Poeme de Adrian Bodnaru

*

În cumpănire, arm’
Pe umăr, arm’
La picior, arm’
La piept, arm’
La spate, arm’
Adio, arme


*

Cei care vor 
(și cine nu vrea?)
să plece glonț dintre noi
să ridice o mână!

Așa vom crede că sunt atenți 
(foarte atenți)
la prognoza pe trei 
clipe.

Trebuie să fie nori groși,
de furtună,
în cea de-a doua,
dacă vor cu-adevărat să nu le apară 
ieșirea din cer
în expertiza balistică.


*

Am fost primul amendament
ce-a interzis răsturnarea răsadurilor
de petunii la cerere.

N-a fost ușor,
aveam copii mici pe atunci 
și servicii care mai de care mai
grele.

Privind în urmă,
întinerirea n-a avut
efectele scontate.

Acum, acele generații îngrijesc 
bătrânele din alte scări
și se pregătesc să ne vină 
de Paști.


*

Dacă am avea tablou de nuntă,
i-ai face agățătoare
din sfoara ce ne-a rămas
de la un mușchi 
țigănesc?

Și cum ai prinde-o pe ramă?

Puțin spre tine,
ca să fim drepți 
când vei fi sigură,
în patru luni,
sau chiar între noi,
ca să ne trăim tinerețile?


*

E totul atât de firesc pe lumea asta:
ca privirile noastre după lunile martie
prin geam.

Cum să nu fi fost 
fulgerători astă-iarnă?


*

Lumea nu-i atât de mică
precum pare.

Trebuie doar să stai
în dreptul aripii
și va fi bine.

Nu e nevoie să rezervi
cu mult înainte:
poți face schimb
în ultima clipă.

Orice emeritus
ar fi bucuros.


*

„A venit iepurașul?”
am apucat să te întreb
și am căzut la
picioarele ogarului
ca o miime și una de noapte –

timpul meu personal
cel mai bun.


*

Ziua intră pe sub ușă
ca un plic
și se face 
tablă de scris.

Sunt din nou
de serviciu:
mă duc să ud buretele.


*

Mi-a sărit noaptea
ca o siguranță.

Dac-aș găsi o jaluzea bună
prin casă,
n-ar mai trebui să chem
pe nimeni.