/

Privind în abis. Pictura Vioarei Bara

Un univers în care domină lupta dintre Bine și Rău, dintre celest și pământean, dintre angelic și imund.

104 vizualizări
Citiți în 5 de minute
Vioara Bara, Groapa comună, un Abis, 300×210 cm, 2019

Vioara Bara este, fără putință de tăgadă, un exemplu al generației de plasticieni optzeciști care nu și-au trădat niciodată idealurile consacrate încă de la debut, și nici conceptul estetic asumat deja din primii ani de activitate. A rămas fidelă mișcării neo-expresioniste din România, afirmată major după 1980.

Pictura Vioarei Bara s-a dovedit până astăzi una potrivit căreia manifestările subconștientului – probabil conținând numeroase traume de viață socială și personală cenzurate vreme îndelungată – au ieșit la suprafață, artistic, sub semnul unei voite hiperbolizări compoziționale, a unei scenografii niciodată factice.

Imaginarul asumat de Vioara Bara a rămas peste timp profund personalizat. Prezența, în vastele sale pânze,  a unei lumi populate de oameni, îngeri și demoni, de animale, păsări, dar plină și de simboluri precreștine, unele trecute apoi și în creștinism, cum sunt ochiul unic, atoatevăzător, ori păunul, simbol al permanenței, asamblate împreună, după o logică proprie artistei, au dat naștere la o ,,pictură isterică”, deloc lipsită de sens din punct de vedere al construcției compoziționale sau cromatice.

În realul Vioarei Bara (o real aș spune individualizat, construit din fărâme de subconștient) metafora Abisului este prezentă cu obstinație. Intuind conotațiile filosofice și teologice conform cărora Abisul este ,,principiul suprem ascuns în adâncul sufletului omenesc (…), punctul care fondează întregul univers”, iar ca metaforă a naturii imaginea imensității mărilor sau apelor, dar și infinitul cerului, iar în plan teologic un  neant intermediat între ,,…ființă și imensitatea întunericului, a materiei fără formă, dominată de o noapte permanentă, dar și un gol unde Creația este patronată de Dumnezeu” (Sf. Augustin), Vioara Bara construiește un univers în care domină lupta dintre Bine și Rău, dintre celest și pământean, dintre angelic și imund.

Metafora Abisului se fundamentează pe o filosofie profund personalizată, unde Golul (Absența) sau Căderea, glisarea de la Ființă la Neființă devin expresia unor adevăruri potrivit cărora Creația nu este un dat permanent ci o posibilitate, unul putând deveni multiplu la fel cum multiplul regăsindu-se, de multe ori surprinzător, în Unu.

Expoziția de acum – Între bestie și supraom – un abis –, aduce laolaltă lucrări izvorâte dintr-un îndelungat travaliu temporal. Constanta picturii ei se dovedește a fi explicită în dezvăluirea metaforei Abisului sub forma unei lumi al cărei sens se lasă doar bănuit, atenționând în același timp că ne aflăm în umbra unui Haos Universal, dar al cărui scop nu este dispariția, golul, ci are drept urmare tocmai regăsirea de sine a tuturor celor care sunt parte a acestuia.

Metafora Abisului, până la urmă, are drept scop să asigure, în sens Pozitiv sau Negativ (asta în funcție de modul dual în care te poți apropia de lucările sale), o dinamică existențială justificată prin titlurile lucrărilor. Lucrările au nume marcate de profunzime ideatică, dar – adunate laolaltă – și constituie o punere în pagină unitară a expoziției. Integrate compozițional și coloristic în armonia întregului, acestea depun mărturie despre sufletul unui creator pentru care Abisul este teritoriul unei călătorii artistice care își cere dreptul la o limpede și valorizatoare recunoaștere.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Arte”