Andreea Drăghici a absolvit Facultatea de Litere, secția Limbă și literatură română – Limbă și literatură germană, apoi a continuat cu studii de masterat la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. A publicat texte în diferite reviste online și offline, precum Iocan, scena.ro, Observator Cultural sau Dissolved Magazine. În prezent este editor de carte și, din când în când, traduce.
partners in crime urme de tălpi ude pe pardoseala din hol: nu mai sînt singură. o șosetă pe calorifer, cealaltă habar n-am unde. perdele pe care le-am pus împreună. farfuriile în care am mîncat aseară spălate de tine înainte să mă trezesc. fistic. ecleruri. biscuiți cu unt și miere. apusul. iarba strivită sub noi în grădina din vale. planuri de scurtă durată și planuri de lungă durată. pe biciclete în toate parcurile acestui oraș. păr argintiu și degetele mele prin el. piele caldă cînd dormi și mă-ntind lîngă tine. gîtul. mîinile. lipsa aerului. tu în mine. plăcere. durere. plăcere. flori în culori complementare pe masa din bucătărie. sînt aici și simt că sînt aici. muzica tristă nu mai are sens. liniște și lipsa nevoii de a o umple. seri cu două pahare pe jumătate pline în balconul de 70 cm lățime. dimineți cînd rămînem încolăciți unul de altul. conștientizarea simplității din faptul că lucrurile bune există. noi, aici. uneori visez: o casă mică în munți eu întind rufe pe culmi bine întinse tu în prag privindu-mă șuvițe de păr ieșind de sub șalul cu care mi-am înfășurat capul un nor planînd domestic deasupra avem o grădină, găini, două capre și-un cîine de fapt, nu știu sigur că le-avem știu doar că trebuie să ne hrănim și orașul e departe îmi zîmbești din prag eu îți strig: noi doi sîntem din altă lume cleștii țin rufele pe culmile bine întinse mintea mea te ține la fel îți spun toate astea dintr-un motiv foarte simplu: pielea ta are prospețimea rufelor aduse în casă iarna să se dezghețe pe soba încinsă. și dacă vom locui vreodată în acea casă din munți vom fi fericiți și dacă nu vom locui niciodată în acea casă din munți vom fi fericiți pentru că pielea ta are prospețimea rufelor aduse în casă iarna să se dezghețe pe soba încinsă: mă gîndesc la tine și casa e deja acolo mă uit la tine și soba e deja încinsă te ating și rufele deja se dezgheață. undeva, acest vis care mă dezmeticește: eu întind rufe pe culmile bine întinse bate vîntul tu mă privești din prag. amîndoi zîmbim. La Romană Nici toate poeziile scrise deja, nu de mine, de alții, nici toate care se vor scrie n-o să poată descrie cît m-am simțit de singură. Nu o să știu cum să descriu mai bine că-n ziua în care am plecat mi-am luat niște aripioare picante din KFC-ul de la Romană. I-am spus tipului înalt și slăbuț, care-mi luase comanda, să mi le pună la pachet. Dar cînd am ieșit și ușa s-a trîntit fără zgomot după mine, m-am răzgîndit. M-am așezat la una dintre mesele alea despre care mereu am crezut că pot oferi toată intimitatea de care un om are vreodată nevoie. Am desfăcut cu grijă ambalajul, ca pe un cadou de Crăciun pe care îl găsești ascuns înainte de a ajunge sub brad. Și în timp ce mușcam deja din a treia aripioară picantă, a început să ningă. Nu tare, nu mult, doar așa, cît să simt frigul cum se lasă ușor în oase. Chiar dacă mîncarea era caldă și pentru că nu era nimeni acolo care să mă mai întrebe „iar ți-e frig?” am început să plîng. Lacrimile urmau să intre în circuitul apei în natură, ca să se întoarcă la mine la următoarea ninsoare. aici nu mai există grabă distanța din metrou pînă acasă înseamnă un timp suficient de lung în care să mă gîndesc la tine fără să-mi fie frică în jur mașini oameni zgomot iar singurătatea plutește cuminte deasupra. azi am coborît din metrou am mers foarte încet pe jos și am terminat o carte de poezie: dacă nici acum nu va ține dacă nici noi nu vom putea trăi împreună atunci s-o ia naiba de viață cu iubirea ei cu tot. mă așteptam să se apropie cineva să mă bată pe umăr să-mi spună că nu e așa nu s-a apropiat nimeni pentru că nu avea de ce unele lucruri sînt posibile și altele nu. și posibilitatea are uneori limite de dorit să nu se ajungă la ele, dar nu mereu e așa e OK, am zis, aici nu mai există grabă. e suficient mersul încet de la metrou acasă e suficient timp să mă gîndesc la tine ca odată ce intru în hol să mă opresc să agăț paltonul în cuier și să uit că dincolo de pereții ăștia a mai fost vreodată și altceva și că undeva, nu foarte departe tu te gîndești la ce nu mai e iar împreună credem că așa e cel mai bine aici nu mai există grabă iar amintirile distrug încet și sigur orice a mai rămas de distrus. furtună mașina parchează în curte sunet de motor sunet de portiere deschise sunet de portiere închise tata închide porțile mama deja murmură în hol ciripesc păsărele ca orice altceva poate fi și acesta un început de furtună Mama mea - mereu o fată cuminte și la locul ei A iubit cîțiva bărbați, s-a căsătorit cu unul dintre ei. Și a crezut că așa e mai bine. Știe că un copil e de-ajuns, poate doi. Pe-al treilea nu-l faci decît dacă vrei. Nu știe toate capitalele țărilor lumii. Dar știe exact care e locul femeii în lume. Și îl păzește cu sfințenie, fără temei. Știe ce trebuie să învețe o fată ca mine. Știe și ce nu trebuie. Știe și unde să se oprească cînd vorbim despre ei. Știe niște lucruri precise, pe altele nu le cunoaște deloc. Și insistă mereu ca și pentru mine să fie la fel. Crede că viața unei femei înseamnă un soț, copii, o casă și-un job – ultimul nu e neapărat necesar, atît timp cît știi cu cine te iei. Cu mama mea nu am fost pe lună (la fel ca Svetlana). Cu mama mea am fost doar în port la Constanța. Cu mama mea am văzut o mare și-am tăcut împreună în fața ei. De-atunci, eu și mama nu mai vorbim despre lucruri esențiale. Mama mea și cu mine privim mult în gol. Dar cînd s-a ridicat odată de pe canapea, mama mea s-a uitat fix în ochii mei. De-atunci lucrurile au rămas inerte-ntre noi. Cu mama mea n-am dansat niciodată, n-am băut vinuri pretențioase, n-am trăncănit pînă tîrziu, ca două femei. Cu mama mea am stabilit clar care e locul meu, care-al ei. Mama mea mi-a spus într-o zi că toată viața ei e o glumă. Eu am înțeles, am tăcut și am plecat multă vreme departe de ea, departe de ei.
