Trei răspunsuri despre romanul „Tăcerea vine prima” de la autoarea lui, Ioana Maria Stăncescu

„Îmi plac poveștile despre nimic, unde miza nu constă în acțiune, ci în felul în care cei din carte aleg să vorbească, să se poarte sau, în cazul de față, să tacă.”

373 vizualizări
Citiți în 5 de minute

1. Cum s-a conturat ideea romanului „Tăcerea vine prima”?

Cartea a pornit de la starea de angoasă pe care am simțit-o în pandemie. Am început prin a scrie un soi de jurnal de izolare, doar că lucrurile i se întîmplau Dorei (pe care în primul draft nu o chema Dora), și nu mie. Apoi am auzit de o prietenă care a trăit o poveste de iubire online și de aici mi-a venit ideea relației cu Toma. Nu am vrut să scriu o carte de dragoste, nu că ar fi ceva rău în asta. Ce m-a interesat a fost să intru în capul și în trecutul personajelor și să arăt de ce sunt cum sunt. Îmi plac poveștile despre nimic, unde miza nu constă în acțiune, ci în felul în care cei din carte aleg să vorbească, să se poarte sau, în cazul de față, să tacă. Îmi place să arăt cum se simte, îmi plac sentimentele mici, fărîmele alea de senzație din care țîșnește tensiunea în relații. Și îmi plac poveștile cu femei multe, deși eu am trăit într-o familie mică. Am pățit să am zile întregi în care să nu vorbesc aproape cu nimeni și mi s-a părut interesant să intru cît pot eu de adînc în senzația aia de singurătate, să o desfac puțin cîte puțin, și să văd ce povești găsesc pe acolo.

2. Cum a decurs scrierea lui?

Tare, tare greu. Am avut inclusiv un moment în care am vrut să abandonez manuscrisul și să trec la altceva. Mi-a luat patru ani, cît un mandat, să scriu și să rescriu. Primul draft a fost gata cam după un an și jumătate. L-am lăsat la dospit un timp și, cînd l-am recitit, m-a apucat plînsul. Toate stările alea din primele luni de pandemie dispăruseră și anxietatea Dorei avea nevoie de o altă sursă. Am rescris povestea, luînd-o de data asta pe fir în jos, în trecutul ei. A mai durat încă un an și tot nu era bine. Aveam un fir narativ, aveam o voce clară și aveam o galerie de personaje. Dar nu era suficientă emoție. Și-atunci am decis să merg la Atelierul de scriere de roman făcut de Simona Antonescu și de Revista de povestiri. Ei bine, după vreo trei ședințe și multe încurajări, am înțeles că mă uitam în direcția greșită. Din momentul în care am întors privirea, am văzut clar ce trebuia povestit, iar scrierea a început să curgă. Cîteva luni mai tîrziu, aveam o carte. 

3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Tăcerea vine prima”?

Nu știu să spun cum o fi mai bine, pe nerăsuflate sau, dimpotrivă, încet, cu creionul în mînă, cum s-a apucat să-l citească fiică-mea (nu am dat nimănui din familie să citească manuscrisul), de mă tot întreb dacă subliniază ce-i place sau ce vrea să-mi reproșeze. Oricum ar fi, îmi doresc să ajungă la cititori, să placă, să emoționeze și să-i facă pe cît mai mulți să spună ia uite, zici că-s eu, sau maică-mea, sau fiică-mea! Și mi-aș mai dori ca oamenii să rămînă cu personajele mele în minte și după ce au terminat de citit cartea.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”