/

Experimente… sapide

122 vizualizări
Citiți în 14 de minute

Era în 2009, când grupul nostru, C007 (organizat și monitorizat de Delia R.), format din colegi de la toate departamentele facultății (de litere), a demarat, cu destulă timiditate, un proiect de cercetare a discursului și comportamentului culinar, proiect care, pe parcursul unui deceniu, a examinat aspecte ale identității culturale traduse în practici gastronomice, descoperite în diverse texte literare, confirmând, într-un anume fel, convingerea lui Michel Onfray, conform căreia „chestiunea gastronomică este de ordin estetic și filozofic”, căci „bucătăria ține de artele frumoase și de practicile culinare ale unei civilizații sau epoci”, pe care o exprimă la fel ca „un tablou, o sonată, un monument, o piesă de teatru, o lucrare de arhitectură” (Onfray, 2000: 113). Drept urmare, limbajul și contextul care însoțesc „comunitatea imaginară a consumatorilor”, reprezentând „o realitate intersubiectivă” în comunicarea umană (Harari, 2017: 406), se află într-o dinamică greu de urmărit întrucât generează schimbări la toate nivelurile actului gastronomic – de producere, preparare, servire, consumare a alimentelor, ca efect, s-a acreditat ideea, al apariției Noii Bucătării; aceasta e descrisă ca fiind preocupată de „poetizarea formelor” sale, de simplificarea lor prin tehnologizare, și, mai cu seamă, prin orientalizarea referințelor acestei bucătării – mirodenii, procese de fierbere, practici ale frugalității” (Onfray, 2000: 133), astfel inventând, cu o neobișnuită îndrăzneală, combinații noi care pot transforma mesele în adevărate frenezii culinare. O asemenea reevaluare radicală a importanței felurilor de mâncare și a retoricii mesajelor pe care le comunică despre identitatea noastră socială, determină o privire mai atentă a autorilor de azi asupra a ceea „ce se întâmplă în farfuria personajelor lor” (134), devenită acum un adevărat marker pentru ceea ce poate realiza o epocă și pentru modificările prin care poate trece o cultură și o civilizație.

Ocazii hedoniste

Obiceiurile legate de alimentație se află sub influența atât a genelor, care poartă răspunderea pentru tot ce este biologic util în corpul nostru și pentru procesul epigenetic prin care ne putem adapta la medii și diete noi (vezi Spector, 2015:67), ca reacție la stimulările microbilor inevitabili, cât și sub influența unei etici tradiționale care reglementează modalitățile de gătire,  servire, consumare a anumitor feluri de mâncare în contextul social care generează și garantează de fapt, diversitatea culinară; aceasta din urmă a devenit, treptat, un autentic indicator cultural și social, așa cum demonstrează și Doina Ruști în scena zilei de Paște a lui Pampu care „a stat la masa mare din curte, cu toți servitorii. A mâncat friptură de miel și ouă roșii, a băut o cană de vin (…). Spătarul a trimis la masa slugilor și prăjituri, în primul rând colivă de grâu ales, amestecat cu miere și nuci fărâmițate, dar și pască, făcută din mai multe soiuri de făină, brânză proaspătă și ouă, împodobită  pe deasupra cu mei și miere din pădure” (Ruști, 2006: 32).

Semnificația unui eveniment gastronomic se poate alinia unui act teatral, în care „masa este scena unde se vorbește, se gustă, se mănâncă” (Onfray, 2000: 29), iar corpul convivilor intră în acțiune și devine actor, trăind momente de emoție, pasiune și satisfacție, într-o comuniune cu timpul și spațiul desfășurării momentului, atât de subtil surprins de Mihai Zamfir la petrecerea de adio a lui Pavel, care, aici, e regizorul serii: „se apucă să aranjeze mâncarea. Salata în castronașe, ouăle cu maioneză, plăcințelele cu carne încălzite discret în cuptor, puse acolo mai demult,  platoul cu choux-uri umplute cu ciuperci, salamul de Sibiu și cașcavalul afumat ocupă treptat masa de lângă perete (…). Pavel aduce și vinul” (Zamfir, 2003:  258). Simțurile și senzațiile, savoarea, se împletesc sub atenta orchestrare a amfitrionului casei, atât de încântat să observe extazul culinar al  mesenilor, manifestat la apariția ordonată a felurilor de mâncare: „Salata de ciuperci e delicioasă.(…). Gustările reci și plăcintele cu carne dispar în viteză, vinul de Odobești, de culoarea untdelemnului, scade vesel în clondirul de cristal, reactivat după multă vreme” (259). Ritualurile de prezentare sunt răsplătite cu unanimul sentiment al dorințelor împlinite și al plăcerilor ce decurg din această stare: „Platourile aburinde și multicolore sunt întâmpinate cu noi exclamații de entuziasm (…). Șerbănel din Germania își pune o porție dublă din friptura spectaculoasă (Cum naiba or fi făcut-o aici, la București, de unde asemenea gust? Românii s-au obișnuit cu mâncarea bună obținută fără mare efort, le place să mănânce bine, să bea bine)” (262).

