Gershwin a murit la 39 de ani

310 vizualizări
Citiți în 26 de minute

Flaviu, un om care se gândește la un cerc:

De câteva zile mă simt ciudat. Am momente în care amețesc ușor și nu mai știu unde sunt, dar îmi trece repede. Parcă am și ceva spasme în partea stângă a gurii. Cred că e de la stres. Ar trebui să mă odihnesc mai mult. Dar e greu cu ăsta micuʼ, care nu doarme toată noaptea. Ce mă îngrijorează cel mai tare e că, de la o vreme, parcă îmi găsesc greu cuvintele. Știu ce vreau să spun și văd cuvintele cum îmi curg prin fața ochilor, dar nu reușesc să le opresc pe cele de care am nevoie. Mai că-mi vine să întind mâna și să prind unul. Ca atunci când eram mic și mergeam cu tata la pescuit și câteodată era plin de pești care mișunau în apă, iar mie îmi venea să întind mâna și să prind câțiva. Mi se părea că e o pierdere de timp să păzim undițele toată ziua. Dar tata mi-a explicat că sunt prea alunecoși și că mi-ar scăpa printre degete. Exact ca și cuvintele astea pe care nu le mai pot rosti. Ieri vorbeam la telefon cu Dan și încercam să îi explic ce mi se întâmplă. Voiam să îi zic că am uneori câte un lapsus, dar nu mi-am amintit nicicum cuvântul, deși aveam imaginea lui în cap. Îl vedeam clar, ca pe un cerc delimitat de mai multe linii concentrice, cele dinspre interior bine definite, trasate gros, cele dinspre margine tot mai subțiri, iar cele care separau cercul de suprafața albă din afara lui erau niște linii fine, întrerupte. Dar ce m-a speriat a fost că în jurul cercului totul era gol, alb, și atunci m-am gândit că, de fapt, acel gol era lapsusul și că cercul eram eu și că mă dezintegram încet.

Ela, o asistentă care vrea să tragă un pui de somn:

Azi noapte am fost de gardă. Seara a început neobișnuit de liniștit, am trecut pe la toți pacienții, m-am asigurat că și-au luat medicamentele, le-am verificat perfuziile. Cei dificili au început să bombăne că medicamentele nu îi ajută cu nimic și că vor să vorbească cu medicul. Le-am promis că asta se va întâmpla dimineață, la prima oră. Nu aveam ce să le fac. Speram să pot dormi câteva ore până la următoarea vizită, când ni s-a adus un pacient de la Urgențe. Patruzeci de ani, fără antecedente medicale. Semipareză facială pe partea stângă a gurii. Se prezentase singur la camera de gardă, ceea ce m-a mirat cel mai tare. Se plângea că avusese un moment de confuzie și că, pentru câteva minute nu și-a putut mișca gura deloc. Nu fusese ăsta primul episod, ci doar cel mai grav. Medicul de gardă l-a trimis imediat la RMN. Rezultatul a fost așa cum ne așteptam, o tumoră cerebrală. Când i-am dat vestea și-a prins capul între mâini și a început să se legene, repetând că nu se poate, că așa ceva nu se poate întâmpla. Apoi m-a prins de mâini, s-a uitat în ochii mei și a continuat să repete același lucru Nu se poate! Înțelegi? Nu se poate! Nu se poate! Știi de ce nu se poate? Pentru că am un copil de câteva luni! Pur și simplu așa ceva e imposibil. Nu mi se poate întâmpla tocmai mie! Dar nu trebuie să cred dacă nu vreau.

Flaviu, un bărbat care îl descoperă pe Gershwin:

Iar n-am putut să dorm azi noapte. M-am trezit, ca de fiecare dată, pe la trei și m-am tot foit prin casă vreo jumaʼ de oră. Știu că ar trebui să mă odihnesc mai mult, dar ora trei pare a fi fatidică în fiecare noapte. Am zapat canalele televizorului până am dat de un documentar despre Gershwin. Compozitorul. M-am gândit că o să mă plictisească și o să mă adoarmă, dar n-a fost deloc așa. M-am uitat până la capăt. Nu știam că tipul ăsta a murit la treizeci și nouă de ani din cauza unei tumori la creier. Cică avea dureri groaznice de cap și simțea miros de cauciuc ars. M-a impresionat mult povestea lui. Și el e născut în septembrie, ca și mine.

