Zona de surescitare

Instalație

Se ia o rolă de hârtie glasată
și se acoperă sârguincios cu ea geamurile
Cu atenție la țepii de lumină 
strecurați isteric între sticlă și ramă

Se mai iau vreo alte 15-20 de role
de culoare albastru Klein
și apoi se înaintează migălos 
cu hârtia pe deasupra mobilelor din sufragerie
Se va insista la înfășurarea candelabrului
până ajunge să semene cu un dragon Komodo,
un obiect kitsch inofensiv
și pe undeva înduioșător,
numai bun ca decor 
la petreceri simandicoase pentru 
preșcolari de bani gata
Se ia clei și, cu mișcări energice, se aplică
pe scaune, pe pereți, pe scările interioare, 
și după toate astea se tapetează și
apoi se rostogolește 
rolă după rolă pe scară-n jos, până-n pivniță, 
peste rafturile stivuite cu borcane, 
peste nișele prăfoase 
locuite de insecte pitorești 
care-ți întorc stomacul pe dos
deși ai putea jura că-s 
aproape la fel de grațioase 
ca niște medalioane Art Nouveau 
din lemn băițuit și lăcuit manual
nervură cu nervură

Pentru un plus de efect,
compoziția monocromă va conține și
autoreprezentarea artistului
cu dezavantajele care vin la pachet odată cu ea:
orgolii auctoriale repetate în buclă,
resentimente & bovarisme, cazuistică falsă,
furtună și avânt, 
melodramă și stridențe afective,
dar și resturi de respectabilitate casnică
peste care 

se așază cu migală
scame și buruieni de celuloză, adunate în 
fâșiile astea lipicioase 
de un albastru compact, 
care aplatizează 
dramele individuale, 
gesturile politice de 
emancipare identitară, 
crizele de narcisism creator 
etc. etc.
Miza estetică alunecă spre ermetism
în fața reacțiilor snoabe ale spectatorilor
adunați să admire 
ultimul trend al artei de apartament, 

și dacă publicul asta are de oferit, numai snobism,
e generos și snobismul ăsta
fiindcă-i o formă de reverență necondiționată,
și dacă artiștii numai ermetism
au de oferit
e generos până și ermetismul lor
fiindcă el vine să acopere, nu să reprezinte,
vine să protejeze, nu să ascundă 

 
Am emoții, recunosc

Mă lipesc de peretele din placaj
Macheta e strâmtă, are neajunsuri, da, deși 
e construită cu oarecare pedanterie
Ȋn mijlocul sufrageriei
tronează plușul proaspăt spălat
în ligheanul de plastic bleu ciel
Ȋmi face complice cu ochiul
pleoapa i se deschide și 
i se închide ritmic
Am exagerat cu săpunitul 
și uite cum nasturii de la vesta pepit 
îi cad lent-lent prin spărtura 
din dușumea
Mai mereu o mișcare suavă definește 
obiectele care îmi fac în ciudă și 
dispar din câmpul meu vizual

Am emoții, recunosc, 
și mai am o slăbiciune gratuită 
pentru parabole îndelung finisate

Ce colcăie în mijlocul butaforiei
e amestecul melodramatic
dintre tandrețea exaltată și gustul pentru pericol
Iar dacă îmi propun să prelungesc melodrama
asta se face 
prin simularea unui climax sentimental
prin evoluția în spirală: afectare sinceritate 
postafectare postsinceritate

și vine ziua de după, când macheta
mă scoate în afară și mă lasă să fâlfâi 
deasupra ei, demonstrativ și patetic, ca un steag


(din volumul în curs de apariție)