/

Interioare de femeie

Născută în Ucraina, Clarice Lispector a scris și a publicat nouă romane și opt volume de proză scurtă, acestea fiind retipărite în 2015 în traducere engleză, un biograf american numind-o „cel mai important scriitor de origine evreiască din lume după Kafka”.

125 vizualizări
Citiți în 8 de minute
Clarice Lispector, Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă 1940-1964, traducere de Anca Milu-Vaidesegan, Editura Humanitas Fiction, 2021

Supranumită „Virginia Woolf a Braziliei”, bucurîndu-se în ultimele decenii de o atenție și o cotă tot mai ridicate și în afara țării sale, unde este venerată pînă la a fi tipărită și pe timbre poștale (restul lumii a recuperat-o abia după apariția biografiei americane din 2009), Clarice Lispector (1920-1977) s-a născut, de fapt, în Ucraina (prenumele ei real era Chaia), într-o familie de evrei care, în fuga lor din 1921 din calea pogromului, au trecut și prin București. În ciuda morții premature, provocate de un cancer ovarian, și a faptului că nu se considera o scriitoare profesionistă, Clarice Lispector a scris și a publicat nu mai puțin de nouă romane și opt volume de proză scurtă (însumînd 85 de texte), acestea fiind retipărite în 2015 în traducere engleză într-o integrală îngrijită de același biograf american, care a numit-o „cel mai important scriitor de origine evreiască din lume după Kafka.”

În română i s-au tradus, în ultimul deceniu, patru romane (toate la Editura Univers), iar acest prim volum, din cele două care vor constitui integrala prozei scurte, adună peste patruzeci de schițe și povestiri din prima perioadă a creației sale. În tradiția modernismului de oriunde, literatura sa este un spectacol al monologului interior, al autoanalizei și delirului. Prozele sale sînt, în general, procese mentale prin care scriitoarea explorează psihologia, sentimentele, proiecțiile unor personaje feminine tinere sau adulte confruntate cu lumea bărbaților, cu dragostea (neîmplinită), rutina căsniciei, banalitatea casnică și dinamica obscură a relațiilor de familie, cu presiunea idealurilor, angoasele existenței, ratarea, uniformizarea, plictiseala. Fiecare proză pune în scenă un scenariu interior, o transformare subtilă, în care se amestecă fantasmele, temerile, nevrozele și revoltele femeilor aflate în căutarea echilibrului, înțelegerii și resemnării („pe căi întortocheate aterizase într-un destin de femeie”) sau, dimpotrivă, a nesupunerii și riscului („le lipsea apăsarea unei greșeli grave”, „harul păcatului”). Scriitura este elegantă, uneori de-a dreptul grațioasă, chiar și cînd procesul introspecției devine ceva mai greu de urmărit.

Fiecare proză pune în scenă un scenariu interior, o transformare subtilă, în care se amestecă fantasmele, temerile, nevrozele și revoltele femeilor aflate în căutarea echilibrului, înțelegerii și resemnării (…) sau, dimpotrivă, a nesupunerii și riscului.

Cîteva proze au ca protagoniste adolescente sau femei foarte tinere, unele tulburate pînă la dereglare de proximitatea masculină (în „Fragment” o tînără își așteaptă, mai întîi febril, apoi umilită, iubitul care întîrzie; în timp ce o alta își tachinează pînă la jignire profesorul matur de care se simte atrasă), altele aflate în căutarea identității și/sau afectate de presiunea vieții de adult („nici nu se obișnuise cu ea însăși”), îngrijorate că nu vor putea da un sens existenței, că nu se vor împlini și în afara convențiilor sociale. O astfel de adolescentă caută răspunsul la întrebarea „ce să fac cu viața mea” mergînd la o terapeută, iar aceasta îi spune: „Sînt lucruri pe care le învățăm doar atunci cînd nimeni nu ni le predă. Așa e și cu viața. Ba chiar e mai multă frumusețe atunci cînd o descoperi singură, în ciuda suferinței.”