Dan, prietenul lui Flaviu, care nu știe cine e Gershwin:

Flaviu mi-a tot povestit de un tip, Gershwin. L-am întrebat cine e. Nu auzisem de el până atunci. Un compozitor mort la treizeci și nouă de ani. L-am întrebat pe Flaviu ce e cu obsesia asta legată de moartea unui tip care a trăit în alte vremuri, în care cre’ că medicina era o glumă. Mi-a zis că e singura modalitate de a înțelege moartea, că nu se poate gândi decât la moartea celorlalți. Moartea lui e o chestie prea personală. Apoi mi-a propus un joc. Să-mi închipui că sunt prietenul cel mai bun a lui Gershwin. Ce aș face după moartea lui? I-am zis că nu știu, nu pot să-mi închipui ce aș fi făcut dacă aș fi trăit acum aproape o sută de ani. M-a întrebat dacă aș fi avut grijă de copiii lui. A avut copii? l-am întrebat. Mi-a zis că nu și atunci mi-a sărit țandăra. Despre ce vorbim, tipule? Te-ai tâmpit la cap? l-am întrebat. Mi-a zis că încă nu de tot, dar că într-acolo se îndreaptă. Că are o tumoare pe creier. M-am simțit ca un idiot.

Flaviu, un bărbat preocupat de viața lui Gershwin și de sensul vieții în general:

Mă gândesc tot timpul la Gershwin. A murit fără să știe de ce. Doctorii nu i-au putut pune un diagnostic și au concluzionat că problema lui e de la cap. Ironic, nu? Am citit tot ce am găsit despre el. Se pare că avea dureri de cap, de stomac și era deprimat. Și nu putea să doarmă noaptea. Când lucrurile s-au înrăutățit de tot, aproape de final, într-o zi s-a uns cu ciocolată din cap până în picioare. Oare ce o fi fost în capul lui? În afară de tumoare? De când am văzut documentarul îi ascult muzica în fiecare zi. Mă liniștește cumva. Mă gândesc că a fost norocos că nu a știut ce are, că și-a trăit viața până în ultimul moment într-o ignoranță protectoare. Și când i s-au terminat zilele, a murit fără să lase bucăți din el printr-o grămadă de spitale. Someone to watch over me …

Ela, o asistentă care află că Gershwin a murit la 39 de ani:

În seara asta am avut o internare de urgență. Bărbat, patruzeci de ani, tumoră cerebrală recidivată după tratamentul cu radioterapie. Probabil va fi nevoie de o intervenție chirurgicală. Când i-am citit fișa, mi s-a părut că îi recunosc numele, apoi fața. L-am întrebat ce îi face băiețelul și mi-a răspuns cu un zâmbet stins. Nu m-a recunoscut. Am încercat să îi explic ce va urma, care sunt procedurile pe care trebuie să i le administrăm, ce îl va durea și ce putem face să îl ajutăm. Părea că mă aude, dar nu cred că mă înțelegea. A început să fredoneze ceva cu o voce răgușită. Mi se părea că recunosc melodia, dar n-am vrut să insist. M-a întrebat dacă știam că Gershwin murise la 39 de ani. Am vrut să-l ajut să își facă toaleta de seară, dar ceva din atitudinea lui mi-a sugerat că nu avea rost să încerc. I-am recunoscut deznădejdea. Când era mică visam adesea că urma să mor chiar a doua zi. Nu-mi spunea nimeni asta, dar era o sentință pe care o știam, îmi fusese precablată la naștere și, în logica visului, conștiința morții se activa înainte cu o zi de data stabilită. Cei din jurul meu se comportau ca și cum totul era în regulă, mama îmi tricota o bluză și mie asta nu mi se părea fără sens. În schimb, refuzam să mă spăl pe dinți în ultima zi din viața mea, mi se părea absurd să mi se ceară așa ceva. Apoi mă trezeam.

