1. Cum s-a conturat ideea romanului „Viața e a mea”?
Mi-e destul de vag cum a prins contur, eram foarte obosită şi copleşită când l-am scris. N-a fost planificat. Am început să scriu din nevoie – şi, poate, de exasperare. Nu ştiu exact cum, abia pe la jumătatea cărţii mi-am dat seama că e un proiect de-a binelea. Ştiam finalul, da’ nu ştiam cum o să ajung acolo. Atunci abia am început să mă gândesc ce-i de făcut cu materialul.
2. Cum a decurs scrierea lui?
L-am scris surprinzător de repede şi de uşor. Să-mi fi luat vreo 3 luni şi ceva. E un miracol că a ieşit dintr-o bucată. L-am scris pe apucatelea, în loc să mă odihnesc. Nu-i o chestie de bravadă, a contat pur şi simplu mult să scriu. Era bine în momentul ăla, când băteam de suna tastatura şi poate câteva momente după – în rest, haos. Am revenit puţin spre deloc pe el, însă a contat mult, erau chestiuni de detaliu relevante. Am avut parte de două femei redactor minunate la Polirom, de la care am mai învăţat încă vreo câteva lucruri despre scris – Raluca Tolcev şi Vasilica Turculeţ, cărora le sunt foarte recunoscătoare.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Viața e a mea”?
De cât mai mulţi, în cât mai multe feluri (printre care măcar vreo câţiva ca Ştefan Manasia, Cosmin Borza sau Andreea Pop). 🙂
