Mishima a început să scrie de la 12 ani. În 1949 apare romanul Confesiunile unei măști, care deschide o carieră uluitoare (l-a scris în șase luni). În cinci luni a scris Soif d’amour, în nouă – Couleurs interdites. E convins că doar „cuvintele pot schimba lumea”. După război, lasă postul de la Ministerul Finanțelor, ca să aibă timp să scrie, deși crede că poeziile sale nu au valoare. Uneori are o tresărire premonitorie: „o să fiu celebru!”. Acceptă că nu va fi iubit niciodată, că „arta e o umbră”, că orice scriitor e un „voyeur par excellence”. Nu se teme de moartea corpului, ci de a spiritului. Ar fi bine să „te sinucizi în apogeul frumuseții” – crede el. Actorul și homosexualul se sperie de degradarea corpului – afirmă la un moment dat. Chiar dacă e căsătorit, Mishima poartă o mască, homosexual fiind. Face antrenamente fizice dure, practică și Kendo, sportul cu săbii de bambus. E fotomodel și joacă în filme. Deține rolul principal în filmul Speriat de moarte, regizat de Masamura în 1960. Are o armată privată și pledează pentru reinstalarea împăratului ca șef al guvernului. În 25 noiembrie 1970 (ultima zi a vieții sale) termină romanul Îngerul decăzut, îmbracă uniforma și se întâlnește cu patru tineri din armata sa. Ajung la general, îl imobilizează, apoi Mishima se adresează armatei Japoniei, convins că ea trebuie să reprezinte sufletul țării. Toți îl huiduiesc, astfel că se sinucide prin seppuku.
Romanul Culorile interzise a fost scris în 1953 și e tradus la noi abia acum, în 2025 (Humanitas, traducere de Andreea Sion – o traducere cursivă, energică, de parcă Mishima ar fi scris în românește!). În Japonia postbelică, bătrânul scriitor Shunsuke, cu opera încheiată, e fascinat de frumusețea lui Yῡichi, un tânăr homosexual. Imediat se naște un pact diabolic: tânărul va deveni arma sa împotriva femeilor. Cum s-a născut misoginia cruntă? Shunsuke a fost respins de multe femei, care l-au făcut să sufere. Acum le va curta Yῡichi (insensibil la frumusețea feminină), iar ele vor cunoaște nefericirea, iubirea neîmpărtășită. Scriitorul va concepe astfel o „operă” inedită, un alt fel de „finis coronat opus”. Ce va oferi tânărului? Bani și sfaturi. În momentul în care l-a văzut pe Yῡiki ieșind din mare (frumusețea ca în Moarte la Veneția), ideea răzbunării se naște pe loc: „ce noroc să găsesc păpușa perfectă… el e insensibil la etică… odată ce începe să facă ceva, etica devine inutilă”. Ultima iubire fără reciprocitate a lui Shunsuke a fost tânăra Yasuko, de aceea ea va fi oferită tânărului, care o va lua de nevastă. Manipularea e prezentă: Shunsuke concepe un program oribil, ca în filmul lui Lanthimos (Forme de bunătate), adică „în seara asta nu vei face dragoste, mâine da…”, dând curs misoginiei: „femeia trebuie tratată strict ca un obiect, ea nu are suflet”. Yasuko va fi, așadar, soția unui tânăr lipsit de iubire, atras de bărbați. Mirosul cadaveric acumulat din biblioteca lui Shunsuke „era purificat de umbra chipului tânăr ce se întindea peste pagini”. Toate acțiunile scriitorului devin „încercări stângace ale unui mort de a se reîntoarce la viață”. De multe ori, Shunsuke nu conștientiza faptul că îl privea pe Yῡiki doar ca pe o „marionetă a propriului spirit”.
Scenele cu întâlnirile bărbaților gay nu au nimic vulgar, presărate cu reflecții despre cultul falic, amintind uneori de Sodoma și Gomora proustiană. Shunsuke știe că nu există sentiment care să nu aibă legătură cu atracția carnală și că puterea lui Yῡiki de a-i face nefericiți pe toți cei din jur nu vine doar din frumusețe, ci, mai ales, pentru că el e mai nefericit decât oricine. Până la urmă, infernul homosexualilor și al femeilor e bătrânețea – conchide scriitorul dezabuzat. Așadar, mulți bărbați homo au calități deosebite, „cu excepția unui singur defect nevinovat, neștiut de nimeni… o fisură care năruia totul”.
Traversăm „legături primejdioase” și adieri faustice, într-o lectură fluidă, genială, răscolitoare, fără să deranjeze sutele de pagini. Un roman ambițios, insolit, de o sinceritate brutală.
