/

Tîlcuri bine vîndute

Cele douăzeci și două de schițe și proze scurte ale volumului par să se revendice din tradiția lui Kurt Vonnegut.

296 vizualizări
Citiți în 7 de minute
Etgar Keret, Haide, zboară odată, traducere de Ioana Petridean, Editura Humanitas Fiction, 2021

În postura sa de artist multipremiat deopotrivă pentru cărțile și filmele sale (împarte cu soția sa un premiu pentru regie la Cannes), israelianul cu rădăcini poloneze dintr-o familie supraviețuitoare a Holocaustului Etgar Keret (n. 1967) este marea vedetă a literaturii israeliene de azi. Autor inclusiv de benzi desenate, romanele literare și grafice, memoriile, cărțile pentru copii și povestirile sale sînt traduse în peste patruzeci de limbi, cîteva povestiri fiind chiar ecranizate. În ciuda dublei sale activități din mediul universitar – predă literatură la Negev și scenaristică la Tel Aviv – Etgar Keret este un scenarist și un prozator prodigios, iar acest volum de povestiri publicat în 2018 este un exemplu elocvent pentru imaginația sa bogată și pentru ușurința cu care Etgar Keret pare să scrie.

Cele douăzeci și două de schițe și proze scurte ale volumului par să se revendice din tradiția lui Kurt Vonnegut: ingenioase și chiar spectaculoase în premize, scene sau farse non-realiste, comice prin derizoriu și absurd, preferînd pilda în detrimentul/însoțitoare a fantasticului, cu personaje masculine la limita verosimilului, majoritatea ghinioniști și loseri simpatici, avînd o scriitură simplă și directă, fără tropi, fără descrieri, fără prea multă psihologie.

În povestirea titulară, unui îngrijitor de animale, directorul „circului românesc” pentru care lucrează îi propune să-l înlocuiască pe omul-ghiulea în spectacolul de seară, despre care nu se știe dacă e „mort de beat” sau doar mort. Sărac și părăsit de soție, care luase și copilul cu ea, îngrijitorul nu mai are nimic de pierdut și acceptă riscul de a fi tras cu tunul în schimbul cîtorva bancnote [spoiler alert] doar pentru a descoperi nebănuita eliberare prin scurtul zbor pe deasupra orașului. Această tranziție dinspre comic înspre fantasticul/absurdul cu tîlc se regăsește în mai toate povestirile a căror aparentă simplitate este egalată doar de lectura lor agreabilă.

Într-o serie de cîteva schițe avînd același protagonist, un bărbat ajunge în rai, de unde Dumnezeu lipsește, căci a murit între timp, și este tulburat, pe de o parte de lipsa unui scop superior (fără Dumnezeu, pe care să-l servească, arhanghelii își pierd interesul pentru oameni) și, pe de altă parte, de dorul față de mirosurile omenirii. Într-o proză epistolară alcătuită din schimburile de emailuri dintre proprietarul irakian al unui Escape Room cu tematică cosmică, intitulat „Eroarea de la marginea galaxiei”, și un potențial client a cărei mamă este o supraviețuitoare a Holocaustului, conversația degenerează pînă într-acolo încît morala povestirii este că omenirea nu e o specie demnă de a fi vizitată de civilizațiile extraterestre. Un alt bărbat, rămas amnezic în urma unui accident, este internat într-un azil high-tech unde i se oferă o viață virtuală plauzibilă doar pentru a constata că, în timp, viața reală se sustrage dincolo de realitatea sa lipsită de memorie. Într-un fel de distopie socială comică, niște femei bogate descoperă că singura satisfacție reală din viața lor mai poate fi adusă doar de micile actele de filantropie, pentru susținerea cărora creează o aplicație al cărei succes riscă să pună capăt sărăciei universale și să-i lase pe bogați triști și neconsolați. Într-o altă parodie socială, un bărbat bogat nefericit cumpără zilele de naștere ale altor oameni pentru a primi în locul lor atenția și urările de bine, pentru ca în final, într-un gest de avariție sentimentală extremă, să ajungă să cumpere de la urmași și comemorările celor morți.

În „Pineapple Crush”, singura povestire realistă și mai amplă a volumului (și ecranizabilă, la o adică, date fiind preocupările autorului), un bărbat tînăr fără o direcție anume în viață (este supraveghetor la o grădiniță), care obișnuiește să-și petreacă toate apusurile pe malul mării fumînd hașiș, este „angajat” de o avocată, care lucrează la o firmă din apropiere, să-i țină companie cu cîte un joint la sfîrșitul fiecărei zile înainte să meargă acasă la soțul ei. Între cei doi se creează o legătură complicată însă de secretul profesional al femeii.

După traducerea volumului Șapte ani buni (memorii), urmat de Și, deodată, cineva bate la ușă (povestiri) și acum de această nouă colecție de povestiri, Editura Humanitas Fiction pare că ne propune o relație pe termen lung cu Etgar Keret, printre extrem de puținii autori de cărți de proză scurtă din lume devenite bestsellers.

MARIUS CHIVU, n. 1978. Scriitor, traducător şi cronicar literar. În 2003 a câştigat prima ediţie a Festivalului de Poezie „Prometheus“ de la Sfântu Gheorghe, Tulcea. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012 / La ventolière en plastique, traduit par Fanny Chartres, Éditions MEO, 2015; premiul pentru debut al USR şi cel al revistei Observator cultural; nominalizări la premiile Cartea Anului, acordat de revista România literară, şi Cartea de Poezie a Anului, acordat de Radio România Cultural). A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămâni în Anzi (Humanitas, 2016) şi Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas, 2012, 2016), volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Polirom, 2014) şi cartea de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (Polirom, 2013). A mai publicat poezie în antologiile: Tu, înainte de toate (coord. Cosmin Perţa, Paralela 45, 2018), Bucureşti ’21. Epopee participativă (coord. Svetlana Cârstean, ARCUB, 2015), Lumina din cuvinte (coord. Irina Petraş, Editura Școala Ardeleană, 2015), Poets in Transylvania (coord. Radu Vancu & Dragoş Varga, Editura Armanis, 2014) şi Cele mai frumoase poeme din 2012 (coord. Claudiu Komartin & Radu Vancu, Tracus Arte, 2013). A editat antologiile de poezie: Singurătatea nobleţele ei de Petre Stoica (Cartier, 2017), Dans de Nina Cassian (CD-carte, Casa Radio, 2017), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Nemira, 2016), 111 cele mai frumoase poeme de G. Bacovia (Nemira, 2015) şi Trandafirul negru de Ştefan Aug. Doinaş (CD-carte, Casa Radio, 2012). Este redactor-editor al revistelor Dilema veche şi Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum şi realizatorul emisiunii cu scriitori „All You Can Read“ de pe www.UrbanSunsets.com. Poezia sa a fost tradusă în franceză, suedeză, engleză, polonă, spaniolă şi catalană. Pasaje din Vântureasa de plastic sunt reproduse în Muzeul Mamei din Petrila, creat de ilustratorul Ion Barbu în 2013.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Flashbook”

Erotism vintage

Povestirile au, într-adevăr, o anume calitate poetică, prin limbaj și atmosferă, ce nu pare să fi

Elegii pentru viitor

Ted Chiang folosește tropii SF doar ca pretext și o face sub forma unor convenții narative

Tolstoi pedigree

Tolstaia sugerează că literatura personală, trecută prin proba timpului și, mai ales, prin filtrul capricios al

Dragostea și imigrația

Protagoniștii sînt, cu o singură excepție, imigranți indieni din Boston, imediat după stabilirea în State, confruntați