Aceste descoperiri pe propria piele (inclusiv aceea că „și fără fericire se poate trăi” sau că „plictiseala face parte dintr-o viață de sentimente oneste”) iau forma unor revelații pe care femeile adulte le au în situații aparent banale sau inofensive (în „Iubire” o femeie căsătorită și cu copii are un acces nevrotic la vederea unui orb așteptînd nonșalant în stația de tramvai) sau atunci cînd suferă în urma respingerii (în „Bizonul” o femeie rănită caută un animal de la Zoo în care să-l recunoască pe bărbatul care nu o vrea și asupra căruia să-și reverse frustrarea, disprețul și totodată dragostea) ori își regăsesc temporar pasiunea pentru un bărbat, altul decît soțul (într-un astfel de caz, dependența de amant devine mai apăsătoare decît singurătatea lîngă soțul la care, în cele din urmă, se întoarce deopotrivă spășită și nefericită).

Alteori, frustrările condiției de femeie căsătorită/casnică/mamă se reflectă în diverse preocupări artistice („cu timpul, gustul ei pentru decorațiuni s-a tot accentuat, ajungînd să înlocuiască dezordinea interioară”), atunci cînd nu reacționează cu dispreț față de toți membrii familiei, așa cum se întîmplă în „Aniversare fericită” cu o bătrînă nonagenară, „mama tuturor”, captiva aniversării în sînul unei familii extinse de care nu-i pasă.

„Cînd Lispector era o adolescentă sfidătoare, conștientă de propriul potențial – artistic, intelectual, sexual –, așa apăreau și tinerele fete din prozele sale. Cînd în viața scriitoarei intervin căsătoria și maternitatea, personajele ei se maturizează și ele. Cînd mariajul ei eșuează sau cînd copiii ei pleacă, aceste despărțiri apar și în povestiri; iar cînd autoarea, odată glorios de frumoasă, își vede corpul diminuat de riduri și grăsime, personajele ei își contemplă propriul declin. Iar cînd se confruntă cu boala și moartea, aceste lucruri apar de asemenea în ficțiunile ei. Acesta este dosarul vieții unei femei scris în decursul unei vieți de femeie”, scria biograful lui Clarice Lispector în prefața integralei americane.

MARIUS CHIVU, n. 1978. Scriitor, traducător şi cronicar literar. În 2003 a câştigat prima ediţie a Festivalului de Poezie „Prometheus“ de la Sfântu Gheorghe, Tulcea. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012 / La ventolière en plastique, traduit par Fanny Chartres, Éditions MEO, 2015; premiul pentru debut al USR şi cel al revistei Observator cultural; nominalizări la premiile Cartea Anului, acordat de revista România literară, şi Cartea de Poezie a Anului, acordat de Radio România Cultural). A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămâni în Anzi (Humanitas, 2016) şi Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas, 2012, 2016), volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Polirom, 2014) şi cartea de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (Polirom, 2013). A mai publicat poezie în antologiile: Tu, înainte de toate (coord. Cosmin Perţa, Paralela 45, 2018), Bucureşti ’21, Epopee participativă (coord. Svetlana Cârstean, ARCUB, 2015), Lumina din cuvinte (coord. Irina Petraş, Editura Școala Ardeleană, 2015), Poets in Transylvania (coord. Radu Vancu & Dragoş Varga, Editura Armanis, 2014) şi Cele mai frumoase poeme din 2012 (coord. Claudiu Komartin & Radu Vancu, Tracus Arte, 2013). A editat antologiile de poezie: Singurătatea nobleţele ei de Petre Stoica (Cartier, 2017), Dans de Nina Cassian (CD-carte, Casa Radio, 2017), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Nemira, 2016), 111 cele mai frumoase poeme de G. Bacovia (Nemira, 2015) şi Trandafirul negru de Ştefan Aug. Doinaş (CD-carte, Casa Radio, 2012). Este redactor-editor al revistelor Dilema veche şi Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum şi realizatorul emisiunii cu scriitori „All You Can Read“ de pe www.UrbanSunsets.com. Poezia sa a fost tradusă în franceză, suedeză, engleză, polonă, spaniolă şi catalană. Pasaje din Vântureasa de plastic sunt reproduse în Muzeul Mamei din Petrila, creat de ilustratorul Ion Barbu în 2013.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Flashbook”

Erotism vintage

Povestirile au, într-adevăr, o anume calitate poetică, prin limbaj și atmosferă, ce nu pare să fi

Elegii pentru viitor

Ted Chiang folosește tropii SF doar ca pretext și o face sub forma unor convenții narative