/

Cum să faci să nu citești

Aventurile prin care trece Charlie se transformă într-o pledoarie pentru lectură, chiar dacă una indirectă.

384 vizualizări
Citiți în 8 de minute

Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit repetate obsesiv în ultimii treizeci de ani e acela că copiii din zilele noastre nu mai citesc. Spun asta nu doar ziariști, ci și părinți sau profesori, adică oameni care ar trebui să știe mai bine ce se întâmplă pe piața de carte – sau la ei acasă. S-a vorbit deja atât de mult despre lipsa de apetență pentru lectură, încât pare că nimic nu se mai poate face pentru a recupera elevii din ghearele rețelelor de socializare.

E foarte adevărat că tirajele de acum sunt cópii palide ale celor de dinainte de 1989, când existau cărți care depășeau lejer suta de mii de exemplare vândute. Un lucru trecut însă cu vederea de mulți e că nici „pe vremea mea” nu se citea așa cum se crede acum. Cărțile erau cumpărate, dar asta nu e o garanție că erau și citite.

Pentru mine e evident că copiii de azi citesc mai mult ca oricând. Mi-o confirmă experiența întâlnirilor cu cititorii, fie în persoană, la clasele unde sunt invitat să mă întâlnesc cu ei, fie online. Nu pot aduce în sprijinul teoriei mele cifre sau grafice, însă editurile și librăriile pot să confirme că vânzarea cărților dedicate celor mici a înregistrat o creștere spectaculoasă în ultimii zece ani. Și nu e vorba doar de vânzare. Cărțile astea chiar sunt citite. Sigur, discuția e mai complicată de atât. Se citește mai mult la oraș, în zonele unde nivelul de trai le permite, pe de o parte, părinților să investească în cărți și, pe de altă parte, bibliotecilor publice să-și completeze fondul de carte cu titluri relevante. Din fericire, în ultimii ani tot mai multe ONG-uri încearcă să trimită cărți și în zonele defavorizate, însă numai o intervenție masivă și sistematică a statului ar putea suplini această lipsă.

***

De fiecare dată când sunt întrebat ce cărți aș oferi unui copil sau adolescent care nu prea citește, recomand benzi desenate sau romane grafice, care au darul de a face mai lină trecerea spre cărțile cu text mult. Există însă și variante mai consistente, cum ar fi cărțile lui Tommy Greenwald: Ghidul lui Charlie Joe Jackson. Cum să faci să nu citești, Cum să faci să nu citești dar să ai note mari și Cum să faci să nu citești în vacanța de vară.

Tommy Greenwald e dramaturg şi scriitor. Este coautor al versurilor pentru muzicalul John & Jen și lucrează ca director de creație la Spotco, unde concepe texte publicitare pentru spectacolele de pe Broadway.

Personajul principal este un puști cât se poate de obișnuit din zilele noastre. Iubește școala moderat, își dorește să fie popular și iubit și are o caracteristică ce-l face unic printre colegi: scopul lui în viață este să evite lectura. „Mă numesc Charlie Joe Jackson şi urăsc să citesc. Dacă citiți cartea asta, înseamnă că şi voi urâți să citiți. De fapt, sunt sigur că faceți tot ce puteți ca să evitați cititul, iar faptul că acum țineți în mână o carte e destul de șocant.” Face orice sacrificii în sensul acesta, mergând până la a plăti un prieten să citească în locul lui. Problemele încep când acesta refuză să-l mai ajute, punându-l într-o situație dificilă, iar când intervin idilele de școală generală, lucrurile se complică și mai tare.

E evident că, până la urmă, aventurile prin care trece Charlie se transformă într-o pledoarie pentru lectură, chiar dacă una indirectă. În plus, „pedeapsa” pe care o primește Charlie pentru că s-a folosit de prietenul său e… să scrie o carte. Psihologia inversă pe care mizează Tommy Greenwald va funcționa garantat, iar cei care vor pune mâna pe carte își vor da seama doar la sfârșit că s-au lăsat păcăliți s-o citească.

Cartea e scrisă la persoana întâi fără mari contorsiuni și complicații lingvistice. E foarte amuzantă și redă foarte veridic problemele și incertitudinile care îi chinuiesc pe adolescenți. Cred că volumele acestea au prins atât de bine la public pentru că sunt scrise într-un stil simplu și direct, iar listele cu sfaturi pentru evitarea cititului, care abundă în cele trei volume, sunt absolut delicioase. Pontul numărul 24 e preferatul meu: „Nu citiți niciodată cărți cu morală. Oricum e suficient de rău că sunteți nevoit să citiți o carte. Dacă mai are și morală, cartea face parte dintre cele mai rele posibile, pentru că morala implică întotdeauna un comportament extrem de onorabil, lucru care, o știm cu toții, e complet nerealist. N-am nevoie de o carte care să-mi aducă aminte că nu sunt perfect. Sunt conștient deja de asta.”

Ilustrațiile îi aparțin lui J.P. Coovert, un caricaturist, ilustrator şi desenator din Minneapolis, care în timpul săptămânii creează desene pentru tricouri, iar în weekend desenează comicsuri, se relaxează cu jocuri video şi mănâncă pizza.

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuiește și acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz și e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. A terminat Filozofia, a tradus peste treizeci de cărţi și a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie și și-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă. În 2016 a publicat la Editura Arthur primul său roman pentru copii, Olguţa și un bunic de milioane. Băiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cartea pentru copii”

Pânza Charlottei

Zilele trecute, pe un grup de pe Facebook dedicat cărților pentru copii, cineva critica folosirea de

Amintiri din comunism

În ultimele luni, la imprinturile Grupului Editorial Art au apărut mai multe cărți scrise de autoare

Cărţi despre cărţi

Cărțile despre cărți reprezintă o nișă de lectură fascinantă pentru oricine pasionat de lectură. Era deci