Oraşul, visele

155 vizualizări
Citiți în 10 de minute

Porumbei buluc,

toamnă crud pe verde crud –

cenușa păcii.

am înghețat în gara din Budapesta

columbele se năpustesc în țepușe

un tip mă ajută să-mi urc în vagon tot

avutul îmi cere ceva de o bere

îmi dau sufletul să ajung la adresă

car cu mine bagajul țin trotineta

Kluckygasse 12 e fix ca pe google

coșurile de fum ale clădirii de

peste drum ce stă pe locul sinagogii

arse în Reichskristallnacht par furnalele

unor mici crematorii that’s a sad story

concluzia lui Stephan proprietarul

Am fost călător

în Mitteleuropa

– și voi rămâne.

printre altele mai puțin glorioase

cum ar fi rezidența de traducere

într-un oraș cosmopolit mă laud cu

Bucureștiul cel mai mare sat românesc

un gay scund îmi aduce la cunoștință

că și Kafka la fel spunea despre Viena

subînțeles de care nu îmi dau seama

fațadele de carton sunt aseptice

stil. candoare în grandoare. idei fixe

nu tu cale de mijloc din imperiu ciot

habsburgii pierzând toate bătăliile

capitala-stat pitică alb-neagră-n vid

La una dintre

casele vieneze

ale lui Ludwig.

ziua sunt cel mai dat naibii traducător

întrețin pacostea care-mi asigură

mijloacele de trai îmi respect numărul

de pagini cu idioată sfințenie

terciuiesc neuroni pentru necunoscuți

mă dau cu capul de monitor pentru un

capăt de frază deja se întunecă

și plasa de porumbei se zbate sub vânt

sticla de Rõmerquelle se golește în piept

minerale depuse frumos la rinichi

mă văd ieșind pe malurile Visenei

în căutarea unui Querelle poliglot

Cine va spune,

cu mâna pe oglindă:

el e doar unul?

fantomele pacienților lui Sigmund

se vor buluci în fața muzeului

de pe Berggasse ca la poalele unui

munte de om neschimbat după o moarte

în pavaj sunt gravate vise din urmă

c-un secol când miezul zilei bătea în ritm

de ceas de inimă ciobită pas cu pas

îți vine să te întinzi pe dalele vechi

în fiecare amurg din acest oraș

unde un palat în nuanțe tot mai brune

visează noaptea la lună tropăitul

acestor cai fantomatici pe caldarâm

Și, după șase,

un soare nou răsare

peste labirint.

pe maps la numărul de cazuri 688

Austria ruptă din trupul vânjos al

Germaniei mă gândesc la Anschluss aud

sirene pe cerul senin google zice

test anual de apărare civilă

semne de război neluate în seamă

stări de alertă și creșteri cu exponent

materia mi se dilatăcontractă

pot raporta ce și cum într-un formular

un țânțar dă târcoale în căutare

de informații genetice in ordnung

ca la plebiscitul din martie ‘38

Azi vreme bună:

pe străzi lume puțină,

râzi – în surdină.

în bătaia alb-negru a soarelui de

oktober mi-au dat biroul cel mai de sus

nici nu s-au prins de poantă since I’m the tallest

rafturi goale deasupra un patrulater

demn de Damocles aștept să-mi cadă pe gât

toată lumea ferită de toată lumea

purtăm măști albastre bem ceaiuri negre din

cănile albe nu tu curaj s-o înhaț

pe cea mov ca un vis reciproc în care

doi bărbați își fac man bun unul altuia

înnodându-și sexele învinețite

la câțiva metri deasupra divanului

Aus Kumänien komm’ ich

wo keine Wolken glänzen

weil die Sonne ist kaputt.

ochelarii sparți ai lui Franz în camera

unde se crede c-a văzut bezna zilei

placa de botez care-i poartă numele

pe biserica după-masa pustie

n-am auzit niciun țipăt de nou-născut

apoi a fost busola lui Ludwig cel surd

mi-am zis nu te mai duce în Zentralfriedhof

măcar în cimitir să nu fiu copleșit

hai duminica înainte de lockdown

e unul mai mic simple nume pe-o piatră

la Alma nu stau decât să-i spun l-ai distrus

rămâi cu bine Gustav ne mai întâlnim

Privește: dintre

rachetă, furnal și far,

ce vei alege?

