Filmul manifest „Ce-ai făcut la școală?” produs de Asociația Go-Ahead a ajuns în 35 de unități școlare și cinematografe din România

Lansat pe 28 martie 2024, filmul documentar „Ce-ai făcut la școală?” produs de Asociația Go-Ahead în regia lui Tedy Necula spune poveștile tinerilor din România, un manifest dedicat recunoașterii și valorizării abilităților practice și tehnice extraordinare ale tinerilor elevi din liceele tehnologice și importanței lor în societate ca profesioniști și membri activi ai comunității.

386 vizualizări
Citiți în 9 de minute

În luna aprilie 2024, în cadrul Caravanei „GO AHEAD WITH YOUR BEST DREAM” desfășurată cu sprijinul Active Citizens Fund România, filmul a fost proiectat gratuit în 35 de unități școlare din județele Bacău, Vaslui, Harghita, Dolj, Olt, București-Ilfov, Dâmbovița, Vâlcea, Neamț, Suceava, Hunedoara, Alba, Prahova și Constanța. 

De asemenea peste 4500 de participanți au beneficiat în cadrul caravanei de activități ce au constat în realizarea de ateliere interactive de conectare, de conștientizare și de dezvoltare personală cu elevi și profesori, folosind metoda Affirmative Art, metodă furnizată exclusiv de Asociația GO-AHEAD în România. Întâlnirile cu reprezentanții unităților de învățământ și ai agenților economici, locali și naționali, au avut ca obiectiv discuții despre traseul educațional și profesional al acestor elevi, dar și creșterea gradului de educație și conștientizare, în rândul publicului larg, cu privire la importanța dezvoltării personale în parcursul educational și ulterior profesional al copiilor și tinerilor, dar și a societății civile din România.

„A fost o onoare să vă avem printre noi. Mulțumim pentru oportunitatea de a ne implica activ în activităţi atât de interesante! A fost o zi în care am conștientizat că motivația pentru viitorul nostru este foarte importantă!”- au transmis reprezentanții Liceului Tehnologic Voineşti

Într-o eră în care meseriile lor sunt din ce în ce mai necesare, tinerii talentați din liceele tehnologice se ridică cu curaj și determinare pentru a-și urma vocația și pentru a contribui semnificativ la progresul societății noastre. Cu toate acestea, ei sunt încă stigmatizați de prejudecăți care le limitează opțiunile și potențialul. “Ei sunt viitorii noștri mecanici, electricieni, instalatori, ospătari, bucătari, lucrători în construcții, sudori, pe care riscăm să îi pierdem prin viziunea deficitară asupra importanței învățământului profesional și tehnic, prin lipsa investițiilor în aceștia și stereotipurile asociate” atrag atenția reprezentanții Asociației GO-AHEAD. Aceștia desfășoară programe integrate destinate tinerilor și profesorilor din licee tehnologice și școli profesionale, urmărind un obiectiv ambițios ca până în 2030 să implementeze astfel de programe în toate unitățile de învățământ cu acest profil din țară.

„Un liceu tehnologic nu ar trebui să fie privit ca un eșec, ci ca o oportunitate”,  Maria Teodoreanu Director Colegiul Tehnic „Petru Mușat” din Suceava

Filmul ”Ce-ai făcut la școală?” este disponibil în acest moment pentru proiecții private și grupuri organizate în școli, licee, universități, companii și evenimente educaționale, urmând ca în următoarele săptămâni acesta să poată fi vizionat de publicul larg. În acest sens Asociația GO-AHEAD încurajează colaborarile și parteneriatele pentru o distribuire largă către publicul țintă, echipa putând fi contactată pentru detalii în vederea proiecției de film.

Ce-ai făcut la școală? este un manifest pentru educație, pentru egalitate de șanse, pentru schimbare! Noi știm că schimbarea este un proces de lungă durată, că nu se va întâmpla peste noapte, dar suntem încrezători că mesajele din film vor ajunge la tinerii care au nevoie și că aceștia ne vor căuta, vor ajunge la companii care înțeleg că e timpul să se implice în număr cât mai mare și că susținerea trebuie să meargă și către echilibrarea emoțională a tânărului înainte de orice altceva.” – Alexandra Bălșeanu – Președinte Asociația GO-AHEAD

Teaser-ul filmului documentar poate fi vizionat aici:

Mai multe informații despre proiectul GO AHEAD WITH YOUR BEST DREAM! sunt disponibile accesând https://www.go-ahead.ro/ro/go-ahead-your-best-dream.

Asociația GO-AHEAD pune la dispoziția celor care doresc să se implice și să susțină în continuare activitatea și proiectele asociației în zona educațională diverse modalități de colaborare, sponsorizare și chiar posibilitatea de a dona individual prin redirecționarea a 3,5 % din impozit sau direct printr-un SMS la 8864 cu textul AUTENTIC.


Asociația GO-AHEAD este o organizație non-guvernamentală dedicată schimbării în domeniul educației, promovând egalitatea de șanse, incluziunea socială și îmbunătățirea calității educației. Prin proiectul GO AHEAD WITH YOUR BEST DREAM! , asociația își propune să ofere sprijin și să inspire tinerii să își urmeze visele și aspirațiile, facilitând dezvoltarea personală și profesională.

Proiect derulat de Asociația GO-AHEAD în parteneriat cu Art for Change Foundation Norvegia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este îmbunătățirea imaginii și a percepției publice a societății civile în rândul a cel puțin 50.000 de persoane, creșterea gradului de vizibilitate, înțelegere și recunoaștere a impactului pozitiv pe care activitățile de consiliere și dezvoltare personală desfășurate de GO-AHEAD îl au asupra vieților tinerilor și a comunităților.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați http://www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Știri și anunțuri”