La ultima ediție a conferinței Cultural Texts & Contexts in the English Speaking World, găzduită pentru a noua oară de catedra de limba și literatura engleză a Facultății de Litere din cadrul Universității orădene (felicitări, dragi colege!), mi-a suscitat interesul studiul prezentat de participanta din Tunis, Nado Tka, despre aproprierea culturală (Historical Power Dynamic: Reflecting on Today’s Cultural Appropriation), considerată a fi un efect generalizat al globalizării, luând exemplul femeii arabe care, expusă invaziei modei promovate de marile case cunoscute (Dior, Gucci sau Versace), acceptă introducerea acesteia, cu moderație și cu includerea unor particularități locale – markere culturale ale identității ei. În mod cert, agenda feminismului, statuată de atâtea cercetătoare până acum, după care femeile „ocupă un spectru aparte în termeni de identitate și poziții de putere” și sunt percepute ca „o manifestare de rezistență față de autoritarismul monocultural și patriarhal al occidentului tradițional” (Valdivia, 1996: 10), devine o platformă activă, constantă, de manifestare a unei tendințe vădite de a susține toate eforturile acestora spre obținerea unui statut de egalitate ce poate garanta emanciparea lor. Este un fapt unanim acceptat că doar așa se pot produce schimbări în lume, că doar atunci când „femeile își pot folosi talentul și energia” și „încep să-și apere singure propriile valori”, viața tuturor celorlalți „devine automat mai bună” și că, pe măsură ce femeile câștigă drepturi, „familiile și societatea prosperă” (Gates, 2020: 37). În atare condiții, este interesant pentru cititori să identifice acele pasaje și argumente care reflectă anumite opinii, convingeri, idei, pre/judecăți de gen ale personajelor pentru a le descoperi perspectivele și credințele față de aceste stereotipuri culturale, precum și modul în care sunt ele puse în relație cu rolurile de gen acceptate pentru fiecare sex.
Prejudecăți de gen
Studiile asupra feminismului determină ca punct de plecare al acestei mișcări „structura patriarhală a societății”, respectiv, „diviziunea sexuală a muncii și normele interiorizate de feminitate”, calități particulare care „le precondiționează pentru rolul de mamă/soție” (Rovența-Frumușani, 2002: 31) și care se instituie și persistă în timp, blocând schimbările pe care le aduc vremurile, așa cum remarcă văduva Adela Moisescu, în 1887, în călătoria sa cu trenul spre Iași: „a venit timpul ca și noi, despre care se spune că aparținem sexului slab, să arătăm ce putem. Am stat prea mult în umbra bărbaților. Suflă un vânt nou – emanciparea femeilor. În curând, vocea noastră va răsuna pretutindeni. O să vedeți, societatea va deveni mai puternică datorită nouă, datorită ideilor și energiei noastre, spiritului nostru novator […]. Ca să nu mai zic de prejudecata că femeile trebuie să stea cuminți acasă la cratiță și la crescut plozi […]. Ce le e permis soților trebuie să fie îngăduit și soțiilor. Vremea Penelopelor s-a dus.” (Arion, 2018: 53)
Romancierii folosesc conceptul de gen care subliniază „construcția socială a masculinității și a feminității” (Young, 2004: 60), precum și cel de gen-rol, ca reunind expectațiile anumitor comportamente masculine și feminine, pentru a ilustra contextul social care le-a generat și pentru a articula elementele ce pot determina direcțiile de acțiune ale personajelor; protagonista din Tăcerea vine prima (2024), Dora, înregistrează câteva astfel de compartimentalizări de gen, unele manifeste în regulile familiei, „când vine vorba de iubire, fetele așteaptă, femeile tac, iar mamele se supără” (Stăncescu, 2024: 22) sau „la noi în familie, femeile au suferit de inimă și de singurătate” (117), iar altele generate de un spațiu geografic anume, „la țară, fetele cresc întotdeauna mai repede decât la oraș, fiindcă viața lor e, pur și simplu, mai scurtă” (116), ori de aspecte legate de autoritatea intergenerațională, „cu fetele e simplu, spuneau femeile la țară. Alea mici ascultă de părinți. Alea mari, de câte un dobitoc” (70). Gen-rolul devine semnificativ pentru personaj/cititor prin felul în care este construit și prin felul în care intersecția relațiilor sociale poziționează orice individ într-o ierarhie și o ordine care îl diferențiază în termeni de diviziune a muncii, putere, sentimente, chiar „moduri diferite de îmbrăcare, comportare, identificare” (Young, 2004: 61); este conceptul/concepția generat/ă și susținut/ă de fiecare cultură într-o manieră caracteristică acesteia și structurat/ă atent de „anumite trăsături generale de personalitate, roluri sociale, poziții sociale și profesii.” (Tudose, 2005: 93)
Clișeizări de gen
