II.
Așadar, sunt o piatră care și-a uitat esența
Așadar, sunt o piatră care și-a uitat esența,
inima mea e-o plută pe-o stradă îmbătrânită. Angoasa este esența cuvântului
pe care tocmai l-am căutat.
Mergi acolo, dar nu atinge sânul acoperișurilor care există în memoria mea…
Lasă soarele să se odihnească pe ale tale uși,
plivește-l de prin curți și să știi: mirosul de mosc nu persistă veșnic!
Pentru însemnătatea cuvântului, intră cu propriile argumente-n război, nu mă asupri.
Cu o singură lovitură separă amărăciunea de pigmentul său
și nu refuza a templului rugăminte.
Mergi la Domnul tău! Mergi la Domnul tău!
Dar să știi, nu-ți vei găsi răspunsurile fără să te refugiezi…
Și nu uita! Chiar dacă răspunsurile vin ca porunci, pune întrebările cu credință… Întreabă!
De ce? Doar pentru a putea spune că „El este răspunsul la orice, crezi asta!?”
V.
Eu am răsturnat acest prag, copilul meu
Eu am răsturnat acest prag, copilul meu,
am făcut-o pe deplin conștient!
Mi-am pregătit mintea. Să dojenesc apa a fost greu
și fără izbândă…
L-am căutat pe Iona curățându-mă de trufie…
Vai, ploaia…
A curs fără să se oprească! Am crezut că sunt stăpânul cerurilor, dar am uitat!
Eram robul mării…
VI.
În dispunerea sa, muntele a urlat
În dispunerea sa, muntele a urlat, și-a deschis stomacul, și-a slobozit puhoaiele…
Golit, și-a prăvălit pietrele spre poale…
A preluat povara negării, a fost asfixiat de lucrurile repetate obsesiv.
N-a spus cuplete și nici n-a ținut pizmă armatei șahului…
Din câmpii veștede și-a primit ablațiunea fără de prihană,
râurile de nisip,
visele făcute din lemn de cedru, moștenirea…
Și-a lăsat suflarea pe sânul cald al iubitei, a devenit slugă.
A devenit slugă! Și-a găsit stăpân și-a fost eliberat din credință.
A devenit demon, dar pentru că nu s-a transformat în miros de tămâie,
s-a îndrăgostit de acea mare amăgire.
De îndată ce te zăresc
„O corabie navighează în interiorul meu de îndată ce te zăresc”,
marea se umple de strălucire.
Îmi pot așeza inima-n palmele tale
dacă le deschizi.
„Aș construi o lume din ochii tăi”
și sunt mândru de asta.
Un nor se pune-n mișcare în mine
atunci când te zăresc,
cerul se umple de ploaie.
Aș putea fi o pădure răcoroasă
dacă ai spune o poveste.
„Aș construi o lume din ochii tăi”
și lucrul ăsta mă consolează.
Un regiment defilează în mine
atunci când te zăresc,
pământul al flăcărilor e cu totul.
Aș putea dezerta din acest război sângeros
dacă ai spune un singur cuvânt.
„Aș construi o lume din ochii tăi”
și sunt secerat la pământ de lucrul ăsta.
Un vânt începe să bată
în interiorul meu când te zăresc,
cosmosul se umple de cântec.
Aș putea fi un arcuș pe o vioară
dac-ai atinge cu puțină milă.
„Aș construi o lume din ochii tăi”
și sunt răvășit de lucrul ăsta.
Un copil se plimbă prin mine când te văd,
țărâna mustește de virtute.
Aș putea fi o vrabie albastră
dac-ai arunca o mână de grăunțe.
„Aș construi o lume din ochii tăi”
și sunt pământ ars de secetă din cauza asta.
***********************
Acum ne aflăm în gropile în care dorința a biruit sinele
și nu putem ieși să ne purificăm de cuvintele vătămătoare.
Celor înțelepți, nu eroilor, ne-am sacrificat viețile.
Astfel vedem noi viața și nu putem renunța să-nvățăm.
Dacă spunem că nu ne-am ridicat din propria cenușă, e-o minciună
pentru că povestea noastră e plină de virtute.
Nu putem înveșmânta fulgerul albastru cu nori cirrus,
nu putem zâmbi ploilor născute în mânie.
Pe măsură ce timpul trece, iar viața părăsește nu de bunăvoie trupul,
nu îi putem cere pâinii și trandafirului să rămână.
Traducere și prezentare de Marian Mihai
Etichete:
Mehmet Altun s-a născut în Selim (provincia Kars, Anatolia de Est), în 1977. Studii literare, de arheologie și istoria artei. Din 1998, lucrează ca jurnalist și editor. Scrie recenzii literare, precum și eseuri culturale și politice pentru cotidianul Birgün. În 2005, fondează revista literară Üç Nokta (Trei puncte) alături de doi prieteni, fiind redactorul principal al acesteia vreme îndelungată. Laureat, în 2004, al premiului „Yașar Nabi Nayır Șiir Mansiyonu” pentru prima sa carte, Rüyamda Hayat Vardı (În visul meu era viață), respectiv, în 2013, al premiului internațional pentru poezie în limba maternă „Comune di Ostana – La Lingua Madre”. Printre volumele sale de poeme se mai numără Yukarı Deniz (Marea de sus, 2008), Lapis Lazuli (2011) și recenta Misk-i Amber (2022). În poezia sa, Altun abordează teme precum istoria Turciei, a poporului kurd, dragostea sau viața oamenilor din Anatolia de Est. Scrie atât în kurdă, cât și în turcă.
1 Comment
Comentarii Anulați răspunsul
Cele mai recente din „Poezie”
Dosar realizat de Andrei Zbîrnea
de Raluca Urse
de Briseis Stan
de Miruna Romanciuc
de Mihai Manole
Mehmet Altun este un poet kurd din Turcia, integrat establishment-ului local. Fiecare cuvânt al acestei concise prezentări identitare e-ntr-un conflict implicit și explicit cu celelalte, fapt de regăsit și-n splendidele poeme, traduse de către Marian Mihai. Paranteză: piesa Regăsit, a bihorenilor de la Metropol e cea mai tare piesă rock din deceniul groaznic 9 al secolului trecut, la noi. Închisă paranteza. Mehmet Altun extrage irizări sentimentale din chestii inanimate, dar care sub condeiul său tenace și inspirat prind o viață cum numai un oriental poate simți și, binecuvântat, o poate exprima. Ne întâmpină o poezie în stare pură, în care trăirea e filtrată prin cuvânt, dar un cuvânt prins într-o magistrală sintaxă. Referințele, bănuite și neștiute, deopotrivă sunt doborâte de fiorul poetic, fiind, desigur, pretexte ale unei sensibilități excepționale.