Dacă temperamentul nu l-ar fi împins să ajungă măcar unul (dacă singurul nu se putea) dintre managerii noilor serii poetice, Claudiu Komartin ar fi fost azi în mai mare faimă de poet decît cea în care e (și care nu-i nici ea mică). Peripețiile și vorbele lui publice i-au adus, pe de o parte, o mulțime de fani, dar, pe cealaltă parte, și o mulțime de animozități (ca să nu zic mai mult). De bună seamă că s-au găsit destui care să-l răsplătească după faptă (conform uzanței din proverb) și care l-au lovit unde doare mai tare. Oameni foarte de serviciu l-au declarat numaidecît poet în cădere, de nu de-a binelea sfîrșit. E o lovitură de manual, la care poetul trebuia să se aștepte (și poate chiar s-a așteptat) și care a fost favorizată chiar de tentativele lui Komartin de a-și exorciza nucleul expresionist al poeziei și de a încerca modulații și variații (inclusiv o probă de heteronimie). Poezia lui trage, astfel, ponoasele activismului. Firește, pe nedrept imediat și strident. (Dar sînt cîteva metode recomandate chiar de Schopenhauer pentru astfel de situații). Nu-i nicio cădere de intensitate lirică între Păpușarul… din 2003 și poeme-le de dragoste din 2022, dar e o discriminare de poetică premeditată și semnificativă prin ea însăși. Așa cum n-are stare în manifestațiile publice, Komartin n-are stare nici în manifestațiile poetice (sau vițăvercea) și vrea să încerce în cît mai multe feluri. Inclusiv în feluri strict ocazionale, cum face în Inoculare. Hore pentru zădărnicirea combaterii (Cartier, Chișinău, 2022).
Inoculare-le sînt un fel de victimă colaterală a neastîmpărului de formulă pe care vrea să se bizuie Komartin. Pandemia i-a dat și lui un premiu de creație, ca multor altor poeți. Dar Komartin nu e dintre cei care se plîng de claustrări și de alte privilegii și frustrări pandemice. Interesul lui merge spre spectacolul mentalității publice, spre – cum zice pe copertă Victor Cobuz – „spectacolul paranoiei” naționale, făcînd din el – cu vorbele Ninei Corcinschi, tot de pe copertă – „o polifonie tragicomică a capacității minților rătăcite în deliruri fundamentaliste”. Așa e, e un spectacol de sminteli și țicneli, grotesc fără cusur și regizat cu sarcasm abia conținut. Komartin strînge aici o colecție de perle conspiraționiste – ca revelator al mentalității obsidiene. E aproape de admirat inventivitatea metodelor de dare în vileag și de combatere a complotului pus la cale contra omenirii de oculta mondială ori chiar de oculta cosmică. Nu-s mai puțin inventive nici metodele de a scăpa de primejdie și din ghearele conspiratoare. Nici nu-s sigur dacă cele reportate de Komartin sînt doar citate/copiate, preluate tale quale ori nițel șarjate, sau inventate de el după modelele de pe internet. Efectul de autenticitate al delirațiilor (căci nu-s simple deliruri) e același în oricare dintre cazuri. Nici nu-i nevoie ca poetul să îngroașe (poate nici n-o face) lucrurile (oricum, stilul nu e ofensiv, ci strict reproductiv) pentru ca liniile grotești ale acestei prăbușiri și destrămări mentale să pară trase cu stilul antic, și nu cu creionul sau tastatura. E o efervescență de scorneli pusă la cale cu umor, dar un spectacol, în fond, dezolant.
Umorul secvențelor, luate în parte, e inclus eficient, dar luat în totalul catalogului – duce la depresie. Sau la un fel de catharsis, dacă arta mai face așa ceva.
Sînt cîteva linii privilegiate în această micro-antologie. Între ele, un breviar cu metodele și mijloacele de scăpare: prin credință și rugăciuni („Salvarea vine doar/ din credință și curățenie/ sufletească./ Să facem un efort să salvăm/ neamul/ nostru românesc/ și creștin:/ căutați pe internet/ rugăciunile părintelui Beniamin/ Hogea pentru dezlegare/ de vaccin”), dar și prin mijloace naturiste tradiționale („Norocul nostru al celor/ rămași treji/ e că există soluții/ pentru a contracara/ sălbăticia cu care/ ne agresează –/ rumegușul de cedru/ pe frunte/ și-a dovedit/ încă din secolul al IV-lea/ utilitatea”), unele chiar la îndemînă: „Cei care consumă usturoi/ ciușcă/ și ouă de la găini/ de ogradă/ nu au motive de teamă”. Sînt și metode mai savante: „Covidul are o vibrație de 5,5 Hz/ și moare la 25,5 Hz./ Pentru ființele umane/ cu vibrații mai mari,/ virusul este o simplă răceală”. O linie consistentă o reprezintă mărturiile în direct ori din auzite despre efectele dezastruoase ale virusului: pierderea sufletului („Da, acesta nu e vaccin,/ modifică ADN-ul,/ așa cum ne-a creat/ Dumnezeu./ Sînt oameni care au făcut/ ședințe hipnotice/ cu persoane vaccinate/ și nu mai aveau suflet”), tulburări cerebrale în preajma aparatelor electrice („Azi a fost vaccinată cumnata/ din Spania./ După cîteva ore a început/ un bîzîit ciudat în partea/ dreaptă a capului./ Bîzîitul se oprește doar/ în grădină”), moartea subită (e un pomelnic întreg de sportivi care au căzut ca secerați după vaccin – „Dansatorul profesionist Santo Giuliano”). Sînt și mărturii despre cum împrăștie complotiștii virusul: „La Brăila dă cu covid din/ elicopter,/ la noi n-au/ vrut să bată la ochi:/ în cartierul Stupini trec/ seara cu mașini/ care stropesc pe marginea/ drumului și în/ curțile oamenilor/ ca să fie siguri că nu scapă nimeni” (la Bolintin Vale s-a făcut o bază militară, complotiștii au resurse nebănuite). E și lume revoltată: „Se fac aproape doi ani/ de cînd ne spălăm pe mîini/ cu săpun/ degeaba./ Bătaie de joc mai mare/ la adresa acestui/ popor/ nici că a existat/ vreodată”, dar și din cei care știu manevrele ocultei. Nu știu dacă obiectivul lui Komartin era să treacă în revistă toate tipurile de acțiuni și discursuri, dar și dacă au rămas unele afară, antologia tot relevantă rămîne. Umorul secvențelor, luate în parte, e inclus eficient, dar, luat în totalul catalogului, duce la depresie. Sau la un fel de catharsis, dacă arta mai face așa ceva. Ori baremi să fi rămas ceva din ridendo castigat mores.
Inoculare-le ar trebui să contribuie la exorcizarea acestei pandemii de paranoia, dar cine știe dacă nu-s un bun prilej de explozie a ei. Mă tem că dușmanii literari ai lui Komartin se vor dovedi niște mielușei față de dușmanii conspiraționiști – dacă aceștia vor pune mîna pe cartea lui și o vor citi înainte de a-i da foc în piață.
