Trei răspunsuri despre volumul „Nu spune asta!” de la autorul lui, Florin Irimia

„Avem și de data asta un singur protagonist, pe Sebastian, care călătorește prin Austria, Germania, Elveția, Franța, Portugalia, Italia și, imaginar, prin Spania, la diverse vârste din existența lui, și care de fiecare dată ajunge să se găsească, din vina lui sau a altora, într-un context potrivnic, ostil, «adverse», cum am zice în engleză.”

475 vizualizări
Citiți în 4 de minute

1. Cum s-a conturat ideea volumului „Nu spune asta!”?

Totul a început (cum se spune) de la o serie de călătorii în străinătate pe care le-am făcut înainte și după pandemie, inclusiv de niște rezidențe literare, și despre care, de la un moment dat încolo, am vrut să scriu ceva. Inițial, am avut trei povestiri (Graz, Grainau, Grenoble mă gândeam să se cheme volumul la momentul acela), după care au venit, încet-încet, și celelalte, adică nouă în total. Avem și de data asta un singur protagonist, pe Sebastian, care călătorește prin Austria, Germania, Elveția, Franța, Portugalia, Italia și, imaginar, prin Spania, la diverse vârste din existența lui, și care de fiecare dată ajunge să se găsească, din vina lui sau a altora, într-un context potrivnic, ostil, „adverse”, cum am zice în engleză. Nu știm dacă acest context este de fiecare dată real, pentru că multe lucruri i se întâmplă doar în minte, sau cel puțin așa putem interpreta câteva din finalurile acestor proze pe care mi-a făcut plăcere să le scriu, nu în ultimul rând tocmai pentru această componentă, să-i zicem fantastică. O moarte la Verona și Fiesta sunt totodată și mici omagii aduse lui Thomas Mann și Ernest Hemingway, doi autori importanți pentru mine.

2. Cum a decurs scrierea lui?

Cam ca de fiecare dată, cu zile bune și zile rele, cu multe ștersături, corecturi, recitiri până când ajunge să ți se facă silă de propria carte, dar apoi cumva, nu știu cum, mai găsești puțină răbdare, un dram de disponibilitate ca să citești și pentru a suta oară ce-ai scris și să-ți dai seama că uite, mai era ceva acolo ce necesita atenția ta. Cărțile sunt ca niște copii neajutorați, care-ți solicită (sau acaparează) toată atenția, toată energia, dar e un lucru asumat de fiecare dată, așa că nu ai încotro și trebuie să le faci pe plac.

3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Nu spune asta!”?

Întrebarea asta îmi amintește de o alta, când într-un interviu luat lui Leonard Cohen, reporterul îl întreabă, „Cum vă doriți să-și amintească lumea de dumneavoastră?” La care Cohen, modest și mucalit cum era, răspunde, „M-aș mulțumi și numai dacă și-ar aminti.” Cam așa și eu. În lumea de azi, când cartea nu mai înseamnă mare lucru și e atât de greu să mai captezi cuiva atenția pentru mai mult de cinci minute, aș fi bucuros, mulțumit, recunoscător doar să fie citit.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”