/

Peregrina și Îngerul Păzitor

Ambiția Sabinei Fati este aceea de-a urma traseul celor 10 mii de mercenari greci porniți spre capitala Persiei, Babilon, în anul 401 Î. Hr.

133 vizualizări
Citiți în 18 de minute
1
Sabina Fati, Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi. Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia, Humanitas, București, 2022 (442 pag.)

I-am invidiat dintotdeauna pe cei bântuiți de patima călătoriilor. De altfel, prima întâlnire livrescă de care am avut parte, în urma căreia am cunoscut-o pe Sabina Fati, a fost cartea ei despre călătoria săvârșită în jurul Mării Negre, timp de 90 de zile, după o alta temerară pe Drumul Mătăsii. Iată că și de data asta pașii au purtat-o spre Est, săvârșindu-și trilogia cu Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi: Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia.

Înainte de toate, să constatăm un tipar, ceva ce dă coerență și strălucire aparte călătoriilor sublimate în texte: un raport continuu, vivace și percutant dintre istorie și actualitate, astfel încât cititorul pare a fi mereu între oglinzi paralele, privind trecutul și prezentul într-un ansamblu care îi permite să înțeleagă și să se desfete; dialog cu oamenii locurilor, întâlniți întâmplător sau în mod programat, ale căror opinii sunt proaspete, nefalsificate de filtre ideologice sau de perspective intelectualiste gata direcționate și adesea cu interese camuflate; abordările oarecum neașteptate la care se încumetă autoarea în privința actualității politice, schițând scenarii geo-strategice și menționând analizele unor diplomați, politologi sau experți militari. O astfel de carte de călătorie este de-acum o marcă înregistrată.

Revenind la Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi, să constatăm că rețeta se păstrează, firește cu particularități, accente și mențiuni adecvate contextelor. Oamenii locului sunt eroii cărții, personaje adevărate prinse în țesătura istoriei recente, dar cu rădăcini traumatice în cea a veacurilor trecute. Tragediile se împletesc cu răsfățurile clipei, lacrima se usucă pentru a se transforma în zâmbet, tristețea nu poate fi eternă, lăsând locul bucuriei vieții. Totul se desfășoară diacronic într-un interval de timp fabulos, a două milenii și jumătate. Asta pentru că incipitul călătoriei este o carte canonică a istoriografiei, Anabasis, semnată de Xenofon. Ambiția Sabinei Fati este aceea de-a urma traseul celor 10 mii de mercenari greci porniți spre capitala Persiei, Babilon, în anul 401 Î. Hr., drumul acestora, dus-întors, constituind un reper geografic suficient de temeinic pentru a genera, mai apoi, o întreagă lume, cu trecut, prezent și chiar viitor, cu povești fascinante, cu destine, cu momente cumplite și cu rare prilejuri de celebrare a fericirii. Oamenii întâlniți acum, la atâta amar de vreme de la consemnările lui Xenofon, sunt prinși în povești de viață complexe, la fel cum este și peregrina, stăpânită adesea de trăiri greu de ținut în frâul rațiunii: „Frica și disperarea nu încap în poveștile lor, care se ocupă mai degrabă de strategii de fugă și tactici de supraviețuire. Spre deosebire de mercenarii lui Xenofon, eu pot spune că mi-a fost de mai multe ori teamă, că am avut momente de disperare, că am urlat de neputință, că am tremurat de indignare, dar și că m-am bucurat de minunățiile Anatoliei, de frumusețea colinelor armenești, de generozitatea unor oameni din Bagdad, de prietenia kurzilor din Sulaymaniyah, de poveștile frumoasei persane kurde care a luptat în armata americană în Afganistan și Irak” (p. 19). În esență, tot ceea ce adună Sabina Fati între coperțile acestei cărți, precum o făcuse și în precedentele, nu este altceva decât o relatare despre moarte, cruzime, rezistență, demnitate și speranță, toate distribuite cu premeditare sau întâmplător, peste tot și oricând.

În esență, tot ceea ce adună Sabina Fati între coperțile acestei cărți, precum o făcuse și în precedentele, nu este altceva decât o relatare despre moarte, cruzime, rezistență, demnitate și speranță, toate distribuite cu premeditare sau întâmplător, peste tot și oricând.