Flaviu, un bărbat care descoperă că imaginile preced cuvintele:

Nu îmi mai găsesc cuvintele, nu le mai pot prinde. Le văd, ele se rotesc într-un cerc amețitor chiar în fața ochilor mei, dar nu mai reușesc să le apuc. Tot ce mai pot atinge sunt literele, una câte una, dar distanța dintre ele e prea mare ca să se lege. Cuvintele sunt în afara cercului, ca un roi de fluturi negri. În mijloc sunt imaginile. Pe ele le văd foarte clar și le pot atinge, le pot prinde în mână și le pot mângâia cu degetele. Aș vrea să le pot scoate din mine. Atunci nu aș mai avea nevoie de cuvinte. Imaginile sunt esențiale. Imaginile sunt în centrul lumii. Unde sunt imaginile sunt și eu. Imaginile sunt înainte de cuvinte. Muzica e o imagine?

Dan, un bărbat căruia îi place mâncarea thailandeză:

Azi m-am întâlnit cu Flaviu. De obicei întâlnirile astea îmi fac plăcere, dar azi a fost tare nașpa. Toată situația e nașpa, dacă stau să mă gândesc bine. Flaviu vorbește tot mai rău, sper că măcar mă înțelege. L-am luat cu mașina de acasă și, în drum spre restaurantul thailandez, am trecut pe lângă un magazin care vinde corpuri de iluminat. Se înserase deja și toate lămpile din magazin erau aprinse. Era destul de impresionant și Flaviu a început să îmi spună ceva. Creʼ că încerca să îmi explice că e o tactică de marketing foarte bună. Se tot chinuia să lege cuvintele, dar nu-i ieșea nimic coerent pe gură. Am încercat să ghicesc cuvintele, dar am văzut că începe să se enerveze, așa că l-am lăsat în pace. După câteva minute de bâlbâieli, n-am mai rezistat și i-am zis să îmi scrie pe telefon ce vrea să spună. I-am zis Tipule, ne prinde dimineața în fața magazinului de lămpi. El a oftat și și-a dus mâna la cap. Era trist. Mi-a părut rău că l-am zorit, l-am bătut pe umăr și i-am zis că nu e nicio grabă. Stăm acolo cât vrea el, doar că mi-era foame. Mi-a dat de înțeles că și lui îi era foame și că ar trebui să pornim spre restaurant. A fost tare nașpa. Mi-a fost milă de el și mi-am propus să nu-l mai grăbesc. La thailandezi nu prea știa ce să comande. Deși mai fusesem acolo, privea destul de confuz meniul. Creʼ că nu înțelegea ce citește, nu știu. A început să se uite la poze, era mai ușor pentru el. Am vrut să fac o glumă și i-am arătat poza lângă care scria vitality rolls. Vrei din astea? El a dat din cap și mi-a arătat poza alăturată. Long-life rolls. Să-ți comand din alea, tipule? A dat din cap și a ridicat două degete. Bine, îți comand două porții.

Flaviu, un bărbat care a descoperit esența vieții:

Viață. Iubire. Viața e iubire. Iubirea e viață. Oamenii sunt iubire. Oamenii sunt viață. Trebuie să dai iubire ca să primești iubire. Totul e un cerc. În cerc e lumină. Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!

Ela, o asistentă care nu a descoperit încă sensul vieții:

Pacientul din salonul 256 e în stare critică. De ieri a încetat să mai fredoneze. Medicul i-a prescris o soluție salină care îl va revitaliza pentru câteva zile. E un fel de a-l ține în viață încă o vreme, până când cei apropiați se obișnuiesc cu ideea. De fapt, nu știu cui folosesc aceste zile. Pacientul va avea momente când va părea lucid, dar nu va fi. De azi dimineață salonul lui e plin, mereu îl vizitează cineva. Stau toți în jurul patului lui, unii îl țin de mână, alții îi masează picioarele și toți îi promit că peste câteva zile o să îl ducă la ocean. El privește în gol, dar, din când în când, se uită în ochii lor și repetă mecanic Te iubesc Te iubesc Te iubesc Te iubesc Te iubesc Te iubesc!

Grupul de chat Drum lin, Flaviu!

Crina, prietenă a lui Flaviu, îndrăgostită în secret de el, dar căsătorită cu Dinu:

Salutare, dragilor! Așa cum mulți dintre voi știți, dragul nostru Flaviu s-a stins ieri seară, după o luptă crâncenă cu boala. Viețile noastre nu vor mai fi la fel fără el. Familia și cei apropiați s-ar bucura nespus dacă lucrurile rămase de la el ar ajunge pe mâini bune. Dacă doriți să păstrați ceva din lucrurile lui Flaviu, ca amintire, sau dacă știți vreo familie nevoiașă, vă rugăm să ne anunțați. Dumnezeu să-l odihnească în pace și în lumină!

