Unu
Pe deplin obosit,
repet aceleași gesturi în fiecare zi,
am o voce tot mai pierdută
azi mă simt banal
odihnindu-mă printre lebede
și căutând cu nerăbdare
pacea unor flamenco uitate
înaintea oglindirii întunecate a vieții
Doi
Astăzi vântul ne este mesager
ne plimbăm de-a lungul plajelor plastifiate
care miros a factor de protecție SPF 50+
cu eticheta ecologică
respectând standarde comerciale
pentru naturi moarte
pentru că știi prea bine că visele noastre
sunt gunoi de grajd
pentru flori din policarbonat
cultivate în zile de schimb climatic
în care dormim liniștiți
sub aerosoli
coloana sonoră a unui război îndepărtat
retransmis de parcă s-ar petrece în direct
în altă parte a lumii
de solemnele noastre interese financiare
suntem
obiecte putrede de mobilier așteptându-și sfârșitul
ființe incapabile să iubească din cauza rutinei
cu ore limitate pentru distracție
cândva eram tineri rebeli fără viitor
revoluționari de gunoi
controlați de vamă
copii flămânzi
neputincioși pe pluta vieții
ale căror pedepse nu se văd
din cauza devalorizării economice
masca de gaz a unui soldat
care luptă pentru o țară
care, la rându-i, îl vinde ca o bucată de carne
luptători conduși de idealuri false
a căror istorie a fost scrisă de un analist bine plătit
ajuns stăpânul și autorul relei noastre credințe
preconcepute
trăim într-un pustiu care tânjește după zile libere
mers în formație marțială
între cântece eroice
până la urmă suntem ființe mărunte
prefăcându-se că nu știu ce se întâmplă
ca un glonț care ucide prin ricoșeu
fără regret
Trei
Din copilăria mea
supraviețuiesc câteva urme de scris
pe care credeam că le-am uitat
pe un raft
într-un depozit prăfuit
din acele linii fragile
prost meșteșugite
timpul a făcut poezii
de care mâinile mele se tot îngrijesc
cu condeiul luminii fermecate
până și azi
tânjesc cumplit
după toate
anii au trecut,
am devenit previzibil
ca o bombă care cade
pe un mausoleu
plin de cadavre ce iau decizii
uneori încă mă izbește acea rebeliune
și îmi place să o păstrez alături de alte mituri
– roza vânturilor
– apusul și răsăritul
– marea în creștere
– apusul lunar al dimineții
– farmecul zodiacal al fanteziei
– luciditatea difuză a unei guri de vin
– desfătarea unei beții
cu toate că
în timp
s-a înrădăcinat puțin câte puțin
în cearcăne întunecate
pentru că zilele trec în mare grabă
într-un duel inegal cu ceasurile deșteptătoare
și perspectiva înghețată a deșertăciunii
pe zidul pustiu al unei așteptări
Traducere din limba spaniolă de Irina-Roxana Georgescu
José Marrero y Castro scrie o poezie a notației, în care elementul natural se află sub apăsarea umanului, puternică, fiindcă mai degrabă aluzivă, deși cuvintele cu iz catastrofist sunt acolo, la locul lor oarecum previzibil. Și, astfel, înregistrăm, ajutați și de traducerea Irinei-Roxana Georgescu, o impresionantă acumulare de fulgurații, de imponderabile ce accentuează amprenta poetică a textului. Sau: te întâmpină constant un trompe-l’œil al schimbării climatice, pentru a transmite pe dedesubt, aproape clandestin un mesaj în egală măsură afectiv și volitiv, cu atât mai percutant cu cât e mai dificil de sesizat, la o primă lectură, cel puțin.