărbătoare ale unui supermarket. În intersecție, semafoarele clipeau intermitent, iar mașinile se îmbulzeau, toate în același timp, să treacă mai departe. Femeile înaintară fără să scoată un cuvânt, ocolind bulevardul pe străduțele lăturalnice. Gălăgia din fundal se estompă în scurtă vreme, înlocuită de ciripituri de vrăbii. Într-un acces de tandrețe vinovată, stângace, Cosmina o luă pe Sara de braț. Amuzată, își zise că, văzute din spate, puteau părea două prietene vechi, două femei singure, fără copii, care-și țin de urât una alteia în weekendurile prea lungi. Pielea de pe față și de pe piept începu s-o mănânce, inima-i bătea mai repede, dar nu îndrăzni să deschidă gura. Seara trecută fusese plăcută, se gândi ea, se simțiseră bine amândouă. Cu siguranță avea s-o țină minte mult timp. O mică diferență de opinii nu conta atât de mult, aveau să treacă peste asta. În stânga ei, pe strada paralelă, ghici turlele bisericii, peste coroanele copacilor. Vântul aducea înspre ele parfumul dulce-acrișor de soc. Sau să fi fost tămâia aromată? Cele două se plimbară tot înainte în tăcere, printre casele acoperite de iederă. Încă un sfert de oră și ajunseră în centrul aglomerat. Cosmina se opri lângă o țâșnitoare, se aplecă și sorbi din apa cu gust metalic. Se întinse spre Sara, îi dădu părul la o parte și o sărută pe obraz. Aceasta se scutură imediat.

— Ai buzele reci.

Sara se trase în spate. Îi zâmbi scurt, în loc de la revedere, o mângâie pe braț, apoi se întoarse, traversând bulevardul spre blocul înalt de la coloane. Evită în ultimul moment cuplul în haine simple, cenușii, care-i punea mereu aceeași întrebare: „Tu știi ce se întâmplă cu sufletul tău după moarte?” La fereastra micuță a minimarketului, ceru o sticlă de rom. Nu s-ar fi cuvenit să meargă în vizită cu mâna goală. La scară, apăsă butoanele interfonului și așteptă. O voce feminină o salută, poftind-o imediat înăuntru. Urcă până la etajul cinci. Vizavi de lift, o ușă din lemn masiv, bine-cunoscută. Lângă soneria îngălbenită de timp, un semn discret: „Dezlegări farmece, Tămăduitoarea Luminița”. Sara intră fără să mai bată la ușă, se dezbrăcă de haină și se așeză la masă zâmbind.

— Ia spune, frumoaso, îți fac de dragoste azi?

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Ficțiune”