/

Mircea Sîntimbreanu, Recreația mare

Ce face unică această carte e umorul ei devastator și inteligența cu care sunt scrise textele.

1498 vizualizări
Citiți în 8 de minute

Am vrut să mă uit la clasicul Pinocchio pe Disney+. Chiar la începutul filmului, am fost avertizat că va conține reprezentări de produse din tutun. Mi se pare super că s-au gândit la asta. Mai puțin OK mi se pare că nu ni se spune că mai conține reprezentări de animale care vorbesc, reprezentări de copii din lemn cu nasul mare care nu doar că vorbesc, ci cântă și dansează, plus reprezentări de băieți răi care se transformă în măgari pentru că exagerează cu dulciurile. Asta după ce sunt răpiți și duși pe o insulă a plăcerilor. Ce mai, avem aici o gamă largă de produse care pun în pericol viitoarea dezvoltare a celor mici. Ca să nu mai vorbesc de reprezentările de produse din alcool, despre care cei de la Disney nu ne avertizează, ceea ce ne dovedește – dacă nu altceva – măcar că lobby-știi industriei alcoolului continuă să facă o treabă mult mai bună decât omologii lor care vând țigări.

Sigur, sunt ironic. Grija față de sănătatea fizică sau mentală a copiilor trebuie să fie o preocupare firească pentru oricine, de la părinți la cei din zona entertainment-ului. Problema mi se pare că, dincolo de umorul involuntar pe care îl pot provoca multe dintre avertismentele de felul acesta, riscăm să cădem în extrema cealaltă, a protejării exagerate a copiilor. Putem despica la nesfârșit firul în patru, găsind noi și noi filtre pe care să le punem între aceștia și produsele culturale la care le oferim acces, uitând că nu-i vom putea proteja niciodată cu totul și că timpul pe care îl petrec sub controlul nostru e totuși limitat. Pericolele pot veni de oriunde și așa a fost dintotdeauna. Viața însăși, așa cum spunea cineva, e un mare pericol la adresa sănătății. Așa că în loc de a interzice și a emite avertismente, cred că cea mai bună soluție e să discutăm cu copiii noștri – sau măcar să încercăm s-o facem. De la un punct în colo, obsesia avertismentelor devine supărătoare prin repetiție, putând duce la reacții adverse, de respingere.

***

Revin la un autor despre care am mai vorbit o dată în cadrul acestei rubrici, Mircea Sîntimbreanu. E unul dintre autorii mei preferați, iar cartea pe care v-o prezint azi – al său magnum opus – e cea care l-a făcut iubit de generații întregi de cititori și, cu puțină șansă, și de generațiile viitoare.

Recreația mare e o colecție de proze scurte care descriu viața și frământările școlarilor români din anii ’60 și ’70. De fapt, perioada e mai puțin importantă, pentru că sunt lucruri care nu se vor schimba niciodată: mereu vor exista elevi care vor să tragă chiulul, cărora nu le place cartea sau pentru care bullying-ul e un stil de viață. Ce face unică această carte e umorul ei devastator și inteligența cu care sunt scrise textele. Dialogurile sunt vii, pline de culoare – și prin asta, autentice. Copiii din cărțile lui Sîntimbreanu vorbesc ca în viață, se exprimă ca niște copii normali, nu așa cum le-ar plăcea părinților sau educatorilor să o facă. Sigur, pe alocuri, autorul introduce și o tentă moralizatoare, în sensul că sancționează anumite comportamente sau elemente de jargon, ridiculizându-i pe cei care îl folosesc. Dar aspectul pedagogic nu strică farmecul volumului și impresia generală de carte ruptă din viață, nu scoasă din pix.

Mi-e imposibil să aleg o preferată, pentru că sunt multe povestiri care intră în topul meu personal al tuturor timpurilor și pe care le-am citit de zeci de ori din copilărie până în prezent: „Imaginație creatoare”, „O mare rușine”, „Necunoscut la adresă” sau „Portretul colegei de bancă”. Geniala „Un vocabular literalmente bogat” ar merita citată în totalitate:

„— Ia stai! Ce-i aia mărinimos?

— Tovarăşe profesor, râdeţi de mine. Mărinimos e un măr inimos…

— Şi avid? Ştii tu ce-nseamnă avid?

— De la vid… Avid înseamnă că nu e vid.

— Şi brutal?

— E simplu: brutar…

— Complot ce-nseamnă?

— O înţelegere tainică împotriva cuiva, împotriva…

— Nu compot?

— Nu.

— Aha!…”

Ilustrațiile memorabile care însoțesc ediția clasică a acestei cărți sunt opera lui Iurie Darie. Acesta a rămas în amintirea multora ca actor, dar era și un inspirat desenator, care a semnat ilustrația a numeroase cărți, coperte sau pagini de revistă, ba chiar apărea la emisiuni TV pentru a-și demonstra îndemânarea în fața publicului tânăr. Stilul lui simplu și direct, apropiat de cel al caricaturiștilor, se potrivește de minune cu directețea textelor din volumul acesta, unul dintre cele mai bune produse din toate timpurile ale literaturii pentru copii din România.

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuiește și acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz și e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. A terminat Filozofia, a tradus peste treizeci de cărţi și a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie și și-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă. În 2016 a publicat la Editura Arthur primul său roman pentru copii, Olguţa și un bunic de milioane. Băiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cartea pentru copii”