/

Pânza Charlottei

O carte despre prietenie, sacrificiu și o adevărată lecție de viață.

94 vizualizări
Citiți în 8 de minute

Zilele trecute, pe un grup de pe Facebook dedicat cărților pentru copii, cineva critica folosirea de către autori a unor formule orale sau colocviale, gen „lui mami” și „lui tati”, aducând argumente docte în favoarea mai scorțoaselor „mamei” și „tatălui”. Aceste coborâri în cotidian ale limbajului erau privite de către puriștii limbii ca niște căi sigure de degradare a limbii române, întrebuințarea lor punând probabil în pericol însuși viitorul copiilor. Contraargumentele aduse de alți membri, cum că aceste formule aparțin limbii vorbite și discutăm totuși de niște cărți care se adresează grupei de vârstă 0-7 n-au fost bine primite, iar în scurt timp s-a ajuns la opinia cum că scriitorii care nu reușesc să-și reformuleze creațiile potrivit acestor înalte standarde ar face mai bine să nu scrie. În aceeași perioadă, altcineva posta trei pagini scoase din context dintr-o carte nici genială, dar nici proastă, întrebând oamenii dacă nu li se pare ceva în neregulă acolo. Imediat s-a dat vina pe traducător, cineva a scris că în general cărțile pentru copii traduse din alte limbi sunt un dezastru din punct de vedere al exprimării și al limbajului și doar câțiva au atras atenția asupra faptului că nu poți judeca o carte după câteva pagini extrase și pozate pe Internet. Discuțiile astea îmi aduc de fiecare dată aminte de un caz de acum câțiva ani, când niște părinți vigilenți au reclamat la OPC celebrul volum Marele uriaș prietenos al lui Roald Dahl pentru că uriașul vorbea stâlcit – în română, la fel ca în original, de altfel –, iar librăria a fost amendată pentru că ar fi pus în vânzare produse defecte.

Asta se întâmplă când se confundă literatura cu un manual sau cu o carte de gramatică. Foarte mulți par să creadă că lectura poate rezolva orice probleme ale celor mici, fie ele de natură emoțională sau medicală, creându-se niște așteptări nerealiste și dând naștere unor frustrări precum cele de mai sus. E drept, o carte poate face minuni dacă e citită de către persoana potrivită la momentul potrivit, o carte poate schimba destine și poate aduce oameni laolaltă, dar toate acestea se petrec la un nivel subtil, în timp – sau pot pur și simplu să nu se petreacă. Nu există garanții și nu există certitudini legate de ce anume poate face lectura. Există însă speranța mereu vie că cititul ne poate face viețile măcar puțin mai pline, mai frumoase.

Și mai există un citat care îmi place teribil, desprins dintr-un interviu acordat de E. B. White, care ar merita învățat pe de rost și popularizat deopotrivă printre cititori și printre scriitori, fiindcă e poate cel mai frumos statement literar scris vreodată:

„Cine coboară nivelul atunci când scrie pentru copii îşi pier­de vremea. Trebuie să ridici nivelul, nu să-l cobori. Copiii sunt pretențioși. Sunt cititorii cei mai atenți, curioși, pasionați, sensibili, rapizi şi empatici. Acceptă, aproape fără rezerve, tot ce le propui, atâta vreme cât ești cinstit, curajos şi clar.”

Mi se pare că cuvintele lui E. B. White surprind exact esența literaturii pentru copii, și astfel ajungem la cartea despre care voi scrie în continuare.

***

Pânza Charlottei, de E. B. White, e o carte clasică pe care voiam s-o citesc de mult. Apare în mai toate topurile cu cele mai bune / bine vândute / citite cărți pentru copii din toate timpurile și pe bună dreptate. Singura prezență care mă neliniștește e cea dintr-un top al părinților pentru celor mai bune 100 de cărți pentru copii, dar de data asta o să închid ochii.

În esență, e povestea unui porc deloc ordinar – naiv, simpatic și inimos –, Wilbur, și a unei păienjenițe cu o personalitate complexă, pe nume Charlotte, care are obiceiul bizar de a folosi citate în latină în conversația cotidiană. De parcă asta n-ar fi de ajuns, Charlotte vrea să-l salveze pe purcelul Wilbur de la moarte. Un scop nobil, fără îndoială, dar greu de pus în practică dintr-un motiv lesne de înțeles: de Crăciun, porcii au obiceiul de a-și părăsi cotețele și a ateriza la noi în farfurie. Trist, dar adevărat. Ei bine, ideea salvatoare a inventivei arahnide e demnă să intre oricând într-o carte a recordurilor de soluții ingenioase și… Mai multe nu zic, ca să nu distrug suspansul.

Chiar dacă în carte apar și oameni, personajele principale sunt Wilbur, Charlotte și restul animalelor din gospodăria familiei Zuckerman. Mult mai mult decât o carte cu animale vorbitoare, e o carte despre prietenie, sacrificiu și o adevărată lecție de viață. Scrisă într-un stil solid, plin de sensibilitate, cu mult umor și fraze inteligente, beneficiază și de traducerea foarte plastică a lui Florin Bican. Una peste alta, avem o carte scrisă de un autor de top și tălmăcită de un traducător de top.

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuiește și acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz și e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. A terminat Filozofia, a tradus peste treizeci de cărţi și a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie și și-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă. În 2016 a publicat la Editura Arthur primul său roman pentru copii, Olguţa și un bunic de milioane. Băiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cartea pentru copii”

Amintiri din comunism

În ultimele luni, la imprinturile Grupului Editorial Art au apărut mai multe cărți scrise de autoare

Cărţi despre cărţi

Cărțile despre cărți reprezintă o nișă de lectură fascinantă pentru oricine pasionat de lectură. Era deci

Poezii pentru copii

După majoritatea standardelor aplicabile în prezent, poeziile Elenei Farago le-ar putea părea un veritabil carnagiu adepților