Gabriela, fosta prietenă a celui mai bun prieten adult al lui Flaviu:

Crina, mulțumim pentru mesaj! Odihnă veșnică! RIP.

Geo, croitorul fostei prietene a celui mai bun prieten adult al lui Flaviu:

Nu te vom uita niciodată, Flaviu! Ai fost un exemplu pentru noi toți!

Dana, sora Gabrielei, fosta prietenă a celui mai bun prieten adult al lui Flaviu:

Trist! Viața e ciudată, o enigmă. Viața e de neînțeles. RIP.

Alexandra, maseuza lui Flaviu:

Drum lin și în lumină! Să ne bucurăm de fiecare zi și de fiecare clipă în care putem savura momente plăcute alături de cei dragi. RIP.

Veronica, iubita Alexandrei, maseuza lui Flaviu:

Drum lin, om frumos!!! Ai avut un suflet de aur!!! Mi-ar fi plăcut să te cunosc.

Alin, colegul de bancă din școala primară al Alexandrei, maseuza lui Flaviu:

Aș vrea să împărtășesc cu voi ultimul mesaj pe care i l-am scris lui Flaviu acum două zile.

Ciao, Flaviu!!

Vreau doar să știi că mă gândesc la tine și sper că ești ok. Sunt momente grele și vor fi din nou momente mai bune. Ideea e să nu te dai niciodată bătut!! Trebuie să luptăm până la capăt!!

Florin, vânzător de mașini second-hand:

Florin a șters un mesaj.

Alin, colegul de bancă din școala primară al Alexandrei, maseuza lui Flaviu:

Ce-i aia?

Florin, vânzător de mașini second-hand:

Mă scuzați! Am greșit grupul! Condoleanțe!

Radu, vărul de gradul doi al celui mai bun prieten adult al lui Flaviu:

A luptat ca un leu cu această boală nedreaptă! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Nu te vom uita niciodată! Vom fi alături de familia ta tot restul vieții!

Dorinel, chelnerul de la pizzeria preferată a lui Flaviu;

Îmi pare foarte rău! Este foarte dureros pentru că a luptat foarte mulți ani cu boala asta foarte crâncenă. Am pierdut un prieten cu care am petrecut foarte multe clipe plăcute și frumoase, în multe momente plăcute. Flaviu este un erou care a luptat cu ceva ce nu putea să câștige.

Darius, prietenul cel mai bun din copilărie al lui Flaviu, pe care acesta nu l-a mai văzut de cincisprezece ani:

Eu aș vrea tricoul cu CFR Cluj, dacă nu îl vrea nimeni. L-am văzut într-o poză pe Facebook și l-aș purta cu drag ca să îmi amintesc de copilăria noastră, când jucam fotbal împreună.

Dan, cel mai bun prieten adult al lui Flaviu:

Tipule, tricoul ăla e al meu. Te-ai trezit prea târziu. Eu am un tricou cu Steaua și mi se pare normal ca tricoul cu CFR Cluj să stea lângă el. Cere și tu ceva mai de bun simț.

Darius, prietenul cel mai bun din copilărie al lui Flaviu, cu care acesta a vorbit ultima oară la telefon cu zece ani înainte de a muri:

Dan, nu ne cunoaștem, nu ne-am întâlnit niciodată și, cu siguranță, nu vom fi niciodată prieteni. Așa că te-aș ruga să nu-mi dai tu sfaturi, că eu îl știu pe Flaviu de când era mic. Nasolule!

Darius a părăsit grupul.

Grupul Drum lin, Flaviu! a fost suspendat din cauza conexiunii slabe.

Ioana Unk a absolvit Facultatea de Litere și Facultatea de Psihologie din Cluj-Napoca. A obținut un masterat în Studii de interculturalitate germană la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Scrie proză scurtă și studii de comparatism, lingvistică și psihologie. A publicat în revista iocan, Revista de Povestiri și pe platforma culturală Liternet. Din 2013 locuiește în California.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Ficțiune”

Instabil
(fragment)

Editura Humanitas vă oferă un fragment din romanul Instabil de Ruxandra Burcescu, apărut de puțin timp