Aveţi în faţă o carte cu mister, jocuri de cuvinte, prietenii şi iubiri neterminate, Rolling Stones şi un narator ce nu se poate abţine să intervină neinvitat în poveste. Totul începe cu Mişu, un băiat talentat pasionat de pian, care dispare la vârsta de 17 ani, chiar de ziua lui, pe 1 aprilie, lăsând în urmă o invitaţie la un banchet al cerşetorilor. Patruzeci de ani mai târziu, se întâmplă ca, tot pe 1 aprilie, Nina, o fostă colegă de clasă şi fiica profesoarei sale de pian, să se afle în aceeaşi librărie cu prietenii cei mai buni din liceu ai lui Mişu, Nel şi Victor, care caută un cadou pentru acesta, deşi nimeni nu l-a mai văzut din ziua dispariţiei. Ce urmează e o poveste despre cum locurile şi oamenii pe care-i pierdem se încăpăţânează uneori să rămână cu noi.
Era un frig meschin, din ăla de-ți albește degetul din mijloc de la mâna dreaptă, din ăla cu stropi invizibili de ploaie care ți se lipesc de piele ca un scuipat, și primul instinct al lui Victor a fost să blesteme și să-și bage mâinile în buzunare. Reflexia sa a ieșit dintr-o vitrină și i-a tras o palmă peste spate. Ce om care poartă așa un palton, ce prinț cu armură din lână 100%, demnă de-a ascunde doar sabia Excalibur, ce vrăjitor cu mantie întunecată care-i atinge gleznele și care dirijează norii de furtună, tunetele, fulgerele și razele de soare, ce anti-erou alb-negru ai mai văzut tu să meargă gârbovit? Frigul s-a retras în doi timpi și trei mișcări, umerii i s-au îndreptat, degetele i s-au colorat și în colțul buzei i-a crescut o țigară. Și Victor a început să scoată fum și să meargă apăsat. Ce atâta stoicism, n-ai nevoie decât de un palton bun.
Știe că după intersecție urmează un bloc și blocul are la parter, în ordinea asta, o librărie, un aprozar și-o farmacie. Iar după farmacie, blocul are la parter cofetăria Ana. Un fior pe șira spinării îi aprinde aragazul interior și-și simte sângele fierbând la foc mic. Îi era frig cu câteva minute în urmă și acum arde. Îi era frică să treacă pe aici și acum arde de nerăbdare. Abia așteaptă să-l vadă în vitrină, între savarine, Doboș, Carpați și amandine, în locul pe care obișnuia să-l ocupe tortul Steliana, pe Victor cel de 4 ani, mic, slab, cu limba scoasă și ochii prea mari care voiau prea multe și nu cereau mai nimic. Are să-l ia sub palton și are să-i zică: „Dă-mi voie să mă prezint, sunt un om cu stare și gust“. O să-i dezvăluie că niciun tort pe care o să-l mănânce în viitor n-o să fie mai bun decât tortul Steliana așa cum l-a preparat la el în cap. „Încântat de cunoștință, cred că mi-ai ghicit numele“, o să continue. Victor cel de 4 ani o să-l privească, n-o să înțeleagă nimic, dar o să păstreze amintirea pentru mai târziu, când o să fie mai inspirat – și-o să fie! –, așa cum urmează să facă și cu problemele, de matematică și nu numai, în liceu. „Ai gusturi bune“, o să-l lămurească. Și-o să-i mulțumească pentru asta. Între buze, țigara îi crește la loc din scrum, ca o pasăre Phoenix.
Iată librăria, iată aprozarul, iată farmacia. Iată cofetăria Ana. Trage aer în piept, scoate fum pe nas. Și, când se împrăștie fumul, iată în vitrina luminată, dincolo de amandine, Doboș, Carpați și savarine, părul auriu al lui Nel și, alături de el, ochii cafenii subliniați cu kohl ai Ninei Alecsandrescu. Ce-l surprinde cel mai tare e că nu stau cum se stă de regulă la masă în doi, față în față. Nu, stau unul lângă altul. Poate ca să mănânce unul din prăjitura altuia și să se poată și săruta în același timp. Nina gesticulează cu lingurița, Nel râde, Nina îi fură cireașa confiată de pe savarină și Nel o sărută pe ureche. În jurul lor se-nvârt două femei bătrâne, una rotundă și cealaltă băț, și când zic se-nvârt vreau să zic că chiar se-nvârt, adică valsează, de parc-ar fi oriunde altundeva numai nu într-o cofetărie cu scaune roșii de fier la parterul unui bloc.
Victor simte un junghi în inimă. Însă inima îi e înfășată în paltonul negru în locul în care ar putea foarte bine să fie pitit și-un pistol. Așa că își aruncă țigara nimerind de nota zece la coș, privește înainte și merge mai departe.
