Trei răspunsuri despre romanul „Cineva în orașul ăsta te iubește” de la autoarea lui, Corina Ozon

„Iubirea este de fapt în tot și în toate. Chiar și în Pi!”

923 vizualizări
Citiți în 10 de minute

1. Cum s-a conturat ideea romanului „Cineva în orașul ăsta te iubește”?

Aveam în minte de vreo șase ani să scriu un roman polițist, iar prima tentativă timidă am avut-o cu romanul „Codul lui Zoran”, apărută în 2018 la Editura Herg Benet. Spun timidă, pentru că nu este un policier sută la sută, ci mai mult un roman social, despre un inginer care ajunge om al străzii. A fost un exercițiu bun. Acum mă întorc și mai în timp și îți dezvălui că de mică mi-au plăcut cărțile polițiste, am devorat colecțiile lui Haralamb Zincă, Leonida Neamțu, Petre Sălcudeanu, Rodica Ojog-Brașoveanu, dar și autorii străini de gen, Ellery Queen, Agatha Christie ș.a. Am considerat că scrierea unui roman polițist necesită o experiență și o maturitate auctorială, așa că am lăsat ideea la dospit un pic împreună cu câteva pagini pe care le consideram la acea vreme începutul cărții.

Însă chiar înainte de începerea pandemiei, la sfârșitul anului 2019 m-am mutat în altă locuință, tot în București. Iar într-o zi, explorând zona, am dat de un gang dintr-un bloc pe care se afla o inscripție cu graffitti, cum sunt multe prin oraș. Dar aceasta m-a țintuit câteva minute și imediat am știut că va fi titlul cărții: Cineva în orașul ăsta te iubește, aceasta era inscripția. Aveam deja țesută schița unei societăți underground de artă stradală ca formă de comunicare, iar acest mesaj mi s-a părut de-a dreptul providențial.

2. Cum a decurs scrierea lui?

Am început să scriu, dar acele câteva pagini scrise inițial au fost total modificate, și a urmat o pauză. Mă aflam în plină cercetare doctorală și îmi ocupa aproape tot timpul. A urmat apoi scrierea tezei, adică mai bine de doi ani. Am reușit să public două cărți, un volum dintr-o serie și o colecție de proză scurtă, iar, când aveam puțin timp liber și stare, scriam la cartea polițistă. Încă nu intrasem cu totul în atmosfera poveștii, însă așa cum ni se întâmplă nouă, scriitorilor, apare la timp ceva ce urnește totul și ne duce mai departe. O știre despre doi profesori, soț și soție, găsiți morți în casă, el profesor de matematică, a reactivat ziarista de investigații din mine. Iar rândurile au început să curgă.

Manuscrisul a fost acceptat de Editura Trei, însă și aici s-a întâmplat ceva. Când am început să lucrez cu echipa redacțională, foarte, foarte faină, am primit câteva sugestii de care am ținut cont. Deja mă pregăteam pentru presusținerea și susținerea tezei doctorale, care are în problematica ei impactul noilor tehnologii asupra oamenilor, subiecții fiind în lucrarea mea scriitorii români. Cumva devenisem auctor și productor și în viața de zi cu zi, iar toată experiența doctorală m-a atins profund inclusiv în scriitură. Astfel am reîncadrat povestea, eroii mei, prototipuri clasice de altfel, folosind instrumente ale tehnologiei moderne. Și aici simt nevoia să dezvolt puțin. În toată perioada pandemiei, știința era narațiunea contextuală generală în media, apoi a imersat și în cotidian. Au apărut sateliții lui Elon Musk, apoi proiectul lui cu neurolinkul, dronele, misiunile NASA, care a devenit atunci extrem de activă și de transparentă. Au apărut și alte companii foarte cunoscute cu proiectele lor proprii de înaltă tehnologie, totul părea și pare o competiție. Iar acesta a fost resortul final care m-a aruncat în poveste, pe care am plasat-o într-un viitor foarte apropiat și recognoscibil. Practic, deja trăim într-un Science Fiction, viitorul se află în prezent.

În „Cineva în orașul ăsta te iubește” totul pornește de la Pi și se învârte în jurul lui Pi, literă și număr, care reprezintă un cod de acces spre o tehnologie. Fac câteva dezvăluiri: mi-a plăcut matematica, primii doi ani de liceu au fost la informatică și prima mea poveste a fost citită în cadrul unui cenaclu SF din Timișoara mea natală.

Principalele personaje din roman sunt doi investigatori, Gloria și David, care folosesc metode hibrid de anchetă, ea dezvoltând un simț de a anticipa lucrurile. Sunt tipologii de investigatori clasici care folosesc și tehnologie, însă arma lor redutabilă este creierul. Un alt personaj este Leon și echipa sa, un tânăr cu performanțe în cariera lui, hai să-i spunem aici generic tehnologică, pentru că nu vreau să dezvălui prea multe. În finalul cărții, cititorii vor avea o surpriză mare în privința lui, când vor afla cine e de fapt.

Desigur, există o luptă între bine și rău, iar acesta din urmă are reprezentanți puternici, inteligenți și bogați, antrenați într-o competiție pentru a intra în posesia unui control absolut.

3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Cineva în orașul ăsta te iubește”?

Povestea începe cu o serie de accidente și crime care duc spre o direcție cu o turnură neașteptată. O carte polițistă din care nu lipsesc suspansul și emoțiile. Cititorul va trăi stările personajelor și va parcurge cu ele acțiunile, fricile, dar și sentimentul iubirii. Nu putea lipsi iubirea dintr-o carte cu un astfel de titlu! Iubirea este de fapt în tot și în toate. Chiar și în Pi!

Și încă ceva: este multă muzică în carte. Iar Mihai Dinu, unul dintre cei care au citit manuscrisul și au scris pentru coperta cărții, este un cunoscut realizator la radio Europa FM. Și a avut ideea genială de a face o listă cu melodiile menționate în carte și să generez un cod QR. Editura a realizat acest lucru pe semnul de carte, astfel că cititorii îl pot scana și asculta muzica în timp ce lecturează.

Cred că este prima carte românească în care apare ca personaj și ChatGPT. 😊 Contextul este foarte important pentru orice scriitor, iar eu nu puteam rata ocazia de a integra în carte ceea ce m-a impactat: o inscripție pe un zid dintr-un gang, narațiunile din pandemie, experiența de jurnalist, cercetarea doctorală. Această carte este o altă față a mea de autoare, pe care sper ca cititorii să o descopere și să o placă. Și să mă întrebe ca la fiecare carte de-ale mele: va mai fi o continuare?

Pe coperta cărții mai sunt părerile scriitorilor Rodica Bretin și Liviu Surugiu, iar prefața este semnată de criticul litera Dan Burcea (Franța). Ilustrația, care cuprinde simbolistica poveștii, a fost creată de Andrei Gamart. Totul sub grija echipei de la Editura Trei.

Mulțumesc, Revista Familia, pentru oportunitatea de a vorbi în premieră despre noua mea carte „Cineva în orașul ăsta te iubește”!

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”