Poeme

mista’peo

nu mă poți liniști decât
dacă mă plimbi
printre rafturile ticsite
de la mega

înconjurați de produse
vizualizăm centrul
inima vânătorului
naskapi

la jumătatea vieții
pe culoare obscure
sabia încinsă a marilor revelații
a trecut prin noi și a luat
mai mult decât a dat

părerile ne-au crescut tot mai mari
ne-au îngropat în cochilia lor
cu dinamită

împreună nu mai putem decât
de la distanță mijlociți
de samsarii noului val

contactul direct ne doare
ca două buze sparte
sărutându-se

pe minus ne plimbăm
printre produse
vizualizăm centrul
inima vânătorului
naskapi


 
din cipuri taiwaneze

în susul zilei
cu pliciul inimii stropșește
gânduri – dulăi teleportați din vid
cad rânduri-rânduri

dar nopțile-i sunt line
nici vise porno
nici livrești destine
nu-i sacadează somnul
e un fel de-a spune

doar țăcănitul unei tastaturi
îi dă târcoale
ca un țânțar aproape de ureche
o amintire veche sau niște date
aiurea prelucrate
îi șifonează țesătura

care descrisă riguros
e chiar natura
călugărului
din oase taiwaneze
cu straturi moi și ochiuri
siameze

din care se ițesc
divine atribute
iar picătura de siliciu
captează un indiciu
un selfie care are
o realitate
cu un pas mai mare

 
în urma tortului

veșnicia a murit pe canapea
în pliul zilelor ciufulite de august
în clipocitul elvețian
al fibrei optice
la focul mic al apocalipselor
care stau mai mereu să vină
în apartamentul nostru

plutesc în tangajul blând al saltelei
ca un scafandru paralizat
pe fundul oceanului

cu limba goală acționez
centrul fierbinte al pânzelor
productive
găsesc punctul de sprijin

răstorn viitorul
în camerele de gardă ale informației
rapide

vânez soarele fâsâie ca un balon
spart și cade drumul lui a fost scurt
azi mă aprind și ard ca o lumânare
rămasă în urma
tortului