La Teatrul Regina Maria din Oradea poate fi văzut spectacolul D-ale carnavalului de I.L. Caragiale, în regia lui Vlad Trifaș (plus muzica originală și adaptarea textului). Premiera de față (24, 25 septembrie 2025) marchează 70 de ani de la prima premieră a trupei românești permanente la Oradea, în 1955, cu spectacolul O scrisoare pierdută. Din 2012, Vlad Trifaș este directorul festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, organizat de Teatrul din Buzău. La Oradea a mai regizat Tartuffe în 2021, spectacol care i-a adus premii substanțiale.
Ce conține textul lui Caragiale? Mediul micii burghezii, ipocrizie, adulter, pasiuni, gelozii, intrigi, erori, imoralitate. Un vodevil ridicol, comic, grotesc, având drept climax un bal mascat, metaforă-parodie vulcanică. G. Călinescu e convins că „monstruosul unei epoci a fost turnat în bronz” și că „omul e prezentat ca posibil bun, vițiat doar prin proliferarea țesuturilor morale maligne”. Originală e opinia Mariei Vodă Căpușan, referitoare la D-ale carnavalului, în sensul că „goana” ar fi un laitmotiv al piesei, ce o leagă de „toposul rătăcirii ca fundamental condiției omenești”. Interesant cum Vlad Trifaș concepe în spectacol o goană în ritm de horă delirantă. Fiecare bea și își spune oful, în timp ce joacă, cuprins de o isterie bizară. Nu există oprire posibilă din acest carusel hipnotic, alimentat cu qui-pro-quo-uri explozive.
Scenografia e semnată de Oana Cernea – un decor clasic, cu spații generoase, pe verticală, cu o scară-liant, extrem de necesară. Ionuț Aldea asigură un lighting design elaborat. Schimbarea decorului se realizează rapid, deoarece în fața cortinei se produce o secvență binevenită, astfel că ritmul spectacolului nu suferă vreo cupură. Joacă Petre Ghimbășan (Nae Girimea), Șerban Borda (Pampon), Pavel Sîrghi (Crăcănel), David Constantinescu (Catindatul), Ioana Dragoș Gajdo (Iordache), Adela Lazăr (Didina), Alina Leonte (Mița), Sorin Ionescu (chelner). Ne place să auzim din nou replici știute, clasicizate – „am să-l tachinez”, „mangafaua”, „mă magnetizez”, „mă traducea”, „sunt republicană” – descinse din mahalagism, prostie, suficiență. Când Ghimbășan strigă „Mițooo!”, parcă auzim inflexiuni de la Caragiu. Mița e vulcanică, în crize voit teatrale. O adevărată surpriză: Ioana Dragoș Gajdó, în rolul lui Iordache, cu postură de Gargantua, cu vorbire stâlcită și ticuri imprevizibile irezistibile. Anumite scene adoptă culori de commedia dell’arte, iar altele preferă un joc mut (cei trei cu lumânările). Scena cu măseaua dezvoltă accente de horror grotesc, din sfera Tarantino. Excelent catindatul conceput de David Constantinescu. Cu certitudine, toți actorii sunt foarte buni, creativi, atenți la nuanțe, inclusiv Sorin Ionescu, gata mereu să taie ceva cu cuțitul, preparând mici – adevărat simbol național. Un final antologic: mișcarea haotică au ralenti,cu încetinitorul, afirmând clar că totul continuă, într-o expandare impetuoasă. E meritul regizorului de a fi găsit firele invizibile ale unei omogenități plauzibile.
