Poeme de Dana Pătrănoiu

153 vizualizări
Citiți în 9 de minute

l u c r u r i l e   m i c i

S-a temut întotdeauna de hotărârile radicale de pașii fermi de lucrurile mari. Îi plac lucrurile mici. Din ce în ce mai mici. Un ibric ca pentru pitici. Un prosop care ar putea șterge fața bucălată a unei marusii. Se mulțumește cu același colțișor prăfuit de fereastră. Pe care vede aceleași lucruri (mici). Se agață de ele ca de un fir de păianjen. Nu-l interesează ghemul ariadnei. Firul trebuie să ducă musai din punctul a în punctul b. „Lucrurile mari nici nu contează. Îți taie pofta de viață. Oricum s-au împuținat ideile. Reciclări. Nu mai vezi nimic nou” spune. „Da’ pe-ăsta l-ai văzut?” îl întrebi. Îi arăți o anomalie mare în matrice: un vânturel roșu în copacul care rășchiră crengi până la fereastră. Își ferește privirea ia lingurița și amestecă un nes în ceșcuța miniaturală de cafea. Își aprinde un chiștoc de țigară. Vrei să-l bați pe spate. Se împuținează sub ochii tăi. E din ce în ce mai mic. Te apleci. Se ferește freamătă. Își ia zborul deodată pe fereastra deschisă. Chiar prin dreptul vânturelui prea mare pentru un câmp vizual mic.

s e v a

sau noua viață secretă a copacilor*

Din țara asta s-au tăiat toți copacii. Din toate țările s-au tăiat toți copacii. Poate că toți avem un coșmar comun. Poate nu chiar toți copacii. Sigur mai există vreo doi pentru întins hamacul pe o insulă imaginară. Sau poate că ăștia doi sunt dintr-un plastic nu neapărat biodegradabil. Hârtia de scris e aur platină rodiu mai ceva ca astea. Cine mai citește citește direct prin epiteliu. Altfel cine mai scrie și pentru cine? Toți vor să evadeze spațio-temporal. Proful de fizică de la trei desenează cu unghia în zaț noi formule string. Contabila a închis firma pe zero și acum își tatuează glife pe degete. Prietenii poeți vorbesc cu aerul și trec în universuri paralele. Se întorc obosiți. Tu îți crestezi dorul de copaci în încheietura mâinii stângi/drepte. Seva trece prin tine în el în ea în noi.

*Peter Wohlleben, Viața secretă a copacilor

c a s i

mi-au spus casi după un apaș de date

Seamănă cu mama mamei pe care nu ai cunoscut-o cu fetița pe care nu ai avut-o. Strânge la piept un boț maidanez scâncitor. Nu cerșește prevestește. „Cutremurul în orișice parte / Furtuna pe-oricare mare / Și răsăritul de soare peste viranul cu bălării de-acolo / Revoltele fără rost ale oamenilor făr-adăpost / Uneori pe teve trec turme de elefanți / văd bătălii pierdute / Ciorile croncăne despre promisiuni neținute / Ursul polar scormone în gropi de oraș / Și peștișori tropicali se zbat printre foci / pe banchize fierbinți de roci / Mai știu să dezleg lumină / O-mpletesc în păr”. Fetița își șterge mucii cu mâneca de trening bărbați bumbac&poliester. „Tu ești o câmpie și roșie și albastră / Din ea cinci cărări / Una spre apă / Alta spre verdele copacilor tot mai scunzi / A treia spre-un megaimage în care te-afunzi / Două lungi se pierd / nu văd unde / Pe-asta o iau eu / Pe-aia tu”. „Sau putem s-o luăm împreună pe una din două”. Șuvițele din părul fetiței luminează cărarea până departe și mai încolo.

m e r g e m   î n t r u n a   î n c o t r o

Pământul înghețat arde tălpile. Parc-ar fi dune fierbinți djoseri cheopși

deja śarīre pe vreun fund de mare. Alfabetele se-mpletesc. Cu limbi uscate

lingem mâzgă sânge fețe trupuri. Ne cuprindem în îmbrățișare din nevoi primare.

Dăm ocol piramidei lui maslow (să găsim o intrare).

Azi niciun adăpost nu e de încredere.

c l i c & g o

„Mintea omului e-un hard nu poate fi umplută la nesfârșit. Sunt mnemotehnici să reținem lucrurile importante. Spre exemplu palatul memoriei” spune un glas pedant. Poate fi tatăl cuiva nu e printre noi îl auzim ca prin somn. La început ne deplasam în grămezi dezordonate. Acum încercăm în coloană. Vertebrele țin mersul. Clic-clic prin iarba uscată. Pielea noastră năpârlește presimțiri. Aripioare translucide ni se încâlcesc în păr ochi multifațetați ne sfredelesc memoria căuș golit. Ce am uitat? Nu știm ce. Clic-clic ne continuăm drumul fără oprire. Statul pe loc e încleștare-sfârșit. Distanțele se măsurau pe vremuri în clicuri. Și parcă google ne spunea tot ce voiam să știm. Și ce nu. Ne trezea din somn ne ciupea când încercam să uităm.

r i l & k e

„Voi nu știți ce-i rația două felii de pâine uneori mucezită aruncați mâncarea la tomberon” spune bătrâna în timp ce transcrie amurg din skania din amintiri într-un carnețel învelit în roșu cardinal. Te trezești în foame cazi în genunchii buboși. Capril din fața coloanei face semn să oprim. Compaske te înhață de-un umăr în sus. Ascultăm pândim. Coloana se urnește abia. Nori fumurii înghit amurguri sângerii. Cenușa de jos înghite tălpi amurgite. Mergemîntruna. Tăcem unii într-alții. Liniștea groasă nu țiuie gânduri-amintiri. Cardinalul era parcă și o pasăre cântătoare. (Or fi ucis-o ril și ke? O fi fost bună la gust?)

Dana Pătrănoiu este jurnalist literar, traducător și redactor de carte. Cu o pregătire academică în limbi străine și o alta în jurnalism & comunicare, a lucrat în publicitate (copywriter) și în televiziune (redactor cultural). De câțiva ani, este promotor de carte, din dragoste de literatură: www.mansardaliterara.com. Este membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”

Poeme de Andreea Drăghici

Andreea Drăghici a absolvit Facultatea de Litere, secția Limbă și literatură română – Limbă și literatură

Poeme de Mihai Marian

inkukuleko. glovo privesc la un televizor enorm într-o cameră minusculă și chiar dacă e târziu, scutere,