mista’peo
nu mă poți liniști decât
dacă mă plimbi
printre rafturile ticsite
de la mega
înconjurați de produse
vizualizăm centrul
inima vânătorului
naskapi
la jumătatea vieții
pe culoare obscure
sabia încinsă a marilor revelații
a trecut prin noi și a luat
mai mult decât a dat
părerile ne-au crescut tot mai mari
ne-au îngropat în cochilia lor
cu dinamită
împreună nu mai putem decât
de la distanță mijlociți
de samsarii noului val
contactul direct ne doare
ca două buze sparte
sărutându-se
pe minus ne plimbăm
printre produse
vizualizăm centrul
inima vânătorului
naskapi
din cipuri taiwaneze
în susul zilei
cu pliciul inimii stropșește
gânduri – dulăi teleportați din vid
cad rânduri-rânduri
dar nopțile-i sunt line
nici vise porno
nici livrești destine
nu-i sacadează somnul
e un fel de-a spune
doar țăcănitul unei tastaturi
îi dă târcoale
ca un țânțar aproape de ureche
o amintire veche sau niște date
aiurea prelucrate
îi șifonează țesătura
care descrisă riguros
e chiar natura
călugărului
din oase taiwaneze
cu straturi moi și ochiuri
siameze
din care se ițesc
divine atribute
iar picătura de siliciu
captează un indiciu
un selfie care are
o realitate
cu un pas mai mare
în urma tortului
veșnicia a murit pe canapea
în pliul zilelor ciufulite de august
în clipocitul elvețian
al fibrei optice
la focul mic al apocalipselor
care stau mai mereu să vină
în apartamentul nostru
plutesc în tangajul blând al saltelei
ca un scafandru paralizat
pe fundul oceanului
cu limba goală acționez
centrul fierbinte al pânzelor
productive
găsesc punctul de sprijin
răstorn viitorul
în camerele de gardă ale informației
rapide
vânez soarele fâsâie ca un balon
spart și cade drumul lui a fost scurt
azi mă aprind și ard ca o lumânare
rămasă în urma
tortului
Cele mai recente din „Poezie”
de Vajna Ádám, în traducerea lui Mihók Tamás
de André Ferenc, în traducerea lui Mihók Tamás
Selecție de Mihók Tamás
EDIȚIA A 12-A, STOCKHOLM
Dacă aș fi știut puterea cuvântului nu aș fi scris. Niciodată.Poate așa Dumnezeu și-ar fi întors
Poezia lui Vlad Beu apare ca o cutie de rezonanță a vremurilor actuale, aseptice, anesteziate. Făcând din rimă o blândă reminiscență argheziană, cu efect mai estompat decât la Radu Nițescu, poetul acestor versuri răsărite dintr-o apolinică dispoziție cuprinde realul în formule nu neapărat memorabile, cât riguros de sensibile. O sensibilitate filtrată însă de tăvălugul universal pe care indiferența îl aduce cu sine și îl aruncă peste tot și toate: oameni, lucruri, ficțiuni.