în fiecare dimineață verific

mirosul, acolo, a om încă, bine

clești de rac sfârcurile bombate străpung

maieul îmi pun hamul pentru spate mă

înham la o nouă zi mereu aceeași

mă gândesc la Don Carlos și Filip al II-

lea la Rudolf și Franz Josef la Kafka și

ta-su totul se leagă și se dezleagă

părinți și prinți complexați dându-i pe spate

parcă degeaba îți schimbi numele dacă

nu îți poți schimba pedigriul sângele

ăsta tot mai crispat inima tot mai gri.

Am fost martor la

o singură naștere –

mi-a ajuns, îmi spun.

pe trotinetă după schimbarea datei

la 5 tramvaiul se oglindește-n canal

o seară la Oper cu Jonas dând totul

chinuindu-mă să-mi fac selfie cu masca

simțind complexul mai înnodat ca oricând

bătut centrul pe ploaie la pas regretat

nu tu ajuns la expoziția despre

debuturile gravurii de la Dürer

la Bruegel iar dimineața sunt tot aici

în garsoniera cu minimalist vibe

tot e alb numai pantalonii mei negri

lăsați pe spătar strălucesc în lumină

Teiuțul crește –

„suntem români și punctum“ –

în centrul Vienei.

cât soarele e-n dreptul ferestrei peste

acoperișuri de pietricele traduc

despre castrarea simbolică la evrei

odată cu nașterea statului biblic

o umbră-n perete ține doar un minut

o voce din off că tradusul castrare

simbolică la poeți la noapte mă voi

plimba prin lagăr ca unul de-al locului

mă va trezi mama guten morgen cafea

ai băut cum îi vremea la Viena îi spun

ceață și continui poemul în timp ce

vorbim pe whatsapp la 7 dimineața

Pe urmele lui

Eminescu, la doi pași

de casa lui Freud.

m-au trezit țipetele pescărușilor

sau puii musulmanilor de vizavi

târâți cu noaptea în cap la grădiniță

până în ultima după-amiază când

se mai putea vizita Kunsthistorisches

înainte de carantina totală

mi-am uitat încărcătorul la institut

mă gândesc la al mitralierei care

a ucis patru oameni la nimereală

până mă socotesc un elicopter în

raid după creiere virusate cu un

allah care-ți cere să ucizi pentru el

O, magnolie,

piața omului liber

căzut la pământ.

nu visez. îmi închipui femeia neagră

un dementor intrând prin gaura cheii

ce bine să vezi albastrul cerului în

ultima zi după șase săptămâni de

acoperire ca și cum centrala lui

Hundertwasser ar fi lucrat zi-lumină

îmi dau seama triumfător ca Rastignac

am stat douăsprezece săptămâni aici

mai înconjor o dată columna plăgii

oare ce vom pune să se construiască

după ce vom învinge și plaga asta

un pământ mai bun, o planetă mai pură?

Cer de cenușă,

țigle multicolore,

umbre și lumini.

Ovidiu Komlod (n. 5 septembrie 1986, Râu Sadului) este scriitor și traducător. A absolvit liceul cu profil matematică-informatică la Târgu Mureș și este licențiat în Litere la Cluj. A debutat cu volumul de versuri noapte-lumină (2017), finalizat în urma unei rezidențe FILIT la Muzeul Literaturii Române din Iași. În 2021 îi apare al doilea volum de versuri, Zgardă litere. A publicat în reviste ca Apostrof, Euphorion, Poesis internațional, Steaua, Timpul, Tribuna, Vatra și pe diverse platforme online, un grupaj din poemele sale fiind traduse în franceză. Semnează ruprica tematică „Onirodrom” în Dilema Veche. Locuiește în Transilvania, de pe un cordon ombilical pe altul.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”

Dublu sonet

Plimbându-ne cu pas uşor dimineaţa prin grădina adormită încă – adică din vis clipind spre casa

Resursa

Eu sunt anii ’70 abia prin vară am putut dezvolta efectul ultimei noastre zile împreună și

Fire lungi de wolfram

Rezistența materialelor Simțeam de două ori pe săptămână mirosul ei întunecat. Aflam lucruri și cifre importante

Infinitul liric

Infinitul liric Însingurarea. Sau ce suntem înainte de a fi oameni. Cu fiecare zi tradusă în