Este lumea în care trăim mai rea decât cea de acum câteva sute de ani? Este ea mai bună? Probabil că majoritatea am înclina spre varianta a doua, cu inevitabile amendamente și ezitări. Schimbările sunt colosale, în orice caz, și e perfect normal ca modificările la nivel de societate să se reflecte și în natura sau calitatea poveștilor pe care le spunem copiilor. Iar diferențele dintre basmele clasice și ceea ce considerăm astăzi o literatură potrivită pentru cei mici sunt semnificative. La fel și asemănările.
Ce le putem oferi lor spre lectură fără a simți remușcări legate de o eventuală traumă pe care le-ar provoca-o accesul la niște lecturi prea dure? Greu de spus. Tendința generală e clară: într-o tot mai mare măsură, faptele necosmetizate și adevărurile dureroase tind să dispară sau să fie blurate până la a se pierde în peisaj. Ele lasă locul unor abordări mai lejere, care să nu ridice probleme majore din partea cititorilor. Sigur, e normal să vrei să protejezi o categorie de vârstă care nu se poate apăra singură în fața violenței, chiar și când aceasta e livrată doar sub forma cărților sau poveștilor. Dar când ne oprim din construcția zidului de protecție? Și îi protejăm cu adevărat pe cititorii infantili dacă îi creștem într-o bulă în care pericolele de tot felul au fost abolite? Sau una în care nu își găsesc locul mesaje sociale sau politice, adaptate desigur pentru vârsta cititorilor? Eu cred că nu.
Oricum, literatura adevărată n-a fost nicicând lipsită de elemente sociale sau politice, mai bine sau mai prost mascate în text. S-ar putea discuta la nesfârșit pornind de la condițiile economice, sociale și politice care au putut duce, de pildă, la apariția unui episod de felul celui despre care citim într-o istorie clasică precum Hänsel și Gretel, despre sărăcia cruntă care poate face ca un cuplu să prefere să-și abandoneze copiii în pădure decât să-i vadă murind de foame acasă. În sensul ăsta, recomand cu amândouă mâinile volumul lui Robert Darnton, Marele masacru al pisicii, în care sunt puse în discuție tocmai variantele originale/necenzurate ale poveștilor fraților Grimm și ale lui Charles Perrault. E o lectură care vă va bântui și vă va deschide ochii asupra unor lucruri pe care tindem să le trecem cu privirea.
Basmele clasice mustesc de asemenea provocări, iar direcția asta nu a fost abandonată niciodată. Multe dintre poveștile care se scriu în zilele noastre respiră un aer nu neapărat activist, dar cu siguranță gândit a ridica întrebări în chestiuni delicate, asumându-și fățiș rolul de a educa. Sigur că da, există întotdeauna varianta cărților scrise și citite just for fun, pentru pura plăcere, ceea ce e foarte OK. Dar nu cred că e suficient. Copilul nu trăiește în afara lumii și are dreptul, cred eu, la un acces bine dozat la realitate, cu bune și rele.
Scrise și ilustrate de David McKee, cărțile cu Elmer au fost traduse în peste 50 de limbi. E una dintre cele mai de succes serii de cărți pentru copii din toate timpurile, cu multe milioane de exemplare vândute de la publicarea primului volum în 1989.
Elmer e un elefant multicolor într-o mare de elefanți care au aceeași culoare: cenușiu. E diferit adică. Se străduiește întruna să se integreze printre ceilalți, lucru care îi creează inevitabil probleme: e privit cu suspiciune, e victima bullying-ului și a neînțelegerilor, dar sfârșește mereu prin a-i convinge pe cei care îl judecă că e o persoană valoroasă. E literalmente pata de culoare care aduce veselie în comunitate și nu reușește să se alinieze gândirii majorității. Nici nu-i de mirare că a devenit un simbol al luptei pentru drepturi egale a mișcării LGBTQ.
Elmer e apreciat nu atunci când se străduiește să semene cu ceilalți, ci atunci când e el însuși. „Diferențele sunt cele care fac ca lumea să fie atât de bogată”, arăta McKee într-o intervenție din ziarul The Guardian. E ciudat că nouă, oamenilor, ne place diferența la alte lucruri – la câini, copaci și la flori, dar n-o acceptăm la oameni. Dacă oamenii nu sunt ca noi, nu-i acceptăm. Elmer a încercat să fie ca ceilalți elefanți, dar până la urmă trebuie să fie el însuși”.
Tema diferenței e una veche de când lumea și s-au scris mii de cărți despre asta, multe din ele chiar pentru copii. Dar varianta lui McKee e atât de simplă și de ingenios construită, de parcă ar ilustra diferența dintre original și copie. Amuzantă și iconoclastă, povestea elefantului care era altfel are darul de a bine-dispune și descreți frunți, nu în ultimul rând datorită ilustrațiilor absolut memorabile, pe care cei mici o să le adore. Și sunt convins că discuțiile la care invită poveștile acestea colorate vor fi la fel de interesante, atât pentru copii, cât și pentru părinți.
Cărțile din seria Elmer, de David McKee, apar în limba română la Editura Pandora M.