Avem de-a face cu o prozatoare de talent. Se vede asta în aplombul și siguranța secvențelor narative, dar și mai bine atunci când realizează portrete fără multe detalii, dar suficient de expresive pentru a-i vedea și tu pe interlocutorii ei. Iată doar două exemple din zecile posibile: „Sevil are 27 de ani, arată însă ca o adolescentă, în blugii ei lipiți pe trupul filiform, cu un maieu care îi scoate în evidență talia și pieptul aproape plat. Își poartă părul bogat și foarte ondulat lăsat liber pe spate, buzele mari sunt date cu un glos pastelat și are ochelari de soare scumpi” (p. 127); respectiv cel al bătrânului de la intrarea în mausoleul prorocului Daniel, din Tarsus: „Fața lui cu maxilarele strânse s-a relaxat într-un zâmbet vag și mi-a făcut un semn politicos, dar nu foarte amical, că da, pot sta. /…/ Ochii lui ca niște fântâni adânci și întunecate, băgați în fundul capului, mă priveau critic” (p. 154). Întâlnirea cu totul accidentală este una stranie, cu visul și cu terifiantul, bătrânul fiind un sirian din Alep, misterios până la spasm, câtă vreme o avertizează pe autoare că moartea pare a i se arăta pe drum. Personajul e rupt din imaginarul lui David Lynch, aducând cu uriașul din Twin Peaks ce-l avertizează, doar când e strict necesar, pe agentul special FBI Dale Cooper despre maleficii și semne din altă dimensiune. Doar că cel din povestea Sabinei Fati e real, atât de real încât o îndeamnă înțelept: „Caută adevărul și credință și întoarce-te acasă”.

Sabina Fati nu este neutrală în raport cu Răul și nici cu Binele. Din acest punct de vedere asistăm la punerea în abis (în criză) a prezenței Diavolului în Istorie. Un moment adesea evocat, de fapt, un leitmotiv, este acela al genocidului din 1915, comis de turci împotriva armenilor. Un altul este acela al masacrului din 1909, de la Adana, nefiind uitat nici marele incendiu de la Izmir, din timpul războiului dintre Turcia și Grecia, masacrele și violurile. Turcia este „țara fără memorie” sau cu o memorie foarte selectivă, amnezia acoperind scenele de barbarie aducătoare de inconfort sau chiar de vinovăție, generația din prezent ignorând cu ostentație și bună știință un trecut întunecat. De fiecare dată, cumplitele episoade (omorurile în masă, deportările, arestările abuzive, furtul proprietăților sau convertirile forțate) stârnesc simpatia autoarei față de victime, în același timp cu o mânie surdă și niciodată mântuită față de făptași, reprimată doar parțial. Nu sunt uitați nici kurzii, cel mai numeros popor fără patrie de pe planetă, având atâta de suferit, dar stârnind și ei, din resentiment și răzbunare, destulă ură transformată în crime colective. De fapt, tot acest tărâm vizitat, la două milenii și jumătate după Xenofon, pare unul damnat, incapabil să-și găsească pacea, frământat de războaie, deportări, vendete, de corupție și de un fenomen cu totul detestabil – relația dintre mentalul colectiv musulman și condiția femeii. Violențele, umilințele și brutalitățile au o tradiție aproape neștirbită până astăzi. Poate că un obicei de nuntă din Diyarbakir spune totul despre mentalul în chestiune, anume faptul că o piele de oaie este pusă sub picioarele miresei când intră în camera nupțială. Simbolistica este străvezie, punând soția în ipostaza docilității maxime, asemenea unei ovine, și refuzându-i-se dreptul la cea mai neînsemnată decizie. Sclavajul femeii musulmane este realitatea pe care Sabina Fati o înfățișează prin relatările obținute din numeroase surse, printre care Najiba Mahmud, supușenia femeii venind din trei surse: față de tată și frați, față de soț și față de trib. Una dintre „culpele” pentru care sunt bătute, abuzate de soți, repudiate sau chiar omorâte este aceea de-a fi dat naștere unor fetițe. Najiba Mahmud, militantă pentru drepturile femeilor kurde, explică și resortul social și psihologic al acestei realități crude: „mai presus de viața femeilor stă mândria familiei și a tribului, așa că dacă o femeie face ceva ce atinge onoarea acestor entități, ele sunt omorâte(p. 365). Najiba este mama adoptivă a unei tinere salvate pe când avea 14 ani, pe nume Mahla, căzută victimă comportamentului brutal al familiei sale, dar salvată și ajutată să ajungă în SUA. Povestea Mahlei este una de succes, pentru că a izbutit să devină ofițer în armata americană și doctor în psihologie, excepție remarcabilă, aproape uluitoare în raport cu miile de femei maltratate și fără niciun orizont de speranță.

