Trei răspunsuri despre romanul „Visul canadian” de la autorul lui, Bogdan Perțache

„Stiloul s-a dovedit a fi mai greu de mânuit decât pensula.”

790 vizualizări
Citiți în 3 de minute
5

1. Cum s-a conturat ideea romanului „Visul canadian”?

Au trecut mulți ani de când am schițat planul acestui roman, mai exact a primei lui jumătăți. Lucrurile păreau simple. Trebuia să scriu povestea unui emigrant, a unui om ce nu-și găsește locul, blestemat să alerge în cerc. Lucrurile păreau clare. Aveam să o fac, promisesem, slujindu-mă de întâmplări prin care am trecut eu și unii dintre prietenii mei. Dar stiloul s-a dovedit a fi mai greu de mânuit decât pensula.

2. Cum a decurs scrierea lui?

Acum zece ani am început să-mi scriu cartea în engleză, hotărât să „dau lovitura” aici, peste ocean. Am abandonat proiectul din lipsă de timp, greu cu două joburi, cu adaptarea la o lume nouă.  Mai târziu, când am găsit timp, m-am apucat de treabă începând cu începutul. M-am întors la „școală”, am învățat cum să (nu) scriu (mulțumesc, Florin Iaru, mulțumesc scriitorilor și editorilor participanți la Creative Writing Sundays, mulțumesc colegilor de la ateliere). Mi-am adunat poveștile și am început să le aranjez. Am scris, mai întâi, câteva proze pilon, pe care le-am legat cu altele și cu altele.

Chiar dacă mă așez la masă cu fraza de final în cap și după ce am rumegat cuvintele o săptămână, simt că nicio povestire nu e terminată. Oricât de mult am lucrat pe el, un text scris e ca un tablou, mereu există ceva ce poate fi îmbunătățit.

3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Visul canadian”?

„Cu lanterna sub plapumă”, așa aș vrea să fie citit. Glumesc! Cu curiozitate, cu plăcere, lejer. Îmi doresc să întorc la citit câțiva din vechii prieteni cu care discutam pe vremuri, pasionați, despre cărți. Da, îmi doresc să recâștig cititori, de aici și aiurea.

5 Comments

  1. Daa, vreau să citesc șinu la lumina lanternei, fac parte din categoria “aiurea”! Aștept lansarea cărții!

  2. Bogdan are multe de spus și o face magistral. Îmi amintește cumva de unul din autorii contemporani preferați, Radu Paraschivescu.

  3. Felicitări Bogdan ! In cele din urma societatea șubredă romanesca l-a gonit pe Bogdan și pe alții ca el, ca in afara Țării sa își exprime dorul prin diferite moduri – Bogdan a akesales stiloul ! Speram ca acesta sa fir doar debutul !

Lăsați un răspuns la Dumitru Anulați răspunsul

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”