1. Cum s-a conturat ideea volumului „Cornute cosmonaute și alte 116 nonsensuri”?
Fiind o colecție de poezii, așa cum tot fac eu de 10 cărți încoace, îndrăznesc să spun că n-are una, ci 117 idei (bine, fie, ideiuțe!), care au venit cum vin ele de obicei – dintr-o observație, dintr-un gând, dintr-o rimă, dintr-un joc de cuvinte, dintr-o stare. Așa am ajuns să dezintigrez tigrii, să înfloresc cocoșii, să pun oile să joace în filme horror și casele, o partidă de fotbal, să croșetez ființe pe altă planetă (și să le și deșir), să vânez vinete, să fac oameni de lumină, să-i inventez pe intratereștri… În poezia pentru copii, sky is the limit, ba chiar mai mult decât atât, căci văcuțele mele ajung în spațiu: „Și-uite așa se-adună sute/ De cornute-astronaute care, practic,/ Nu dau nici lapte galactic,/ Și nici nu se duc să are/ Praf de stele, ori să care/ Carul Mic sau Carul Mare,/ Ci-o iau spre Calea Lactee,/ Pur și simplu, ca idee.”
2. Cum a decurs scrierea lui?
Spunea Márquez într-un loc că meseria de scriitor e poate singura care devine tot mai dificilă pe măsură ce-o practici. Se pare că nici scriitorii pentru copii nu scapă.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Cornute cosmonaute și alte 116 nonsensuri”?
Cu plăcerea de-a descoperi o enormitate la fiecare pagină, fără prejudecăți și… în familie, ca să fie fun-ul generalizat. 🙂