Investigațiile călătoarei trec adesea și dincolo de istorie, înregistrând pe acolo pe unde trece legendele locului, povești triste sau vesele, cu îndrăgostiți sau cu tirani nemiloși. Astfel, istoria se prelinge în mit, fără a forța niciodată nota, mereu în chip natural, spre deliciul cititorului. O altă deschidere, des utilizată, este din poveste către poezie, fie evocând figurile unor poeți faimoși (Rumi), fie ale celor întâlniți prin cine știe ce localitate aflată pe itinerariul stabilit după cel al lui Xenofon, dar, la un moment dat, redesenat din cauza interdicțiilor și conflictelor din prezent (călătoria a avut loc anul trecut, în plină pandemie de Coronavirus, de la debutul verii până toamna), accesul în Siria fiindu-i interzis. Toate aceste planuri, și de timp și de registre culturale, dau cărții amplitudine și profunzime. Dexteritatea de-a plonja din văgăunile istoriei în viața banală, de la a consemna episoadele crâncene ale antichității persane până la a savura o prăjitură sau o lipie cu semințe de mac, coborârea în mitologie racordată la o discuție oarecare cu o localnică într-o așezare cândva prosperă și celebră, acum decăzută, sordidă, plină de ruinele războaielor, iată o panoramă foarte bine pusă în expresie, cu fantasme și himere insinuate în ridurile unei realități aproape repulsive.

Fiind extrem de bine informată și emițând opinii față de evoluțiile cele mai recente, inclusiv agresiunea declanșată de Rusia, în februarie, asupra Ucrainei, Sabina Fati ne oferă, doct și analitic, detalii despre conflictul din Siria, despre implicarea Turciei în criza refugiaților, despre relațiile dintre statul lui Recep Erdoğan, SUA și Putin sau despre asediul și atrocitățile de la Alep, din 2016, comise, în complicitate, de sirienii lui Bashar al-Assad și aviația rusească. Chestiunea complicată a identității în spațiul geografic evocat și povestea lui Cahil, un cripto-armean, sau cea a Eylemei Otum, care „are în genele ei întreaga suferință a kurzilor, a armenilor și a asirienilor, care s-au bătut între ei, au fost ostracizați și marginalizați de turci” (p. 253), întregesc un tablou al realității ce adesea descumpănește și indică fără dubiu un fapt evident – identitatea este o meta-temă nu doar balcanică. Anatolia, inițial un melting pot compus din kurzi, turci, armeni, asirieni, evrei, arabi, mai apoi, după Primul Război Mondial, supus unei operațiuni drastice și violente de purificare de către turci, a ajuns omogen etnic, dar secătuit de valori, tradiții și de-o imensă bogăție culturală, fiind astăzi doar umbra resemnată a unor civilizații.

În sfârșit, să spunem ceva și despre curajul aproape inconștient al Sabinei Fati, acela de-a fi pornit pentru a treia oară singură pe un drum plin de primejdii, fără o minimă securitate în chestiunea vieții. Asta ne face să credem în nebănuitele beneficii ale fragilității și ne somează să nu luăm în deșert instituția transcendentală a Îngerului Păzitor.

FLORIN ARDELEAN (n. 1958) – scriitor, eseist, specialist în teoria comunicării (mass-media). Redactor al revistei Familia (1990-2001), colaborator al revistelor Familia („Cronica ideilor”), România literară și Arca. Cărți de literatură publicate (proză scurtă și roman): Schițe erotice – 2007; Povestiri de duminica – 2010; Folie à trois (I) – 2012; Folie à trois (II) – 2015; Folie à trois (III) – 2018. Cărți de eseu și istorie culturală: Seducția. Voluptate, cruzime și amăgire – 2017; Istoria presei culturale din Oradea. Studii (I) – 2019. Cărți de istoria presei și foiletonistică: Dogmă și opinie – 2007; Jurnalism și tranziție – 2007; Insectar I și II – 2008, Istoria jurnalismului bihorean. Presa (1989-2000) – 2022.

1 Comment

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cronica ideilor”

Dușmanul din oglindă

Se întâmplă ceva rău cu noi. Ceva afectează țesutul sănătos al omenirii, fără a fi suficient

Un eșec stânjenitor

După ce postumitatea lui Iosif Vulcan a fost îmbogățită cu volume de exegeză privindu-i opera literară,