Constatarea că genul reprezintă „o diviziune esențială în toate societățile” (Dragomir, 2002: 127) care, prin semnificațiile construite social și reglementate ierarhic, plasează femeile de o parte și bărbații de cealaltă, devine un factor important în economia unei povestiri pentru că generează un anume regim de gen, de care personajele/cititorii ajung să țină seama, mai ales dacă influențează anumite decizii, așa cum adesea i se întâmplă lui Kate Reddy la locul de muncă, unde când „un bărbat care anunță că pleacă de la birou la meciul de rugby al fiului său era un erou; o femeie care făcea exact același lucru nu era destul de implicată în munca ei. În orice moment, putea să-și abată atenția de la serviciu către Mămicie, cale sigură spre o carieră de agrafe de hârtie și irelevanță […]. Nu visam să accept că, dacă sunt mamă, nu mai sunt la fel de bună la meseria mea […]. Un părinte care trebuie să poarte în minte puzzle-ul vieții de familie […] de cele mai multe ori, acel părinte încă este mama.” (Pearson, 2019: 351)
Clișeele sunt, în general, declanșate de stereotipuri, adică de descrieri convenționale, simplificate, privind comportamentul și caracteristicile unui segment de persoane sau ale unei categorii sociale, așa cum concluzionează Faye Adelheim comparând cele două sexe: „un șef a preferat să-l promoveze pe colegul de lângă doar pentru că era bărbat, deși avea calificări mai slabe și era mai puțin competent […]. Majoritatea femeilor au răni de război. Într-un fel sau altul. Și totuși, tac. Lasă de la ele. Sunt mărinimoase. Dau dovadă de înțelegere și iartă […]. Trec peste insulte […]. Întorc furia înăuntru, spre ele însele […]; nu cer să li se facă dreptate. Fetele bine-crescute nu se bat. Fetele bine-crescute nu ridică vocea. Sunt lucruri care le sunt inoculate femeilor din fragedă pruncie. Femeile privesc, acceptă, poartă răspunderea tuturor relațiilor, își înghit mândria și se subapreciază până la limita distrugerii.” (Lackberg, 2019: 216) Regimul de gen, așadar, presupune anumite „practici și forme instituționalizate de dominare conform unor sisteme genizate”, constituite ca „principii de ordonare socială” și cuprinzând „norme specifice pentru rolurile pe care bărbații și femeile trebuie să le joace în cadrul corpului politic.” (Young, 2004: 61)Există, totuși, situații (optimiste!!) în care personajele depășesc acest dezechilibru de gen, rezistând oricărui impuls de marginalizare și dezvoltând ideea unei masculinități/feminități trăite ca anumite relații egale, inclusive, așa cum apare în familia lui Radu și a soției sale beduine, Maisah: „soția mea cântă încet în timp ce coace clătite. Abia ce-a terminat curățenia și deja a trecut la gătit […]. Ca femeie, ea nu poate invita pe cineva să ne treacă pragul, nu are nici căderea de a-mi cere să o fac. Dar avem felul nostru de a ne înțelege. De unele îngrădiri nu a putut scăpa. De altele, da. Și îmi place să cred că eu am fost cel care a ajutat-o, ca o mică răsplată pentru izbăvirea pe care mi-a adus-o.” (Lamba, 2024: 9) Este o condiție devenită spațiu comun în prezent când putem identifica opțiunea pentru un model androgin, comun femeilor și bărbaților, când femeile aleg cariera profesională din dorința „de a avea independență financiară, de a demonstra competență la locul de muncă, de a satisface trebuințele de afiliere prin deschiderea spre exterior, de a putea influența pe cei din jur prin intermediul puterii dobândite” (Tudose, 2005: 162), sau, ca să folosim cuvintele lui Esther, „Suntem în pragul secolului 21 […]. Azi se poate înțelege că femeia își află împlinirea și în alte rosturi [decât în vremea lui Iona]. Chiar azi am citit pe internet că femeile nu-și mai fac din măritiș un ideal, ci mai degrabă un joc. Cică dacă ești bărbat să te căsătorești, dacă ești femeie, să nu te deranjezi.” (Pârvulescu, 202: 295)
Referințe
Arion, George. 2018, Trimisul special, București: Crime Scene Press
Dragomir, Otilia, 2002, „Limbaj, gen și putere”, în Brădeanu, Adina, Dragomir, Otilia, Rovența-Frumușani, Daniela, Surugiu, Romina, Femei, cuvinte și imagini. Perspective feministe, Iași: Polirom (pp. 125-184)
Gates, Melinda, 2020 (2019), Un moment de ascensiune. Cum emanciparea femeii schimbă lumea, București: Curtea Veche Publishing (trad. Alina-Gabriela Rudeanu)
Lackberg, Camilla, 2019, Colivia de aur, București: Editura Trei (trad. Laura von Weissenberg)
Lamba, Alexandru, 2024, Azilul meu, Iași: Polirom
Pârvulescu, Ioana, 2020, Prevestirea, București: Humanitas
Pearson, Allison, 2019 (2017), Cât de greu poate fi?, Iași: Polirom (trad. Mihaela Buruiană)
Rovența-Frumușani, Daniela, 2002, „Identitatea feminină și discursul mediatic în România postcomunistă”, în Brădeanu, Adina, Dragomir, Otilia, Rovența-Frumușani, Daniela, Surugiu, Romina, Femei, cuvinte și imagini. Perspective feministe, Iași: Polirom (pp. 17-66)
Stăncescu, Ioana Maria, 2024, Tăcerea vine prima, București: Editura Trei
Tudose, Cerasela, 2005, Gen și personalitate. Psihologie feminină și psihologie masculină, București: Tritonic
Valdivia, Angharad N., 1995, „Feminist Media Studies in a Global Setting. Beyond Binary Contradictions and into Multicultural Spectrums”, în Feminism, Multiculturalism, and the Media. Global Diversities, editată de Angharad N. Valdivia, Londra: Sage Publications LTD (pp. 9-20)
Young, Brigitte, 2004 (2001), „Globalizare și gen: o perspectivă europeană”, în Kelly, Rita Mae, Bayes, Jane H., Hawkesworth, Mary E., Young, Brigitte, editoare, Gen, globalizare și democratizare, Iași: Polirom (trad. Alina Pelea și Nadia Farcaș) (pp. 51-80)