Răzvrătiri culinare

Studiile de sociologie indică faptul că fenomenul de globalizare are loc aproape concomitent cu cel de localizare și că el se concretizează în procesul, de acum simplu de sesizat, prin care adaptarea unui anumit produs ca să răspundă cerințelor mai multor culturi și spații geografice să se petreacă în paralel cu adaptarea acelui produs ca să răspundă cerințelor unei anumite culturi și zone (cazul lanțului McDonald’s e semnificativ în acest sens); s-a constatat că se înregistrează un efect oarecum previzibil, „o descentralizare globală”, însoțită de o „multinaționalizare a produselor pe piața internațională” (Friedman, 1994:103), idee apropiată de experiența doctorului Hendricks, aflat în vizită pe insula lui Pereira, Porquerolles, când „Paulette ne aduse chefal la grătar și salată verde (…), vin din podgoria de pe insulă care trebuie băut foarte rece. Felul al doilea promova de asemenea producția locală – două varietăți de brânză de oaie, una cu coaja cenușie” (Faulks, 2017: 69).

Este de acum unanim acceptată constatarea că interesul pentru consumul de mâncare este într-o creștere continuă datorită descoperirilor importante la care s-a ajuns în acest domeniu pe mai multe diviziuni, cum ar fi: categoria de produse alimentare funcționale care au proprietăți curative și dezvoltă legătura dintre corp și hrană, asociată uneori și cu delimitări identitare ale corpului (cum ar fi cazul anorexiei sau al bulimiei); categoria practicilor culinare care denotă natura culturală, economică, chiar și politică, a consumatorului (vezi Atkins et al., 2001: 8); categoria simțurilor, dintre care gustul este cel mai puternic activat căci se află în relațiile cu „corpurile sapide, în legătura lor cu organul care le apreciază” (Onfray. 2000: 76), savori care pot fi eliberate doar prin combinații inedite de ingrediente și condimente. Inventivitatea și dorința de aventură din epoca noastră, manifestată în registru gastronomic, generează subtilități și rafinamente neașteptate, chiar șocante, mai cu seamă prin îmbinarea de stiluri de gătit, de ingrediente și condimente, uneori contrastante, din diverse tradiții și culturi ale lumii, așa cum le descoperă și Kate Reddy în restaurantul londonez ‚Pierrot le Food’, el însuși o combinaţie de restaurant şi muzeu atent organizat, care are „o selecţie de salate la modă (kale, broccoli, seminţe de rodie, năut), toate făcute din ingrediente cu care pe vremuri se hrăneau numai vitele, dar care între timp au fost ridicate la rangul de ‚mâncare sănătoasă’, preferată de cei bogaţi şi nefericiţi. La micul dejun, poţi să comanzi porridge fără lactoză şi gluten, cu seminţe de chia (sunt sigură că nu va dura mult şi vor inventa şi primul porridge fără porridge), iar un pahar de apă de cocos costă şase lire (…). Apa de cocos şi seminţele de chia din tinereţea mea erau aloe vera şi fasolea adzuki, dar asta se întâmpla acum multă vreme, când duşmanul încă era grăsimea, nu zahărul. Acum, eşti încurajat să mănânci unt, dar nu ai voie pâine pe care să-l întinzi, ceea ce e ca şi cum ai zice că poţi să-l îmbrăţişezi pe Ryan Gosling, dar fără să-ţi foloseşti braţele” (Pearson, 2019: 147).

Spre încântarea și inspirația cititorilor (gurmanzi sau gourmet??), personajele din romane sunt mai tot timpul purtătoarele amintirilor gastronomice ale creatorilor lor, fiind deseori autorizate să reprezinte relații nominale care se interferează într-o fuziune uneori ludică, alteori ceremonioasă, pentru a crea imaginea de fundal a intențiilor auctoriale cu privire la portretul lor identitar specific, determinant în ritualurile de pregătire și de etalare, în credințele și tabuurile asumate,  legate de consumul lor alimentar, obișnuit sau ocazional.

Referințe

Atkins, Peter, Bowler, Ian, 2001, Food in Society, Economy, Culture, Geography, Londra: Arnold

Faulks, Sebastian, 2017 (2017), Acolo unde îmi bate inima, București : Litera (trad. Virgil Stanciu)

Friedman, Jonathan, 1994, Cultural Identity & Global Process, Londra: Sage Publications

Harari, Yuval Noah, 2017 (2011), Scurtă istorie a omenirii, Iași: Polirom (trad. Adrian Șerban)

Onfray, Michel, 2000 (1995), Rațiunea gurmandă. Filozofia gustului,  București: Editura Nemira (trad. Caudia Dumitriu și Lidia Simion)

Pearson, Allison,  2019 (2017), Cât de greu poate fi?, Iaşi: Polirom (trad. Mihaela Buruiană)

Ruști, Doina 2006, Zogru, Iași: Polirom

Spector, Tim, 2015, The Diet Myth. The Real Science behind What We Eat, Londra: Weidenfeld&Nicolson

Zamfir, Mihai, 2003,  Fetița, Iași: Polirom

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Rubrici”

In memoriam Vangelis

„Succesul şi creativitatea pură nu sunt foarte compatibile. Cu cât ai mai mult succes, cu atât